Statul New York face un nou pas înspre acordarea de despăgubiri pentru sclavie
Statul american New York urmează să examineze problema delicată şi controversată a acordării unor compensaţii financiare pentru a compensa moştenirea sclaviei şi rasismului împotriva afro-americanilor, a anunțat guvernatorul democrat Kathy Hochul, potrivit AFP și News.ro.
„La New York ne place să credem că suntem de partea bună a istoriei, că sclavia era o creaţie a Sudului statelor confederate”, a declarat marţi Hochul, guvernatorul celui de-al patrulea cel mai populat stat american, cu 20 de milioane de locuitori, care include metropola New York şi regiuni rurale până la frontiera cu Canada.
„Însă înainte de Revoluţia americană (din 1776), în oraşul New York existau mai mulţi africani aserviţi decât în orice alt oraş, cu excepţia Charleston, în California de Sud, iar populaţia africanilor aserviţi reprezenta 20% din populaţia New Yorkului”, subliniază ea în comentarii publicate în cadrul unui comunicat de presă.
Kathy Hochul a promulgat o lege adoptată în iunie de legislativul statal şi a dat dat astfel undă verde unei Comisii de experţi însărcinată „să examineze moştenirea sclaviei şi discriminărilor ulterioare ale populaţiilor cu descendenţă africană” şi impactul lor, „în continuare actual”, ca de exemplu asupra accesului la locuinţe şi educaţie sau privind ratele disproporționate de încarcerare a afro-americanilor, se arată în acest comunicat oficial.
Sclavia a fost abolită în statul New York în 1827, înainte să fie abolită la nivel federal în Statele Unite, în 1865, însă „a făcut parte integrantă din dezvoltarea statului New York”, iar „consecinţele sale (…) pot fi observate în continuare astăzi”, subliniază statul.
Comisia are ca sarcină ca în termen de cel târziu un an de la prima ședință a sa să prezinte propuneri „de acţiuni în vederea remedierii acestor vechi inegalităţi”.
Un alt stat american a propus deja acordarea de compensații financiare pentru sclavie
California, solid ancorată la stânga spectrului politic, a fost primul stat american care a înfiinţat un astfel de comitet, după valul de manifestaţii antirasiste provocate de moartea la Minneapolis în 2020 a lui George Floyd, un afroamerican ucis de către un poliţist alb. Derek Chauvin, ofițerul în cauză, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare de justiția americană.
Raportul acestui comitet, predat în iunie, a recomandat statului să plătească reparaţii financiare comunităţilor victime ale acestor discriminări.
În martie, oraşul San Francisco din California a fost scena unui scandal aprins după prezentarea în Consiliul Municipal a unui plan de „reparaţii” în vederea compensării rasismului sistemic, prin care se popunea acordarea unui cec de cinci milioane de dolari fiecărui afroamerican din oraş.
Opoziţia republicană denunţa atunci acest oroiect drept „absurd” şi nerealist din punct de vedere bugetar.