Sari direct la conținut

Statele din America Latina si Caraibe creeaza o noua organizatie regionala, fara SUA si Canada

HotNews.ro

Statele din America Latina si Caraibe au cazut de acord marti sa creeze o noua alianta regionala, din care insa nu vor face parte Statele Unite si Canada, a anuntat presedintele mexican Felipe Calderon, citat de AFP.

Blocul „trebuie sa fie o prioritate pentru integrarea regionala si sa promoveze agenda in reuniunile globale”, le-a transmis Calderon reprezentantilor celor 32 de natiuni reunite la Cancun.

Noua alianta va servi drept alternativa la principalul forum pentru afaceri regionale in ultima jumatate de secol – Organizatia Statelor Americane (OAS), care include si vecinii din America de Nord.

Initiativa – promovata in special de Brazilia si Mexic – reprezinta o schimbare majora fata de traditionala influenta exercitata de SUA in regiune.

Presedintele cubanez Raul Castro a fost printre primii care au laudat incheierea acordului, caracterizandu-l drept o miscare istorica pentru „constituirea unei organizatii regionale pure a tarilor din America Latina si Caraibe”.

Asistentul secretarului de Stat pentru emisfera vestica Arturo Valenzuela a declarat luni ca SUA nu percep drept o problema noua organizatie.

„Inlocuirea OAS? Nu cred ca majoritatea tarilor facea parte din aceasta organizatie oricum. Nu cred ca este nevoie de eforturi pentru inlocuirea OAS”, a spus Valenzuela.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro