Sari direct la conținut

Sondaj Inscop: 58,8% din populatie considera ca lucrurile merg intr-o directie gresita in Romania. Care sunt principalele motive de ingrijorare pentru romani

HotNews.ro

58,8% din populatie considera ca in Romania lucrurile merg intr-o directie gresita (fata de 52,3% in luna noiembrie), in timp ce parerea contrarie este impartasita de 30,9% dintre romani (fata de 34,3% in noiembrie), arata Barometrul INSCOP – Adevarul despre Romania, realizat de INSCOP Research la comanda ziarului Adevarul. Inrautatirea starii de sanatate reprezinta principala sursa de ingrijorare pentru romani, cu 20% dintre optiuni (fata de 20% in noiembrie 2015). Urmeaza la foarte mica distanta diminuarea veniturilor, cu 17,8%, (fata de 17,5% in noiembrie). Posibilitatea producerii unui conflict/razboi in zona ii ingrijoreaza pe 17,3% dintre romani (fata de 18,6% in noiembrie), pe fondul crizei refugiatilor sirieni si a permanentizarii amenintarii teroriste, fara a uita, desigur, de tensiunile prelungite dintre Rusia si NATO/UE.

Urmeaza pierderea locului de munca (13,3% in martie fata de 11,7% in noiembrie) si cresterea preturilor (11,1% in martie fata de 12,2% in noiembrie).

6,9% dintre romani sunt ingrijorati de instabilitatea politica, procent in scadere cu 3,5% fata de analiza sociologica realizata in noiembrie 2015.

Pe ultimele pozitii in clasamentul surselor de ingrijorare se situeaza posibilitatea producerii unor calamitati naturale (5,1%) si deteriorarea mediului inconjurator (2%). 3,8% dintre respondenti se declara ingrijorati de alte probleme, in timp ce procentul non-raspunsurilor este de 2,6%.

In comparatie cu masuratoarea precedenta, se remarca o crestere cu 6,5% a ponderii celor care privesc cu pesimism modul in care evolueaza lucrurile in Romania.

  • Starea economiei si lipsa locurilor de munca – principalele probleme ale tarii, in opinia romanilor

Aproape jumatate dintre romani (45,6%) considera ca principala problema cu care se confrunta Romania o reprezinta starea economiei si lipsa locurilor de munca – in consecinta, prioritatea numarul 1 pentru institutiile statului ar trebui sa o reprezinte cresterea economiei si crearea de locuri de munca.

42,2% dintre romani au temeri privind securitatea economica personala (diminuarea veniturilor, pierderea locului de munca si cresterea preturilor).

Pe pozitia a doua in lista prioritatilor se situeaza combaterea coruptiei cu 25,3%. Urmeaza imbunatatirea asistentei medicale (9%), reducerea inegalitatilor dintre bogati si saraci (8,2%), apararea tarii impotriva amenintarilor externe (5,7%), reducerea numarului de functionari si reforma administratiei publice (3,8%). 0,7% dintre respondenti mentioneaza alte prioritati, in timp ce procentul non-raspunsurilor este de 1,8%.

  • Cum vad romanii imbolnavirea bebelusilor din Arges

Pe fondul mediatizarii intense, 92,6% dintre romani declara ca au auzit despre despre imbolnavirea copiilor/bebelusilor din judetul Arges, cu bacteria E.coli (sindromul hemolitic-uremic), in timp ce doar 5,3% spun ca nu au auzit despre acest caz.

Intarzierea cu care au fost identificate cauzele imbolnavirii si declaratiile contradictorii venite din partea ministrului Sanatatii s-au reflectat negativ asupra perceptiei populatiei fata de modul in care a fost gestionat acest caz de catre ministerul de resort. Astfel, 19% dintre romani considera ca vina cea mai mare pentru cele intamplate in cazul bebelusilor din judetul Arges o poarta Ministerul Sanatatii.

18,6% dintre respondenti atribuie vina pentru cazul de la Arges Directiei Judetene de Sanatate Publica, iar 16,8% sunt de parere ca responsabilitatea apartine spitalelor din judet.

Asadar, aproape 55% dintre romani culpabilizeaza institutii apartinand sistemului medical si doar 8,7% dintre romani invinovatesc firma producatoare de lactate din Arges.

7,6% dintre respondenti ii considera vinovati pe parintii bebelusilor, iar 4,3% Guvernul in general. 2,4% dintre respondenti aleg varianta „altcineva”, 0,9% spitalele din Bucuresti si 0,4% Ministerul Agriculturii.

  • Ce spun romanii despre legea antifumat

Aproximativ 30% dintre romani (29,5%) se declara fumatori, in timp ce procentul nefumatorilor este de 69,5%. 1% din respondenti nu stiu sau nu raspund.

Legea impotriva fumatului in spatii publice, intrata in vigoare pe 16 martie, se bucura de aprobarea a peste doua treimi din populatie. Astfel, 70,3% dintre romani sunt de acord ca fumatul sa fie interzis in toate spatiile publice, inclusiv in baruri si cafenele, in timp ce 28,7% nu sunt de acord cu aceasta masura.

De remarcat ca procentul nonraspunsurilor (1%) este si in cazul acestei intrebari foarte scazut, semn ca dezbaterile intense generate de legea impotriva fumatului au condus la o cristalizare puternica a opiniilor populatiei, arata autorii sondajului

Sondajul „Barometrul INSCOP – Adevarul despre Romania” a fost realizat de INSCOP Research la comanda ziarului Adevarul, in perioada 21 – 28 martie 2016, pe un esantion de 1.063 de persoane considerat reprezentativ pentru populatia Romaniei in varsta de 18 ani si peste 18 ani. Eroarea maxima admisa a datelor este de +/- 3%.

Metoda folosita a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondentilor.Chestionarele au fost aplicate in 39 de judete si municipiul Bucuresti, in total 92 de localitati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro