Sorina Pintea le-a transmis medicilor care au așteptat-o degeaba săptămâna trecută pe holurile ministerului că nu a fost anunțată în legătură cu acea întâlnire
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, le-a transmis medicilor care au așteptat-o câteva ore, săptămâna trecută, pe holurile ministerului, fără să fie primiți la o întâlnire cu ministrul care le fusese promisă în acea zi, că nu a fost anunțată că avea programată acea întâlnire. Sorina Pintea l-a contactat personal pe unul dintre medicii respectivi și a promis că îi va primi săptămâna aceasta pe medicii care sunt inițiatorii memoriului prin care se cere ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă, iar vârsta de pensionare a medicilor să scadă.
Memoriul a fost depus săptămâna trecută la Ministerul Sănătății, iar în urmă cu aproape două săptămâni la Parlament.
„Acum am răspunsul la întrebarea pe care mi-am pus-o aseară.. de ce nu ne-am intalnit cu doamna Ministru Pintea, deși ne programasem de comun acord asta? Întrebarea care nu mi-a dat pace o zi intreaga si care m-a mâhnit îngrozitor.. de ce nu ar fi vrut să ne mai vada, dupa ce acceptase atât de prompt solicitarea mea, o necunoscută din Craiova, despre care nu auzise niciodată? Raspunsul a venit cu totul spontan de la dumneaei personal… mai întâi prin mesaje si apoi prin viu grai, căci am vorbit la telefon, la initiativa dumneaei… M-a asigurat (și o cred, chiar o cred cu adevărat pentru că mi-a dat câteva amănunte esențiale pe care numai dumneaei le știa și cu mine), că nu a fost anunțată. M-adurut mâhnirea din vocea dumneaei… era chiar tristă ca s-a interpretat așa. Și-a arătat sprijinul… nu știam că rezonează cu proiectul nostru… chiar din luna mai!! Îi mulțumesc că a avut tăria de a mă contacta și aceea de a mă asculta o lungă perioadă de timp. Am stabilit o punte de legătură… Îi mulțumesc și pentru asta!”, spune medicul Livia David, unul dintre cei 3 medici care au așteptat săptămâna trecută o întâlnire cu Sorina Pintea pe holurile ministerului și unul dintre inițiatorii memoriului. Livia David este medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova.
Medicii care au semnat acest memoriu au primit o nouă invitație pentru a se întâlni săptămâna aceasta cu ministrul Sănătății.
Livia David, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova și unul dintre inițiatorii memoriului semnat de peste 2.000 de medici, în care se cere ca gărzile medicilor să fie recunoscute ca vechime în muncă, a povestit, săptămâna trecută, pe pagina sa de Facebook, cum ea și încă două doctorițe – Laura Zarafin și Cristiana Oprița – care au mers la Ministerul Sănătății pentru a depune memoriul și aveau promisiunea că vor fi primite de Sorina Pintea au așteptat în zadar la ușa ministrului Sănătății. „Ce poate determina un ministru să te cheme de la câteva sute de kilometri și apoi sa nu te mai primească?” scria atunci Livia David. (Pe larg aici)
Peste 2.000 de medici au semnat până acum memoriul prin care se cere ca gărzile efectuate să fie recunoscute ca vechime în muncă, iar strângerea de semnături continuă, a declarat, săptămâna trecută, pentru HotNews.ro, Laura Zarafin, medic la secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Colentina și unul dintre inițiatorii memoriului. Laura Zarafin afirmă că vârsta de pensionare a medicilor ar trebui să scadă, deoarece un medic epuizat reprezintă un pericol și pentru pacienții săi, iar, în multe cazuri, din salariul unui medic de peste 50 de ani care iese din sistem ar putea fi plătiți doi medici tineri, cu condiția să se organizeze concursuri de angajare pentru medici tineri. (Pe larg aici)
Sorina Pintea a fost protagonista unui alt incident birocratic la începutul lunii noiembrie, când deputatul PNL Pavel Popescu, care s-a implicat în transferul în Belgia al unui pacient cu arsuri grave, a povestit, pentru HotNews.ro, cum ministrul Sănătății plângea din cauză că câțiva funcționari de la Casa de Asigurări de Sănătate și de la Casa de Pensii refuzau să facă o plată către spitalul din Belgia, pentru ca pacientul să poată fi transferat. (Pe larg aici)