Sorin Grindeanu neagă vehement un „blat cu americanii”. „Ce tupeu!”
Sorin Grindeanu respinge acuzațiile de „conspirație împreună cu americanii”, la două zile după articolul The Wall Street Journal, potrivit căruia ambasadoarea SUA în Grecia a dat de înțeles că americanii au fost implicaţi în demiterea lui Bolojan.
„Tentativa de manipulare legată de o așa-zisă conspirație împreună cu americanii pentru a-l îndepărta pe incompetentul Bolojan este din categoria conspirațiilor cu pământul plat. Atât mai poate propaganda de dreapta! Să stârnească hohote de râs”, a scris duminică la prânz Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Reacția sa vine după un episod într-o amplă investigație a Wall Street Journal, care a relatat o discuție avută loc în martie, la o cină la Atena, la care participau oficiali americani și greci.
Potrivit relatării citate de WSJ, ambasadoarea americană în Grecia, Kimberly Guilfoyle, a preconizat căderea guvernului român (demis de Parlament pe 5 mai) și le-a spus celor prezenți la cina de la Atena: „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici.
Grindeanu: „Pe Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici rușii, nici illuminati”
Liderul PSD a reacționat la prânz, într-o postare pe pagina sa de Facebook, pe această temă,
Grindeanu a scris că explicația pentru căderea guvernului Bolojan este una „mult mai simplă”.
„Pe Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici rușii, nici illuminati și nici vreun alt ordin secret, ci l-au demis peste 88% dintre români pentru că a guvernat foarte prost și a dus România în gard”, a scris șeful PSD.
„Cu tupeu, adevărații trădători de țară mă acuză de „blat cu americanii”. Dar cine sunt ei?!”, a continuat Grindeanu.
El a susţinut că acuzatorii săi au adoptat decizii „contrare” intereselor României, printre care contractele prin Programul SAFE, poziţii privind fondurile europene, energia, agricultura şi finalizarea unor hidrocentrale.
„Eu sunt pro-român! Și tocmai de aceea susțin Parteneriatul Strategic cu SUA, cel mai important aliat al nostru în NATO. La fel cum cred în apartenența noastră la Uniunea Europeană. Aceste două planuri nu trebuie separate niciodată”, a mai spus Grindeanu.
„În schimb, toată această gașcă de semidocți și incompetenți, din Guvernul demis Bolojan, a subminat constant relația cu SUA, dovada supremă fiind bâlbâiala ridicolă cu reactoarele de la Doicești”, a mai susținut Grindeanu.
„Gheorghiu și Mureșan au înjurat efectiv Administrația de la Washington”
Mai departe, Grindeanu îi menționează pe Oana Gheorghiu și pe premierul desemnat Siegfried Mureșan, afirmând că aceștia „au înjurat efectiv Administrația de la Washington, fără să se gândească la consecințe”.
„Ce nu au învățat acești politicieni amatori care vor să se califice la locul de muncă este că relația noastră cu SUA trebuie să evolueze constant prin investiții cât mai multe aici, în România, și pentru asta este nevoie de un guvern profesionist și cu viziune, construit în jurul PSD!”, a continuat Grindeanu.
„Dacă USR și acoliții lor chiar sunt serioși în demersul lor, pot cere clarificări de la partea americană chiar prin ministrul lor din nefericire la Externe, Oana Țoiu. Poate află că o relație strategică nu este o ceartă între precupețe și nici un “milkshake”(…)”, a mai spus Grindeanu.
„Rămâne cum am stabilit”
În finalul mesajului, Grindeanu a insistat că PSD nu va vota Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan.
„Această nouă tentativă de manipulare din ultimele 48 de ore ne convinge cu atât mai mult că nu putem susține un Guvern clădit pe minciuni și incompetență. Cam atât despre trădare națională. În rest, rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Siegfried Vasile Mureșan! PSD votează un guvern pro-român!”, a conchis Sorin Grindeanu.