Sorin Grideanu, despre angajații din Portul Constanța anchetați pentru corupție: Când vor avea prima sentință, vor zbura
Mulţi dintre angajaţii Portului Constanţa care sunt vizaţi de ancheta de corupţie demarată săptămâna trecută de DNA au intrat în concediu, beneficiind de prevederi ale contractului colectiv de muncă, a precizat marți Sorin Grindeanu în timpul unei vizite în port.
Ministrul Transporturilor admite că există „un minus de imagine” în ceea ce priveşte Portul Constanţa după deschiderea dosarului penal care vizează mai mulţi angajaţi din administraţia portului, însă susţine că „totodată există un plus, pentru că se arată faptul că a fost, e pe cale de a fi extirpată o zonă nesănătoasă”.
„Nu e nimeni vinovat, deocamdată, că nu există o sentinţă din acest punct de vedere. Dar vă asigur că, odată cu renegocierea şi în momentul în care vor intra într-o zonă în care există prima sentinţă, vor zbura. Toţi din administraţie vor pleca acasă, cei care sunt parte din această caracatiţă. Să nu credeţi că eu sau directorul general facem compromisuri din acest punct de vedere. Doar că orice om beneficiază de o anumită prezumţie de nevinovăţie. Dar vă asigur acest lucru, că în momentul în care avem, şi CCM-ul prevede, şi cred că prevede aceste lucruri, când există prima sentinţă, în defavoarea lor, acei oameni vor pleca acasă”, a declarat Grindeanu, citat de news.ro.
El a adăugat că nu ştie mai multe date despre dosar în afara celor care au apărut în spaţiul public şi a admis că are „anumite dezamăgiri personale” legate de cei implicaţi în dosar, care sunt şi de la PSD. Grindeanu a spus că, în opinia sa, faptul că o persoană e membru de partid „nu reprezintă nici un atu, un plus, nici un minus dacă acea persoană încalcă legea”.
„Nu mă interesează apartenenţa politică a nimănui. Cu atât mai mult, din punctul meu de vedere, dacă eşti membru într-un partid politic şi nu un membru oarecare, ci membru având funcţii de conducere, trebuie să fii un exemplu”, a mai spus ministrul.
Corupție în portul Constanța
Între cei anchetați în dosarul corupției din Portul Constanța se numără Ion Dumitrache, președinte al PSD Constanța. El a fost reținut și ulterior plasat sub control judiciar. Dumitrache s-a suspendat din partid după declanșarea anchetei.
Între cei pentru care instanța a dispus măsura controlului judiciar se numără Petrică Buduru (fost fotbalist și conducător la cluburile Farul, Dinamo și Astra), Cătălin Viorel Cristea (consilier al directorului general al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța), Florin-Laurențiu Chirilă (director Direcția Tehnică în cadrul Administrația Porturilor Maritime Constanța) sau George-Gabriel Vișan (director comercial). Omul de afaceri Ion Dumitru este în arest la domiciliu.
Potrivit acuzațiilor procurorilor DNA, în perioada 2024 – 2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi promis și ar fi remis funcționarilor din cadrul Administrației Porturilor Maritime SA Constanța sume de bani cuprinse între 2.000 de euro și 100.000 de euro, precum și alte bunuri, pentru a le oferi susținere și pentru a fi ajutați să își dezvolte afacerile pe care le desfășoară în zona Portului Constanța. Totalul sumelor primite ca mită de funcționari este de aproximativ 350.000 de euro.
Procurorii mai spun că oamenii de afaceri doreau câștigarea unor licitații și atribuirea preferențială a unor contracte; aprobarea unor proiecte care vizează extinderea operațiunilor desfășurate de unele societăți comerciale; închirierea sau concesionarea de terenuri în regim preferențial; angajarea unor persoane în cadrul CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
