Sari direct la conținut

Spectacolul lui Mihai Mălaimare, anulat de tot la Iași, după postarea controversată a actorului / Universitatea de Arte: Condamnăm orice manifestare de tip extremist

HotNews.ro
Spectacolul lui Mihai Mălaimare, anulat de tot la Iași, după postarea controversată a actorului / Universitatea de Arte: Condamnăm orice manifestare de tip extremist
Actorul Mihai Mălaimare. Credit foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Universitatea de Arte din Iaşi anunţă suspendarea piesei de teatru „La margine de Copou”, în care juca şi actorul Mihai Mălaimare, după ce acesta a scris pe Facebook: „Turul II vine însă ca un val imens şi veţi ajunge în canal, sau la canal!”. Universitatea condamnă orice manifestare de tip extremist.

Iniţial, conducerea Universităţii de Arte a precizat că spectacolul a fost anulat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, însă sâmbătă universitatea ieşeană a revenit cu precizări, în care condamnă „orice declaraţie de tip extremist”, relatează News.ro.

„În urma discuţiilor tensionate din spaţiul public petrecute în ultimele zile, revenim şi subliniem faptul că Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi condamnă orice declaraţie şi manifestare de tip extremist. Apelul la solidaritate si discernământ nu trebuie înţeles ca o măsură de acceptare a oricărei forme de derapaj, ci este un îndemn de a ne păstra calmul. Totodată, ne reafirmăm cu tărie respectul pentru democraţie şi valorile europene. Date fiind toate acestea, proiectul «La marginea de Copou» este oprit, iar reprezentaţiile deja anunţate şi promovate au fost suspendate”, a anunţat conducerea Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Mălaimare denunță „interpretarea abuzivă”

Tot sâmbătă, actorul Mihai Mălaimare a scris pe Facebook că „este siderat de amploarea reacţiilor şi de interpretarea abuzivă care s-a dat postării sale”.

„Nu-mi imaginez deloc întoarcerea comunismului de tip stalinist şi nu-mi stă deloc în gândire să trimit oamenii «la canal». Se poate orice în această luptă, văd, dar eu refuz să fac parte din ea în aceste condiţii. Celor care au comentat incalificabil la adresa mea cu această ocazie le spun doar că se înşală, celor care mă susţin le multumesc. Mă voi retrage de pe Facebook pentru totdeauna”, a scris actorul Mihai Mălaimare.

Spectacol suspendat

Universitatea de Arte din Iaşi a anunţat suspendarea spectacolului „La Marginea de Copou”, programat pentru vineri seară, invocând condiţii meteo nefavorabile. Spectacolul urma să se joace în aer liber.

În comentariile la anunț, însă, internauții au amintit de mesajele recente ale actorului. „Noroc cu vremea”, a scris cineva. Un altul a răspuns: „Noroc cu vremea, că altfel trebuia să aibă coloană vertebrală. Și chiar să recunoască motivul”.

Studenţii cer încetarea colaborării cu Mălaimare

Studenţii universităţii ieşene au reacţionat, cerând oprirea colaborării cu actorul Mihai Mălaimare.

„Ne exprimăm profunda îngrijorare faţă de apariţia unor mesaje cu caracter extremist în spaţiul public, venite din partea unei persoane cu care Universitatea Naţională de Arte George Enescu Iaşi colaborează. Considerăm că astfel de poziţionări sunt incompatibile cu valorile europene, democratice şi culturale pe care universitatea noastră le promovează (…). Solicităm conducerii UNAGE Iaşi să comunice public poziţia instituţiei de învăţământ superior şi întreruperea imediată a oricărei colaborări didactice sau artistice cu domnul Mihai Mălaimare”, au precizat reprezentanţii studenţilor.

Ce a scris Mihai Mălaimare

Actorul Mihai Mălaimare, susţinător AUR şi al liderilor Călin Georgescu şi George Simion, a scris pe Facebook după primul tur al alegerilor prezidenţiale: „Nu aţi vrut Turul II înapoi! Turul II vine însă ca un val imens şi veţi ajunge în canal, sau la canal!“.

Mesajul lui Mălaimare / Foto: Cultură la Dubă

Ulterior, el a şters postarea în urma criticilor formulate la adresa sa.

Mesajele lui au stârnit reacții, inclusiv din partea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Oanei Pellea. „Ne jupuiți de vii în Piața publică, așa cum și-a exprimat dorința G.Simion… sau ne trimiteți la canal”, a spus actrița.

Cine e Mihai Mălaimare

Actor de teatru și film și fondator al teatrului Masca, Mihai Mălaimare (74 de ani) a pus în scenă spectacolul ce urma să se joace la Iași.

El a fost deputat în legislaturile 2000-2004 pe listele PDSR și 2004-2008 pe listele PSD. Ulterior, el s-a înscris în UNPR.

Până în 2013, Mihai Mălaimare a fost membru al Consiliului Național al Audivizualului (CNA).

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro