Speranţa Cliseru, o apropiată a Gabrielei Firea și om-cheie în dosarul protestului din 10 august, a fost demisă din funcția de prefect al Capitalei / Decizia, luată la propunerea lui Carmen Dan
Guvernul a decis încetarea mandatului prefectului de Bucureşti, Speranţa Cliseru, a anunţat, joi, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, potrivit Agerpres. Decizia a fost luată printr-o hotărâre de guvern iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne.
„A existat acel punct, a fost discutat și adoptat în ședința de Guvern de astăzi (joi-n.r.). Este vorba despre încetarea mandatului prefectului de București și numirea unui subprefect de Constanța. A încetat mandatul prefectului de București. A fost o hotărâre privind încetarea și o hotărâre privind numirea unui subprefect în Constanța”, a explicat Nelu Barbu, conform Mediafax.
Întrebat cu cine va fi înlocuită Speranța Cliseru, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns: „Nu a existat un act normativ privind numirea, ci privind încetarea”.
Fostul prefect al Capitalei, Speranţa Cliseru, este apropiată a Gabrielei Firea, ocupând în trecut funcţia de consilier al acesteia. Până să ajungă la Primăria Capitalei, Cliseru a fost administrator public al oraşului Voluntari, care îl are ca primar pe Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea.
Ulterior, Cliseru a fost numită de primarul general membru în consilii de administraţie la societăţile nou înfiinţate: Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti S.A şi Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA.
În jurul Speranței Cliseru a existat o controversă referitoare la semnarea ordinului de intervenție în forță a jandarmilor la mitingul din 10 august din Piața Victoriei. În timp ce purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a susținut că aceasta a dat ordin, în jurul orei 23.30, ca jandarmii să intervină în forță, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a susținut constant că ordinul a fost scris de jandarmi, iar semnătura prefectului a fost una formală.
După protestul din 10 august, surprinsă de un cetățean la o terasă din București, Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, a avut un răspuns neașteptat când acesta i-a cerut să iasă și să spună public că ministrul de Interne, Carmen Dan, și liderul PSD, Liviu Dragnea, mint în cazul protestului din 10 august. „Asta am spus”, a afirmat Cliseru.
CITEȘTE ȘI:
Firea, despre înregistrarea cu prefectul Capitalei: „Scena a fost organizată de ministrul de interne”