Solicitare adresata Presedintelui si Guvernului Romaniei: 'Un singur salar’, pentru orice bugetar!
Stimate domnule presedinte Traian Basescu, masurile anuntate in seara zilei de 6 mai 2010 sunt necesare pentru a evita dezastrul de tip Grecia si a stopa ceea ce Asociatia Edu Cer numeste «Marele Jaf Bugetar». Pana la punerea lor in aplicare, care va duce la concedieri si salarii diminuate in sectorul bugetar, consideram insa ca este absolut necesar, legal si moral, adoptarea de urgenta a principiului «un singur salariu pentru orice bugetar», campanie pe care am declansat-o inca din luna martie 2010.
Asociatia Profesionala pentru Educatie si Cercetare Edu Cer solicita adoptarea imediata de catre Guvernul Roman a urmatoarelor decizii, care dincolo de moralitate tin de respectarea legilor statului roman: Directiva 2003/88/CE si Articolul 111 din Codul Muncii asa cum a fost modificat de OUG nr. 65/2005 pe care le vom cita mai jos.
In anexe expunem pe larg toate studiile noastre cu exemple concrete prin care demonstram cum este devalizat bugetul de stat de persoane care ajung sa cumuleze ilegal, de la bugetul de stat (universitati, institute de cercetare, Parlament, Agentii Guvernentale, Curtea Consitutionala, etc), salarii de peste 5000-6000 Euro net pe luna.
Explicit solicitam Guvernului Roman adoptarea pana la 1 iunie 2010 prin Ordonata de Urgenta a urmatoarelor decizii :
1) Interzicerea imediata, incepind cu 1 iulie 2010 a cumulului de venituri salariale (chiar daca se numesc salarii, indemnizatii, indemnizatii de merit, salarii de merit pe viata etc) de la doua institutii bugetare diferite, pentru una si aceeasi persoana, pentru a respecta articolul 111 din Codul muncii si Directiva 2003/88/CE. Cerem ca pana la aceeasi data fiecare institutie bugetara sa introduca in mod obligatoriu pentru fiecare angajat al sau « Contractul de Fidelitate » fata de institutia la care este angajat cu norma de baza prin care salariatul sa se angajeze ca nu va presta la alta institutie si nu va fi retribuit mai mult de 8 ore de munca suplimentar saptaminal asa cum prevad cele doua acte normative mentionate mai sus.
2) Solicitam returnarea integrala catre bugetul de stat a tuturor veniturilor salariale obtinute de catre persoanele care au obtinut salarii prin cumul ce au depasit 8 ore de munca suplimentara pe saptamina dupa intrarea in vigoare a OUG nr. 65/2005, avind in vedere ca acestea s-au obtinut in mod ilegal si fraudulos.
3) Solicitam pensionarea imediata din toate universitatile si institutele de cercetare bugetare a tuturor angajatilor care au depasit virsta legala de pensionare (65 de ani). Statul roman cheluie lunar peste 85 de milioane de lei, incluzind aici salariu brut si contributiile aferente, pentru plata salariului unui profesor universitar sau cercetator stiintific principal pensionabil dintr-un institut de cercetare. Este nesimtire si jaf bugetar demonstrat prin cazuri concrete pe care Asociatia noastra le detine de profesori universitari care dupa ce au fost pensionati de statul german, turc, etc au fost anjagati dupa virsta de 65 de ani cercetatori in Institutele Academiei Romane. Acestia primesc pe linga pensia oferita de statul german si salarii de peste 50 milioane net pe luna de la statul roman in conditiile in care tinerii debutanti in sistemul de invatamant si cercetare nu au slujbe si sunt lasati someri.
Intr-un mod si mai cinic sunt angajati in Institute ale Academiei Romane zeci de persoane care sunt de peste 10-15 ani profesori titulari in universitati americane. Prin decizie recenta a Academie Romane sunt mentinuti titulari in Institutele de Cercetare persoane care au depasit varsta de 70 de ani! Aceaste decizii sunt batjocoritoare fata de tinerii someri din tara si profund imorale in conditiile crizei severe pe care o traversam.
4) Eliminarea finantarii de la bugetul de stat prin salarii, indemnizatii lunare (care in momentul de fata sunt intre 20 si 40 de milioane de lei lunar) sau orice alte forme de finantare prin lege a celor peste 1200 de membri din cele 5 „Academii” din Romania, inclusiv pentru membrii Academiei Romane. Titlul de academician este unul de onoare, nu unul pentru care sa primesti bani de la stat. Sigurul ajutor moral, (pentru cei care nu au fost turnatorii ai securitatii), care se poate acorda, este cel adresat pensionarilor Academiei Romane care nu au alta sursa de venit decat pensia, sub forma de bursa lunara acordata din fondurile proprii ale Academiei Romane si nu din bugetul de stat.
In drept invocam urmatoarele acte normative:
· Articolul 6 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpul de lucru maxim saptamanal din care citam :
Statele membre iau masurile necesare pentru ca:
(a) timpul de lucru saptamanal sa fie limitat prin acte cu putere de lege si acte administrative sau prin conventii colective sau acorduri incheiate intre partenerii sociali;
(b) timpul mediu de lucru pentru fiecare perioada de sapte zile, inclusiv orele suplimentare, sa nu depaseasca 48 de ore.
Dupa ce Romania a devenit membru cu drepturi depline a Uniunii Europene prin OUG nr. 65/2005 s-a modificat articolul 111 din Codul Muncii astfel :
· Codul Muncii, Art. 111:
(a) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(b) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
Modul de fraudare a bugetului de stat (ne vom referi doar la domeniul pe care il cunoastem foarte bine: educatia si cercetarea). „Metoda” si „tehnica” devalizarii bugetului de stat a fost bine pusa la punct in ultimii 20 de ani si functioneaza astfel: profesori din universitati de stat, sunt angajati pe posturi prin cumul de functii si salarii, cercetatori stiintifici in institute de cercetare, in alte universitati de stat sau institutii ale statului (Parlament, Institutii ale Guvernului, Curtea Constitutionala, etc.).
Un profesor universitar, ca orice angajat cu norma intreaga la stat, are norma de munca prin contractul de munca de 40 de ore pe saptamina (8 ore pe zi). Acesta nu poate cumula o jumatate de norma (adica alte 20 de ore pe staptaminal) sau mai mult, la o alta institutie a statului decit prin violarea grava a legilor mentionate mai sus. In studiile noastre estimam ca anual peste 600 de milioane de euro se scurg direct in mod ilegal de la bugetul de stat in buzunarele profitorilor din sistemul academic: este ceea ce numim „Marele Jaf Academic”!
Pentru detalierea argumentarilor noastre anexam la memoriu prezent urmatoarele studii ale Asociatiei Edu Cer din ultimele doua luni prin care demonstram cu exemple de nume concrete persoane din mediu universitar care ajung ca castige lunar, in mod ilegal, salarii de peste 5000-6000 de Euro net pe luna de la stat. Ele nu sunt cazuri izolate, din pacate, ci un fenomen extins.
1) Impostura academica romaneasca si devalizarea bugetului de stat, 14 martie 2010
3) Profitorii sistemului educational isi apara averile si salariile ilegale, 21 aprilie 2010.
Campania Edu Cer: Un singur salar’, pentru orice bugetar!
Salariul lunar net al presedintelui Romaniei este de aproximativ 6.400 lei. In documentul de mai jos oferim contribuabilului roman nume de „baieti destepti” din sistemul universitar si academic care primesc de la statul roman, incalcand Codul Muncii, salarii lunare nete de 4-5 ori mai mare decat seful statului (peste 25.000 lei pe luna).
Nu exista nici un membru al Academiei Franceze sau Engleze, cele mai prestigioase Academii de Stiinte din lume, care sa primeasca un salariu de la stat mai mare decat salariul presedintelui Frantei sau al primului ministru britanic. Nu intamplator, cei peste 70 de rectori din Consiliul National al Rectorilor s-au opus in unanimitate noului proiect al Legii Educatiei Nationale, pentru ca le afecteaza singurele interese care conteaza cu adevarat pentru domniile lor, puterea si banii.
Cei care se opun noului proiect de lege a Educatiei Nationale sunt exact profitorii “sistemului” academic actual: unul pur clientelar, macinat de clanuri, coruptie, impostura si dorinta de imbogatire a sefilor de gasca.
Apreciem ca fenomenul de masa al multiplelor cumuluri ilegale de salarii bugetare din mediul universitar si de cercetare face ca anual sute de milioane de euro sa se scurga din bugetul de stat direct in buzunarele clanurilor si gastilor oligarhiei academice post decembriste, in cardasie cu clasa politica. Toate acestea anomalii sunt posibile datorita complicitatii institutiilor statului : Guvernul Roman, Fiscul, Curtea de Conturi si nu in ultimul rand rectorilor universitatilor sau conducerii Academiei Romane care tolereaza si incurajeaza astfel de angajati.
In fapt, multe dintre personajele de mai jos, unii dintre ei impostori in stiinta autentica, primesc de la statul roman salarii lunare mai mari chiar decat laureati ai premiului Nobel! Acest lucru se intampla intr-un moment de mare criza economica pentru tara, cand profesorii din Buzau nu isi primesc salariile de saptamani intregi iar tinerii sunt mentinuti someri si li se refuza intrarea in sistemul academic pe motiv de „blocare a posturilor”.
Grav este faptul ca angajatorii incalca cu buna stiinta prevederi clare ale Codului Muncii, care stipuleaza ca “durata maxima a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana” (art. 111).
Legislatia incalcata in mod flagrant:
Codul Muncii, Art. 111. [durata maximă a timpului de muncă]
(1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
Explicit: un profesor universitar incadrat cu carte de munca la o universitate are, conform legii, 40 ore saptamanal de lucru incluse in norma de munca la universitatea respectiva, incluzand pe langa norma de predare efectiva si timpul necesar pregatirii cursurilor si seminariilor, pregatirea metodico-stiintifica, consultatii, indrumarea studentilor si tot ce tine de o cariera didactica si de cercetare. Raman doar alte 8 ore suplimentare, in cazul nostru la „plata cu ora”, la alte universitati sau institute.
Acest lucru este in mod grosolan incalcat, cu acordul angajatorilor datori sa respecte legea, dupa cum se vede in exemplele de mai jos. Mentionam de la bun inceput ca ele nu sunt exemple izolate ci reprezinta un fenomen extins la scara nationala.
Nu suntem pentru o salarizare egalitarista, expresie a unui populism revolut. Se pot castiga salarii oricat de mari in sistemul privat, daca sunt si legal impozitate. In sistemul bugetar insa, sa castigi, ilegal, salarii de 3-4 ori mai mari decat salariul sefului statului, ni se pare in afara oricarei logici si a bunului simt.
Cerem Guvernului Romaniei sa verifice legalitatea situatiilor prezentate si sa ia masuri pentru curmarea lor prin adoptarea de urgenta a principiului « Un singur salar’, pentru orice bugetar ». Mai precis, solicitam Guvernului interzicerea explicita a cumulului de venituri salariale (chiar daca se numesc salarii, indemnizatii, indemnizatii de merit etc) de la doua institutii bugetare diferite, pentru una si aceiasi persoana.
Cerem Curtii de Conturi sa verifice cum au respectat conducerile insitutiilor publice mentionate mai jos Codul Muncii, care prevede ca o persoana nu poate munci mai mult de 8 ore pe saptamana, la plata cu ora, in afara celor 40 de ore pe care trebuie sa le efectueze la institutia unde are cartea de munca.
Cerem Agentiei Nationale de Integritate sa se sesizeze din oficiu pentru nerespectarea legii privind declaratiile de avere si sa verifice legalitatea veniturilor mentionate in continuare.
Miliardari: cazuri concrete de salarii ilegale
1) Prof. dr. Catalin Zamfir, profesor, director, cercetator, academician, etc. etc., a incasat in anul 2007 salarii totale de 350 312 Ron: adica un salariu mediu lunar de peste 290 milioane de lei (29 192 Ron/luna mai precis – deci aproximativ 7100 Euro net pe luna). De peste 4 ori mai mult decit salariu presedintelui statului. Nu stim sa existe multi laureati ai premiului Nobel care sa primeasca lunar un salariu net de peste 7000 Euro!
Domnul Catalin Zamfir este simultan profesor la Universitatea din Bucuresti (Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala) si director la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane. Nu intelegem cum un angajat al unei universitati de stat, unde conform legii trebuie sa aiba in norma de munca, (nu cea de predare), 40 de ore saptamanal, poate fi si director la o alta institutie de stat in subordinea Academiei Romane in cele 8 ore pe saptamana ramase disponibile prin Codul Muncii. Sursele din care dr. Zamfir a castigat acest salariu este bugetul de stat prin urmatoarele cumuluri: profesor la Universitatea din Bucuresti, salariu de director la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane, profesor la Universitatatea in Oradea, profesor la Universitatea din Pitesti, profesor la Institutul Adventist, indemnizatia de membru al Academiei Romane. Adica prin cumul a sase salarii bugetare!
2) Prof. Dr. Elena Zamfir (sotia celui de mai sus): a incasat in anul 2007 salarii totale de 314 264 Ron: adica un salariu mediu lunar de peste 260 milioane de lei (26 188 Ron/luna mai precis). Sursa acestui salariu de peste 4 ori mai mare decat al presedintelui statului roman: Universitatea din Bucuresti, Universitatea de Stat din Oradea, Universitatea Emanuel din Oradea, Universitatea din Pitesti, Universitatea din Constanta, Universitatea Petre Andrei din Iasi si Universitatea Adventista din Cernica (!). Doamna Zamfir cumuleaza ilegal salarii de la 4 universitati de stat si 3 univerisati private. Averea familiei de universitari Zamfir mai numara 4 apartamente, doua masini (Volvo si VW) si conturi bancare de sute de mii de euro! Intelegem care este „calitatea vietii” familiei directorului Insitutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii al Academiei Romane!
3) Prof. dr. Florian Popa, profesor, rector UMF-Bucuresti, deputat, academician, director, medic, etc.: a incasat in anul 2008 salarii totale de 314 449 lei, adica un salariu mediu lunar de 26 204 lei, de 4 ori mai mare decit salariu sefului statului. Sursa veniturilor: rector, deputat, academician, medic, director. In cele 8 ore saptamanal, la plata cu ora, cand are timp domnul Popa sa faca toate aceste activitati, in afara functiei de rector?
4) Prof. dr. Ecaterina Andronescu, rector, profesor, senator: a incasat de la stat in anul 2008 salarii totale de 183 140 Ron, adica un salariu mediu lunar de la stat de 15 260 Ron, de 2,4 ori mai mare decit salariul sefului statului. Doamna Andronescu a incasat acest salariu prin cumul triplu de functii si salarii: profesor universitar, rector si parlamentar.
5) Prof. dr. Andrei Marga, rectorul UBB-Cluj, un alt mare contestatar a Legii Educatiei Nationale, si-a completat declaratia de avere in anul 2009 folosind o smecherie: isi ascunde veniturile salariale completand in mod ilegal declaratia de avere in dreptul salariului « conform fisei fiscale » ! La fel a procedat si sotia sa, dna Delia Marga : prin urmare nu putem retine decat cele 4 apartamente pe care familia de universitari Marga, ambii cu functii de conducere in aceiasi universitate de stat, le detin.
6) Prof. dr. Nicole Robu, rector la Universitatea Politehnica Timisoara si senator: a incasat de la stat in anul 2007 salarii totale de 191 012 Ron, adica un salariu mediu lunar de la stat de 15 917 Ron, de 2,4 ori mai mare decat salariul sefului statului. Ca si doamna Andronescu dl. Robu a incasat acest salariu prin cumul triplu de functii: profesor universitar, rector si parlamentar.
7) Prof. dr. Dan Balteanu si clanul geografilor multimiliardari: in luna aprilie 2009 toate agentiile de stiri din Romania prezentau o situatie “spectaculoasa”, profesori de la Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti primeau salarii lunare catalogate ca „ocazionale” de sute de milioane de lei vechi. Mai precis: prof. dr. Erdeli George 36 842 lei, prof. dr. Ciulache Sterie 33 931 lei, prof. dr. Ielenicz Mihai 28 204 lei, prof. dr. Grecu Floare 27 839 lei, etc., desi Universitatea din Bucuresti se apropia de faliment. Salarii de aproape 6 ori mai mari decat salariul sefului statului. Numele de mai sus fac parte din “echipa” academicianului Dan Balteanu. Desi in calitatea de director al unei institutii publice era obligat sa isi posteze declaratia de avere, acesta nu si-a facut-o publica si din pacate nu putem indica precis salariile pe care le primeste lunar domnul Balteanu. Putem doar intui ca au acelasi ordin de marime cu cele ale colegilor domniei sale.
Domnul Balteanu este simultan profesor la Universitatea din Bucuresti, profesor la Universitatea din Craiova (pana in 2005 a fost si profesor la Universitatea din Targoviste, unde isi « renegociaza » intoarcerea din toamna), Universitatea din Galati, director la Institutul Geografic al Academiei Romane, membru in conducerea Institutului Social Roman (Institutul fondat in perioda 2000-2004 de camarila universitara a lui Adrian Nastase si finantat de Ministerul Educatiei), primeste indemnizatie de academician, indemnizatie de merit pe viata, etc. etc. Toate acestea sunt salarii oferite din bugetul de stat.