Sari direct la conținut

Sondaj CURS: Nicușor Dan, favorit în opțiunile de vot ale bucureștenilor. La mică distanță – Gabriela Firea / Topul partidelor, deschis de PSD

HotNews.ro
Nicușor Dan , Foto: Inquam Photos / Malina Norocea
Nicușor Dan , Foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Nicușor Dan este primul în intențiile de vot ale bucureștenilor, urmat la mică distanță de Gabriela Firea, potrivit unui sondaj CURS realizat în perioada 9-23 februarie. Unu din trei locuitori din Capitală este mulțumit de activitatea actualului primar general. În topul intențiilor de vot pentru partide, PSD este pe primul loc, urmat de Alianța Dreapta Unită.

Actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan(independent, susţinut de USR-PMP-Forţa Dreptei), ar fi votat de 36% dintre bucureşteni la alegerile locale, iar Gabriela Firea (PSD) de 33%, potrivit sondajului CURS dat publicității duminică.

În topul favoriților urmează Cristian Popescu Piedone care a fost indicat de 10% dintre respondenți.

Candidatul PNL Sebastian Burduja este creditat cu 8% în intențiile de vot, la egalitate cu Marian Enache de la AUR. Diana Șoșoacă a fost indicată de 5% dintre cei care au răspuns la sondaj.

3 din 10 bucureșteni spun că Nicușor Dan a făcut treabă bună

30% dintre intervievaţi au evaluat activitatea primarului general, Nicuşor Dan, în cei trei ani de mandat drept bună, 4% – foarte bună, în timp ce 29% consideră că primarul a avut activitate proastă, iar 30% – foarte proastă.

La întrebarea care este cea mai importantă problemă a municipiului Bucureşti, cei chestionaţi au răspuns: traficul – 34%, termoficarea – 23%, sănătatea/spitalele – 18%, poluarea – 6%, curăţenia – 5%, parcurile/spaţiile verzi – 5%, clădirile cu risc seismic – 4%, transport public – 3%.

34% ar vota cu PSD la Consiliul General

În ceea ce privește votul politic pentru Consiliul General, PSD este favorit cu 34%. El este urmat de Alianța Dreapta Unită (USR-PMP-Forţa Dreptei) cu 23%.

Cu PNL ar vota 16%, cu AUR – 13%, cu SOS – 6%, iar cu PUSL – 6%.

Sondajul CURS a fost efectuat în București, față în față, în perioada 9-23 februarie, pe un eșantion de 1.067 respondenţi în vârstă de 18 ani şi peste, iar marja de eroare este plus/minus 3% la un nivel de încredere la 95%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro