Statele Unite retrag o parte a personalului său diplomatic din Ucraina
- Redactia Hotnews
Statele Unite au ordonat sâmbătă unei părți a personalului ambasadei sale să părăsească Ucraina, iar două surse Reuters au declarat că Washingtonul și-a retras din Ucraina și personalul de la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.
„Astăzi, Departamentul de Stat a ordonat angajaților americani neesențiali de la ambasadă să plece din cauza informațiilor continue privind o consolidare militară rusă la granița cu Ucraina, indicând o potențială acțiune militară semnificativă”, a transmis ambasada.
Departamentul a precizat că personalul de bază al ambasadei și colegii lor ucraineni vor continua să lucreze în pofida reducerii personalului diplomatic.
Statele Unite și-au îndemnat vineri cetățenii din Ucraina să părăsească imediat țara, precizând că nu vor trimite trupe pentru a-i evacua dacă va izbucni un conflict.
O serie de alte țări, printre care Marea Britanie, Japonia și Australia, au declarat, de asemenea, că cetățenii lor ar trebui să plece.
Între timp, Rusia, care a acuzat națiunile occidentale că răspândesc minciuni, a declarat sâmbătă că a decis să „optimizeze” numărul personalului său diplomatic din Ucraina, susținând că se teme de „provocări” din partea Kievului sau a unei alte părți.