Skip to content

Spitalul Pantelimon, lăsat fără oxigen după un furt: Un bărbat de 65 de ani, principalul suspect. A fost prins azi de polițiști

Poliția Capitalei a anunțat, vineri, că suspectul în cazul avariei de la Spitalul Pantelimon a fost prins. Acesta este acuzat că a sustras componente din instalația de oxigen, provocând o defecțiune care a obligat personalul medical să oxigeneze manual pacienții până la sosirea ISU.

Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, a fost depistat astăzi de polițiștii Secției 9 pe o stradă din Sectorul 2 și a fost condus la audieri, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat și recuperat bunurile sustrase. Acestea fuseseră deja predate la un centru de colectare din Sectorul 2.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Joi seară, o persoană a sărit gardul unității medicale și a sustras o țeavă și un robinet de la rezervorul instalației de oxigen a Spitalului Pantelimon, a anunțat, anterior, Poliția Capitalei. Ca urmare a acestui incident, sistemul de alimentare a cedat, iar personalul medical a fost nevoit să asigure manual oxigenarea pacienților.

La locul evenimentului au intervenit mai multe autospeciale ISU București-Ilfov, care au asigurat necesarul operativ de oxigen până la remedierea situației. De asemenea, o echipă tehnică a oprit alimentarea generală pentru reparații, pompierii precizând că nu s-a impus evacuarea pacienților sau a personalului.