Sari direct la conținut

Sondaj: Zelenski și doi importanți generali, Budanov și Sîrskîi, se află în topul încrederii ucrainenilor, dar niciunul pe primul loc

HotNews.ro
Sondaj: Zelenski și doi importanți generali, Budanov și Sîrskîi, se află în topul încrederii ucrainenilor, dar niciunul pe primul loc
Generalul-locotenent Kirilo Budanov, șeful Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina (stânga) și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski (dreapta). FOTO: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Valeri Zalujnîi, fostul general care a condus armata ucraineană, rămâne cea mai de încredere personalitate publică a țării, înaintea președintelui Volodimir Zelenski și a șefului serviciului militar de informații, generalul Kirilo Budanov, arată datele unui nou sondaj de opinie publicat de Rating Sociological Group miercuri, 9 iulie, potrivit The Kyiv Independent.

Sondajul, realizat pe 4 și 5 iulie, a arătat că 73% dintre ucraineni au încredere în Zalujnîi, care, deși a fost demis din funcția de comandant suprem în februarie 2024, continuă să se bucure de un puternic sprijin public. Zalujnîi ocupă în prezent funcția de ambasador al Ucrainei în Regatul Unit.

Zelenski se bucură de încrederea a 67% dintre respondenți, în timp ce Budanov a obținut un rating de încredere de 56%.

Actualul șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, se bucură doar de 41% din sprijinul populației.

În același timă, încrederea în premierul Denis Șmîhal a scăzut semnificativ, doar 25% dintre cei chestionați declarând că au încredere în el.

Șmîhal ocupă funcția de prim-ministru al Ucrainei din martie 2020, conducând guvernul prin reforme și fiind nevoit să administreze țara pe timp de război. În ciuda zvonurilor persistente privind o remaniere guvernamentală iminentă, el și-a păstrat funcția chiar și după „cutremurul” politic din septembrie 2024, când mai mulți membri ai cabinetului au fost înlăturați.

Sondajul a fost realizat prin intermediul unor interviuri telefonice asistate de computer (CATI), cu un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.000 de adulți din toată Ucraina, cu excepția teritoriilor ocupate.

Un sondaj separat publicat în iunie de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS) a constatat că încrederea în președintele Zelenski a scăzut cu 11 puncte procentuale față de luna mai, ajungând la 65% – acesta fiind cel mai scăzut nivel din martie încoace.

Indicele de încredere al lui Zelenski rămâne, totuși, cu mult peste nivelul minim din februarie, de 57%, dar disparitățile regionale persistă. Sondajul KIIS a arătat că sprijinul cel mai ridicat față de președinte se înregistra în vestul Ucrainei, cu 73%, iar cel mai scăzut – în sud și est, cu 61%, aceste regiuni din urmă fiind vizate mai frecvent de atacurile rusești.

INTERVIURILE HotNews.ro