Somnul justitiei l-a nascut pe Oprescu

Cazul Oprescu s-a inchis cu senzatia ca, in final, binele invinge si ca s-a facut dreptate. Cine are insa rabdare sa arunce o privire atenta peste decizia Curtii de Apel Bucuresti, favorabila candidaturii, si sa cerceteze apoi cele 71 de dosare cu semnaturi, va spune ca lucrurile stau exact pe dos. Cazul Oprescu rezuma eterna poveste despre sistemul rasturnat din Romania: un politician submediocru, os din osul sistemului ticalosit, ajunge victima lui si candidat anti-sistem. Universul stramb din justitie a lucrat pentru el si i-a legitimat impostura. Conspiratie? Indiferenta? Eroare judiciara? Populism?

De ce l-au lasat judecatorii de la Curtea de Apel sa candideze, iar cei de la Tribunal, nu? Trebuie spus din nou si mai apasat: nimic extraordinar, nimic abscons. Din decizia pronuntata pe 25 aprilie, disponibila pe forumurile de magistrati, rezulta ca judecatorii Curtii de Apel au validat cateva sute de semnaturi care, desi nu indeplineau toate conditiile formale, au fost luate totusi in considerare. Altfel spus, pe Oprescu l-a facut candidat o reevaluare a listelor cu semnaturi. Pe scurt, Curtea de Apel a considerat valabile semnaturile insotite de nume, cod numeric personal si adresa, chiar daca lipseau seria si numarul de buletin:

“Analizand inscrisurile atasate la dosar, inclusiv listele anexa, Curtea constata ca sunt indeplinite conditiile de validitate pentru un numar minimal de 35.803 semnaturi ale sustinatorilor, retinand ca acolo unde codul numeric personal înlocuieste seria si numarul cartii de identitate, coroborat cu indicarea adresei sustinatorului, sunt respectate exigentele de ordin formal impuse de art. 49 din lege”.

Hocus-pocus cu semnaturi

Initial, semnaturile care nu indeplineau toate conditiile impuse de lege, adica serie si numar de buletin, au fost invalidate de Biroul Electoral Municipal si, ulterior, de Tribunalul Bucuresti. Cele doua instante au taiat de pe lista 4.982 de semnaturi, astfel ca lui Oprescu i-au lipsit 365 pentru a-i fi acceptata candidatura.

Legea 67/2004 prevede insa ca „lista sustinatorilor trebuie sa cuprinda data alegerilor, numele şi prenumele candidatului, functia pentru care candideaza, numele şi prenumele sustinatorului, cetatenia, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numarul actului de identitate, semnatura acestuia, precum şi numele şi prenumele persoanei care a întocmit-o”.

In consecinta, judecatorii Curtii de Apel s-au aratat mai indulgenti decat cei de la BEM si Tribunal. Au stabilit ca, acolo unde exista date prin care semnatarul sa poata fi identificat, adica nume, cod numeric si adresa, semnatura sa fie considerata valabila. BEM si Tribunalul interpretasera legea rigid, la litera, astfel ca semnaturile care n-au indeplinit toate conditiile formale au fost anulate.

De ce doar 5000?

Acum, e greu de stabilit cine a judecat mai bine: Tribunalul sau Curtea? Argumente au si unii si altii. Disputa este strict juridica, perfect interpretabila. Dar ea ramane totusi o falsa disputa. Marea intrebare este de ce atat Tribunalul cat si Curtea de Apel au invalidat un numar atat de mic de semnaturi? Or, exista suspiciuni intemeiate ca ca numarul semnaturilor nule putea fi mult mai mare.

Primul pas l-a facut Cotidianul, care a aratat, in editia de marti, 28 aprilie, ca din 15 semnaturi verificate, jumatate erau false. Proportia fiind insemnata, se impunea o verificare de catre instanta a unui numar relevant de semnaturi. HotNews.ro a consultat integral cele 71 de dosare continand mii de file cu semnaturi.

Neoficial, unii reprezentanti BEM admit ca puteau fi anulate mai mult de 4.982 de semnaturi pentru ca nergulile sar in ochi la aproape fiecare pagina. De pilda, HotNews.ro a descoperit ca din cele 40.000 de semnaturi stranse in total de oamenii lui Oprescu, 7000 apar ca fiind colectate de o singura persoana; zeci de semnaturi apar ca valide desi nu contin date clare de identificare; pagini intregi sunt caligrafiate de aceeasi mana, inclusiv in dreptul semnaturii; unele liste cu semnaturi nu sunt complete, dar spatiile goale sunt numarate ca semnaturi valide. Lista cu nereguli se lungeste periculos.

Si atunci: de ce judecatorii au inchis ochii? De ce s-au limitat la simple si superficiale verificari formale, si n-au solicitat expertize serioase? De ce Parchetul General nu s-a autosesizat intr-un caz suspect de fals si uz de fals, desi in alte zeci de alte situatii a facut-o dupa articole aparute in presa?

A speculat la maxim o situatie-limita

Judecatorii au tratat formal o lege aplicata formal. Nebunia incepe la Biroului Electoral Municipal. Reprezentantii BEM au anulat aproape 5000 din 40.000, desi exista, cum am aratat, indicii temeinice ca puteau sa anuleze mai multe. Insa niciodata n-au aratat exigenta si ar fi fost dificil sa explice de ce in acest caz respecta legea la virgula, dar in altele nu. In schimb, au ales cea mai proasta solutie anuland semnaturi la limita, cat sa lase loc speculatiilor. Situatia-limita l-a ajutat pe Oprescu sa pozeze in victima, sa lanseze teorii cospirationiste iar presa i-a dat apa la moara.

Intre 23 aprilie, data respingerii sale la BEM, si 25 aprilie, data acceptarii candidaturii la Curtea de Apel, Sorin Oprescu s-a victimizat continuu si a pus paie pe focul teoriei conspiratiei. Strategia a tinut. Curtea de Apel n-a avut curajul sa puna in discutie listele cu semnaturi chiar mai riguros decat o facuse Tribunalul. Dimpotriva, pe fondul isterizarii publice, judecatorii par sa fi ales solutia populista. Nici Parchetul n-a avut curaj sa se autosesizeze. E adevarat ca, daca ar fi facut-o, probabil ca Oprescu mai aduna cinci procente in sondaje. In tot cazul, somnul justitiei a nascut un candidat si a legitimat o impostura.

Intrebari cu mineri pentru Oprescu

Asa a ajuns Oprescu “candidat cu sanse”, cu discurs “anti-sistem” si “victima politicului”. A izbutit sa oculteze marile sale probleme de CV, altele decat semnaturile suspecte. Putini s-au mai intrebat de ce ar fi Oprescu anti-sistem cata vreme a beneficiat un deceniu de privilegiile lui? Cum poate politicianul obscur crescut in umbra lui Ion Iliescu sa se denunte “politicul” si care sunt, in fond, actiunile sale din timpul guvernarii Nastase care il recomanda ca fiind anti-sistem?

De ce n-a denuntat atunci coruptia generalizata, macar pe cea din sistemul sanitar? Dar poate ca, pana la alegerile din iunie, o sa-l intrebe cineva pe Sorin Oprescu cate ceva despre sistem. De exemplu, ce ar fi facut cu minerii adusi de mentorul sau politic acum 18 ani in Bucuresti? Au ajutat ei la instalarea sistemului ticalosit pe care il denunta astazi? Sau le-ar fi multumit si el?