Sondaj USR București: 86% dintre membrii organizației îl vor pe Nicușor Dan candidat al formațiunii pentru Primăria Capitalei
USR București a derulat o consultare internă, în intervalul 8-11 octombrie, în urma căreia a rezultat că peste 86% dintre membrii organizației care au participat la sondaj vor ca partidul să îl susțină pe Nicușor Dan în calitate de candidat independent la Primăria Generală a Capitalei. La consultare au participat 741 de membri dintr-un total de 1.917.
„Democrația internă și promovarea competenței sunt două dintre valorile de bază ale USR. În spiritul acestor valori, USR București a derulat o consultare internă în perioada 8-11 octombrie pentru pentru a afla direct de la membrii USR care este soluția pe care o preferă la Capitală. Peste 86% dintre membrii care și-au exprimat o opțiune vor ca partidul să-l susțină pe Nicușor Dan, în calitate de independent, pentru Primăria Bucureștiului”, arată filiala USR București pe pagina de Facebook.
Rezultatele consultării au fost următoarele: 86,1% dintre membri îl susțin pe Nicușor Dan, 3,78% pe Dragoș Dragoteanu și 10,12% pe Mihnea Bărbulescu, potrivit sursei citate.
Sursa menționată mai spune că la consultare și-au exprimat opiniile 741 de membri dintr-un total de 1.917. Rezultatele consultării vor fi prezentate, duminică, în cadrul Conferinței Municipiului București și apoi va fi discutată strategia politică a filialei în perspectiva alegerilor locale de anul viitor.
USR se va întruni în Comitet Politic pe 30 noiembrie pentru a modifica statutul partidului, astfel încât formațiunea să poată susține și candidați independenți la alegeri, respectiv pe Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei.
Pe 16 septembrie, deputatul Nicuşor Dan a anunţat că s-a înscris în cursa internă a USR Bucureşti pentru alegerea candidatului pentru Primăria Capitalei. De asemenea, Vlad Voiculescu este candidatul PLUS la alegerile pentru Primăria Capitalei.