Soldatul care l-a amenințat pe Putin cu rebeliunea armată a fost eliberat. Mesajul său video cu 11 milioane de vizualizări, șters
Soldatul rus Aleksandr Lunin, care a ameninţat cu o revoltă, într-un videoclip postat reţelele de socializare, dacă nu se întâlneşte personal cu preşedintele rus Vladimir Putin şi care a fost ulterior reţinut, a fost între timp eliberat şi a şters înregistrarea ce a avut milioane de vizualizări, a relatat agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Potrivit portalului de ştiri Verstka, sursa care a anunţat iniţial reţinerea soldatului, acesta a cerut în mesajul video postat pe 25 iunie o întâlnire cu Putin pentru a-i spune „tot adevărul” despre situaţia Rusiei şi a forţelor sale armate care luptă împotriva Ucrainei.
El a confirmat joi că este „teafăr şi nevătămat” după ieşirea din arest, dar nu a comentat ştergerea mesajului, faţă de care a reacţionat anterior inclusiv purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ce a remarcat „formulările destul de ciudate” ale autorului acestui mesaj vizualizat de aproape 11 milioane de ori în primele 24 de ore.
Aleksandr Lunin a susţinut că a înregistrat şi publicat acel mesaj după ce „responsabili de rang înalt din Ministerul Apărării şi din organismele de securitate” s-ar fi întâlnit cu el şi ar fi decis să-l folosească pentru a transmite un mesaj preşedintelui Putin.
Acelaşi soldat a mai susţinut că, dacă Putin nu-l primeşte personal la o întâlnire la Kremlin, „consecinţele vor fi foarte grave”.
„În acest moment, zeci – sute, mii – dintre soldații noștri putrezesc în în gropi, aruncați acolo de propriii lor comandanți. Stau pur și simplu acolo, putrezesc, sunt torturați și maltratați de cei pe care colegii lor îi numesc Gestapo. De ce? Pentru că au refuzat să urmeze ordine idioate și sinucigașe. Pentru că au refuzat să-și predea proprii bani. Iar în final sunt șterși din evidență, trecuți ca dispăruți în misiune. Vladimir Vladimirovici, fii atent la asta, invită-mă să vin să te văd. Consecințele vor fi foarte grave. Dacă nu vin la Kremlin în viitorul apropiat și nu vorbesc, în direct, alături de tine, armata își va îndrepta armele împotriva Kremlinului – eu doar transmit un mesaj”, spunea Lunin.