Sondaj Gallup: Obama este cel mai admirat barbat in America. Bush e pe locul doi
Presedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, este Cel mai admirat barbat in America, fiind urmat de actualul lider de la Casa Alba, George W. Bush, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Gallup si publicat de USA Today. Obama i-a luat locul presedintelui Bush in clasament dupa sapte ani in care republicanul s-a aflat pe prima pozitie.
O treime din cele 1008 persoane chestionate l-au ales pe Obama pe primul loc in clasamentul anual al celor mai admirati barbati in Statele Unite. Barack Obama a strans voturile a 32% dintre respondenti, in timp ce Bush a fost ales de 5%.
Pe locul trei s-a situat republicanul John McCain, in timp ce locul patru a fost ocupat, la egalitate, de Papa Benedict al XVI-lea, reverendul Billy Graham si fostul presedinte Bill Clinton.
USA Today precizeaza ca presedintele George W. Bush a fost cel care a obtinut cel mai mare punctaj in clasamentul Gallup, in 2001, cand a primit 39% optiunile respondentilor.
In acelasi timp, secretarul de stat desemnat Hillary Clinton a ocupat prima pozitie in clasamentul Celor mai admirate femei in America, cu 20% din voturile celor chestionati. In ultimii 16 ani, fosta Prima Doamna a SUA a fost aleasa de 13 ori pe primul loc in sondajul Gallup.
Pe locurile urmatoare s-au clasat guvernatoarea de Alaska, Sarah Palin, regina talk-show-ului american, Oprah Winfrey, sefa diplomatiei de la Washington, Condoleezza Rice, precum si viitoarea Prima Doamna a SUA, Michelle Obama.
Sondajul Gallup a fost realizat prin telefon in perioada 12-14 decembrie. Organizatia a produs prima ancheta de opinie de acest fel in 1948.
Cei mai admirati barbati
1. Barack Obama – 32%
2. George W. Bush – 5%
3. John McCain – 3%
4. Papa Benedict al XVI-lea – 2%
5. reverendul Billy Graham – 2%
6. Bill Clinton – 2%
7. Colin Powell – 2%
8. Nelson Mandela – 1%
9. Bill Gates – 1%
10. Dalai Lama – 1%
Cele mai admirate femei
1. Hillary Clinton – 20%
2. Sarah Palin – 11%
3. Oprah Winfrey – 8%
4. Condoleezza Rice – 7%
5. Michelle Obama – 5%
6. Margaret Thatcher – 2%
7. Laura Bush – 2%
8. Angelina Jolie – 2%
9. Barbara Bush – 1%
10. Madeleine Albright – 1%
11. Ellen DeGeneres – 1%