Sari direct la conținut

Statele Unite inapoiaza Italiei o statuie furata in Roma, in 1983, si vanduta ilegal la New York

HotNews.ro

Statele Unite au inceput miercuri repatrierea in Italia a unei statui furate in Roma, in 1983, si vanduta ilegal in New York, in 2001, potrivit procurorilor federali din districtul sud al orasului american, relateaza EFE, citata de Agerpres.

Intr-un comunicat de presa, procuratura new-yorkeza a explicat ca statuia de marmura ‘Torlonia Peplophoros’, sustrasa din Villa Torlonia – care a fost resedinta personala a lui Benito Mussolini intre 1925 si 1943 – a fost trimisa inapoi in Italia dupa ce ultimul sau proprietar a returnat-o in mod voluntar FBI, in 2015, cand a aflat ca aceasta era furata.

Cumparatorul, care a achizitionat-o pentru 75.000 de dolari, a realizat situatia cand a incercat sa vanda statuia printr-o casa de licitatii care i-a relevat adevarata sa origine. Potrivit comunicatului, in 1797, un faimos bancher al Vaticanului, numit Giovanni Torlonia, a cumparat in Roma casa care acum este cunoscuta ca Villa Torlonia. Statuia, care reprezinta o femeie imbracata cu o tunica din Grecia antica, a fost furata din vila in noaptea de 11 noiembrie 1983 alaturi de alte 15 statui si obiecte.

Familia Torlonia a fost proprietarul resedintei pana in 1977, cand municipalitatea Romei a cumparat, restaurat si, un an mai tarziu, a deschis-o publicului, expunand numeroase opere de arta de mare importanta culturala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro