Sari direct la conținut

Spectacol al Teatrului Masca din București, transformat în eveniment al AUR. „Cum am ajuns eu susținător AUR fără să vreau și fără să știu” / Reacția teatrului

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) - imagine generică, Foto: Inquam Photos / George Calin
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) - imagine generică, Foto: Inquam Photos / George Calin

Cei care au mers duminică seară la spectacolul „Criza. Kit de supraviețuire” de la Teatrul Masca din București au găsit pe scaune coli A3 pe care scria „Susținem teatrul românesc”, iar la final un bărbat i-a organizat pe spectatori să ridice colile albe cu mesajul, fiind făcute fotografii. „Și mă lovește așa un trăsnet, cum am ajuns eu susținător AUR fără să vreau și fără să știu”, spune o spectatoare, care a aflat apoi că, de fapt, fusese o acțiune AUR. Reprezentanții Teatrului Masca au reacționat spunând că instituția „nu își dorește să fie afiliată cu niciun partid politic”.

Una dintre spectatoare, Dana Anghel, spune că nu i-a fost clar ce se întâmplă, însă a înțeles ulterior că a fost vorba despre un moment instrumentat politic, când a văzut postări pe Facebook ale președintelui AUR Sector 6, Valentin Florea. El a publicat fotografiile cu spectatorii care țineau colile cu mesajul „Susținem teatrul românesc”.

„Și mă lovește așa un trăznet, cum am ajuns eu susținător AUR fără să vreau și fără să știu. Și ce deștepți sunt de fapt ăștia de la AUR, cum au reușit ei să se infiltreze și să capitalizeze evenimentul. Și apoi întrebarea firească care îmi vine în minte este „Oare cei de la teatrul masca știau?”, că dacă știau e grav. Și uite așa, prima mea ieșire la teatru cu fiul meu s-a transformat în Amintiri din epoca de… AUR”, a scris, printre altele, spectatoarea.

Reacția Teatrului Masca: „Deși scos din context, mesajul ne bucură”

Reprezentanții Teatrului Masca susțin că nu vor să încurajeze astfel de acțiuni, însă susțin că mesajul „ne bucură”.

  • „Reprezentația de ieri nu a făcut parte dintr-un eveniment organizat, și s-a desfășurat în condiții normale până la momentul aplauzelor. Acțiunea unui grup de spectatori de a ridica afișe imprimate cu textul „Susțin Teatrul Românesc” a avut loc fără știrea noastră și, deși scos din context, mesajul ne bucură, Teatrul Masca nu este și nu își dorește să fie o instituție afiliată cu niciun partid politic.
  • Biletele pentru Criza. Kit de supraviețuire au fost puse în vânzare pe platformele obișnuite. În consecință, o persoană privată a cumpărat, la preț întreg, biletele disponibile la momentul respectiv. Ulterior, acesta a ales să posteze pe rețelele de socializare o fotografie din sala de spectacol însoțită de un mesaj politic – demers care nu reflectă poziția teatrului, și cu care nu ne asociem. Intenția nu ne-a fost comunicată în niciun fel, iar Teatrul Masca nu a găzduit un eveniment politic cu bună știință.
  • Nu încurajăm manifestațiile de acest tip în instituția noastră. Din contră, ne dorim să creăm un spațiu sigur pentru toți spectatorii. Experiența dumneavoastră este o prioritate pentru noi.
  • Regretăm orice disconfort creat în timpul sau în urma spectacolului, și vă așteptăm la oricare dintre spectacolele din repertoriul Masca pentru a vă bucura de teatru lucid și provocator, fără constrângeri politice, într-un mediu cald și sincer”, au scris reprezentanții Teatrului Masca pe Facebook.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro