Alegeri în Republica Moldova: ce arată ultimul sondaj privind intențiile de vot. Mișcări de ultim moment în cursa electorală
Ultimul sondaj privind intenția de vot a cetățenilor din Republica Moldova la alegerile parlamentare de duminică a fost lansat în 24 septembrie, de către iData, cu patru zile înaintea zilei alegerilor. Blocul de opoziție „Patriotic” este dat câștigător, cu 33,9%, urmat, la foarte mică distanță, de PAS, actualul partid de guvernare, cu 33,6%. Alte două formațiuni au șanse să își trimită reprezentanți în Parlamentul Republicii Moldova, conform sondajului.
Pe lângă Blocul „Patriotic” (care ar obține 41 de locuri) și PAS (cu 40 de mandate), în legislativul Republicii Moldova au șanse să își trimită reprezentanți cei de la Blocul „Alternativa”, cotați cu 9,8% (11 parlamentari), iar formațiunea „Partidul Nostru” cu 7,4% (nouă parlamentari).
Ca să treacă pragul electoral, partidele trebuie să obțină cel puțin 5% dintre voturi, iar blocurile electorale cel puțin 7%.
Mișcări de ultim moment pe scena politică din Republica Moldova
Datele sondajului, publicat în urmă cu patru zile, nu iau în calcul mișcările de ultim moment de pe scena politică din Republica Moldova.
Vineri, AUR a anunțat că se retrage din cursa electorală. Partidul era cotat în cursa pentru Parlamentul Republicii Moldova cu 0,02%, la categoria „alții”.
O altă schimbare în cursa electorală a fost decisă de Comisia Electorală Centrală (CEC), care, tot vineri, a hotărât ca Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, parte a Blocului „Patriotic”, să fie exclus din cursa electorală. Au rămas astfel trei partide care alcătuiesc Blocul Patriotic. Totodată, Blocul comuniștilor și socialiștilor are acum 24 de ore la dispoziție să retragă candidații formațiunii excluse „Inima Moldovei” și să refacă lista respectând cotele de gen.
Măsura a fost luată în baza deciziei judecătorești a Curții de Apel Chișinău, care a constatat că formațiunea a obținut finanțări ilegale. Instanța a decis să fie limitată activitatea partidului condus de Irina Vlah, pentru o perioadă de 12 luni.
Partidul are astfel interdicție de a participa individual sau în comun la alegeri, de a organiza proteste, de a participa la acțiuni publice, de a avea acces la depuneri bancare sau de a efectua decontări și diverse plăți, potrivit lui Pavel Postica, vicepreședintele CEC.
Ce alte partide se mai apropie de pragul electoral
Pe lângă cele patru partide care au șanse să treacă pragul electoral, conform datelor sondajului iData, sunt și alte partide care se apropie de 5%: Partidul „Democrația Acasă” (apropiat de AUR, care s-a retras vineri) este cotat la puțin peste 3%, la fel ca Partidul „Moldova Mare”, în jur de 3%.
Conform sondajului, 26,6% dintre cetățenii Republicii Moldova sunt încă indeciși cu cine vor vota. Sondajul iData a fost realizat în perioada 7-19 septembrie în 83 de localități, fiind chestionate „față-n față” 1.059 de persoane. Marja de eroare este de +/-2,9%.
