Somnul presei naste monstri (de Dan Turturica)

Cine aterizeaza zilele acestea in Romania pentru prima oara si se uita la televizor, citeste ziarele sau asculta radiourile ar putea sa creada ca a nimerit in tara cu cea mai coltoasa presa din lume. Nu exista canal media care sa nu relateze cu lux de amanunte acuzatiile dum-dum cu care procurorii mitraliaza tablourile stabilor politicii dimbovitene.

Nici nu apucam sa digeram bine mecanismul prin care Dinu Patriciu a fentat bursa, spre inmiitul beneficiu personal, al actualului prim-ministru, dar si al altor jurnalisti, politicieni si neprihanite fete de smecherasi transformati in magnati de conturile securitatii, ca, hop, sint puse pe tapet ingineriile latifundiare ale primarului Radu Mazare.

Nu reusim sa ne dumirim cum a fost posibil ca acolitii sai sa puna mina pe mii de hectare de teren in buricul Constantei, ca intra in scena George Copos. De abia prindem din zbor gaselnita vicepremierului de a vinde Loteriei Nationale (asta da, vaca de lux!) niste cocioabe la pret de apartamente de Soseaua Nordului si da buzna Adrian Nastase.

Si sotia sa, Dana, tragind de picior containere cu mobilier si chinezarii. Si Sergiu Sechelariu. Si toata trupa din afacerea Zambaccian. Emulatia care a conectat breasla jurnalistilor la o adevarata competitie in a descoperi noi piese in puzzle-ul infractional, uneori luindu-le fata chiar procurorilor, te face sa-ti creasca inima de bucurie. Asta da, presa! Saptamina si Watergate-ul.

Cei ce nu au trecut prin Romania si in toamna lui 2004, de exemplu, nu stiu insa ca presa nu a fost intotdeauna asa. Ca in urma cu doar un an si ceva, mai degraba iti venea sa urli de disperare vazind ca despre marile afaceri de coruptie ale guvernarii PSD nu vorbeau decit o mina de ziaristi.

Care se intrebau adesea daca nu cumva ei sint nebuni si isterici, iar dreptatea este de partea celor ce nu vedeau nici o scama pe reverul puterii. Adevarul dureros si trist este ca majoritatea mass-media a fost complice cu multe dintre ticalosiile pe care acum le demasca cu atita sirg. Complice prin tacere. Cea mai grava crima pe care o poate comite ciinele de paza al societatii.

Si care exemplu poate fi mai bun decit cazul Adrian Nastase? Furia cu care multi jurnalisti (mai ales din televiziuni, dar destui si din presa scrisa de club) sar la beregata fostului prim-ministru este egala cu slugarnicia cu care i-au pupat mina si l-au decorat cu distinctia „politicianul anului” si cu lacomia cu care i-au ciugulit din aceeasi mina grauntele publicitatii de stat.

Sa luam afacerea Zambaccian. Cei mai putin interesati de treburile importante ale tarii si politichiei, mai degraba consumatori de cine cu cine si-a pus pirostriile, ar putea crede ca tertipul prin care Adrian Nastase a pus mina pe terenul de lux a fost descoperit recent. O uluitoare performanta a presei si procurorilor, marcata 2005. Fals. Cazul Zambaccian este cunoscut de aproape patru ani.

A fost relatat de citeva ziare in 2002. Cu lux de amanunte. |n aceiasi termeni flagranti pe care ni-i prezinta mass-media si DNA zilele acestea. De ce nu s-a declansat o nebunie asemanatoare celei la care asistam astazi chiar de la prima serie de articole care demascau axa Nastase-Bivolaru, in urma cu patru ani? Pentru ca procurorii nu au primit verde de la stapinii lor politici.

Aceiasi cu cei pe care ar fi trebuit sa-i ancheteze si perchezitioneze. Acesta este un raspuns. |nsa doar partial valabil. Raspunsul complet: pentru ca, pe linga lasitatea procurorilor, nici mass-media nu a exercitat o presiune suficient de puternica pentru ca lucrurile sa se miste. Nu a determinat o masa critica de oprobiu public.

|n tarile cu democratie consolidata, canalele de comunicare, indiferent de afinitati politice, indiferent de stilul jurnalistic, face corp comun in fata unor incalcari flagrante ale legii.

Cind un prim-ministru isi baga mina pina la umar in banul public sau vamuieste toate afacerile importante ale tarii, media ii declara intr-o singura voce razboi. Competitia dispare, iar cine tace devine tradator de tara. Solidaritatea intru apararea statului de drept in Romania nu a functionat.

Daca toate ziarele si-ar fi infipt coltii in afacerea Zambaccian, asa cum se intimpla acum, inca de la primele dovezi scoase la iveala, repet, aceleasi pe care le invoca si astazi procurorii, si daca televiziunile si radiourile nu s-ar fi supus omertei de partid, presiunea publica ar fi atins acea masa critica inca de acum citiva ani.

Schizofrenia acuta de care a suferit corpul jurnalistilor (indusa in special de tradarile patronilor) a facut posibil ca afacerile oneroase ale politicienilor si abdicarea justitiei sa ia proportiile unui flagel. Mass-media poarta o vina majora pentru cartonasul rosu pe care Comisia europeana l-a acordat Romaniei pentru ineficienta in lupta impotriva marii coruptii.

Cu o presa care sa supravegheze profesionist politicienii, politistii, procurorii si judecatorii, asa cum o face astazi, integrarea Romaniei in 2007 nu ar fi fost pusa sub semnul intrebarii. Nimeni, nicaieri in lume, nici macar guvernul Nastase, cu obrazul gros cit fundul de rinocer, nu rezista unei campanii mediatice in care dezvaluirile curg lant.

Cu o presa mai responsabila si mai putin corupta, Adrian Nastase si camarila pesedista s-ar fi simtit mult mai putini liberi in a darima toate recordurile de rapacitate. Ar fi fost obligati sa isi limiteze prapadul. Ar fi fost nevoiti sa se opreasca, sa sacrifice, poate, citiva dintre ei.

Ar fi lasat macar un pic de demnitate magistratilor, nu i-ar fi obligat sa se prostitueze pina la ultima limita, asa cum s-a intimplat. Nu am fi ajuns la acel grad de nesimtire institutionala, egal cu cangrena, daca toti jurnalistii si-ar fi facut meseria. Nu am fi speriat Europa cu puterea noastra de a ne orbi in fata unui dezastru.