Sari direct la conținut

Sorin Oprescu: Ministerul Energiei vrea falimentul RADET

HotNews.ro

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, ca Ministerul Energiei doreste falimentul RADET, in timp ce ministrul Energiei, Andrei Gerea spune ca nu este nimic stabilit, ci ca ar fi una din variante, potrivit Mediafax.

Primarul Sorin Oprescu a declarat, luni, dupa sedinta ordinara a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), ca Ministerul Energiei doreste falimentul RADET. Primarul general a adaugat ca in contextul lipsei de consens cu ELCEN, RADET a primit bani pentru investitiile pe care le avea de facut pentru a putea repara tevile defecte si pentru a le schimba in zonele majore de risc. „Ministerul Economiei vrea falimentul RADET. Deocamdata RADET a primit bani pentru investitiile pe care le avea de facut, a inceput sa-si faca investitiile cu firmele fata de care avea datorii si am facut o comparatie cu ceea ce inseamna planul definitiv de refacere a tevilor, si pentru a nu schimba tevile de mii de ori si pentru a putea folosi bani europeni”, a declarat Sorin Oprescu, dupa sedinta CGMB.

Pe de alta parte, ministrul Energiei, Andrei Gerea a declarat, pentru Realitatea TV, ca un eventual faliment al RADET-ului nu ar duce la ramanerea fara apa calda si caldura a bucurestenilor.

„Aceasta discutie cu falimentul RADET-ului nu este o decizie luata la nivelul Ministerului Energiei, este o propunere care a venit din partea ELCEN, ca urmare a multor consultari cu factorii implicati, inclusiv societati de avocatura si este o discutie pe care am avut-o cu primarul general, Sorin Oprescu, in care i-am prezentat concluziile celor de la ELCEN si o solutie, printre altele care s-au ivit, ca urmare a acestor analize. Nu ascund faptul ca si domniei sale i s-a parut pana la urma o solutie fezabila, pentru ca, in cazul in care ELCEN-ul ar solicita falimentul RADET bucuresteanul, nu ar simti sub nicio forma acest lucru in sens negativ, in sensul sa ramana fara apa calda si caldura”, a declarat Andrei Gerea pentru postul de televiziune.

Ministrul Energiei a mai precizat ca Primaria Capitalei va putea face imediat un serviciu care sa furnizeze apa calda si caldura bucurestenilor, „iar RADET-ul, care este de fapt o coaja fara continut, pentru ca toata reteaua de alimentare apartine Primariei, RADET-ul nu ar fi decat o companie fara continut, care ar falimenta”.

„Asa probabil si Primaria Capitalei ar scapa de acele penalitati de care se plange si de care spune ca niciodata nu va putea sa le recupereze, iar ELCEN va reusi sa-si recupereze macar TVA-ul din facturile remise si neinacasate in decursul anilor acestora. Deci nu este o solutie de speriat, ba din contra, dintre toate care s-au vehiculat de-a lungul timpului ar putea sa fie cea mai buna”, a mai adaugat ministrul Energiei.

Andrei Gerea a mentionat ca vor fi purtate discutii cu toti factorii implicati pentru a gasi cea mai buna solutie.

ELCEN preciza, intr-un comunicat transmis MEDIAFAX, pe 27 iulie, ca datoriile totale ale RADET Bucuresti catre ELCEN erau, in 30 iunie 2015, de 3,587 miliarde lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro