Sari direct la conținut

Ștefan Mandachi: Antreprenorii au început să investească în educația lor financiară, dar tot avem o problemă în România

Smile Media
Ștefan Mandachi, Foto: Bizz Accelerator
Ștefan Mandachi, Foto: Bizz Accelerator

Conform omului de afaceri Ștefan Mandachi, deși în România antreprenoriatul a luat avânt, lipsa educației adecvate în acest sens conduce la multe eșecuri și business-uri erodate.

“Deși avem tot mai mulți antreprenori în țară, antreprenoriatul este făcut după ureche, în lipsa educației, unor obiective clare și a unui mindset potrivit. Și asta deoarece în România nu există o școală dezvoltată pentru ce înseamnă educație financiară, care să conducă la formarea unei mentalități de lider în propria afacere și, în final, la un business de succes.”, susține omul de afaceri.

Cu toate acestea, Mandachi subliniază că ultimii ani au conturat mai bine poziția antreprenorului român, care a înțeles cât de important este să investești în tine și să ai mentori care să te ajute să îți planifici afacerea, să îți creionezi strategia corect și să îți setezi obiective clare și fezabile.

„Avem tot mai mulți oameni de afaceri prosperi. De ce? Pentru că antreprenorii au început să investească în propria educație financiară. Antreprenorii citesc mai mult decât media populației. În programele mele de mentorat pentru antreprenori am antrenat mulți oameni de afaceri însetați de cunoaștere financiară, dornici să învețe strategii, planificare și tehnici de marketing”.

Datorită acestei nevoi de cunoaștere, de învățare și de raportare corectă la business și progres, s-au născut și oportunitățile în piață. Există tot mai mulți mentori, cursuri și traininguri axate pe dezvoltarea unor minți strategice și de lideri.

Tocmai această realitate l-a convins pe Ștefan Mandachi să investească în dezvoltareaBizz Accelerator, un program de educaţie financiară de tip e-learning, dedicat celor care doresc să ȋşi consolideze şi să îşi dezvolte business-urile, dar şi gândirea şi atitudinea de lider.

Împreună cu partenerul său, economistul Iancu Guda, cei doi și-au setat ca obiectiv să creeze cel mai complex furnizor de educaţie financiară în online, din România.

“Obiectivul meu este să avem 1.000 de antreprenori antrenați, care să devină lideri inspiraționali. Omul de afaceri trebuie să pună accent pe performanțe cuantificabile, nu pe estimări intuitive. Toate programele de educație antreprenorială aduc un plus în societate, dacă sunt predate de oameni care au făcut afaceri la firul ierbii, nu de tehnicieni, analiști și teoreticieni”.

El explică modelul BIZZ Accelerator, care va avea la bază exemple personale, strategii care au fost făcute și implementate corect, cât și studii de caz.

„Este o nevoie uriașă de modele​ și de exemple concrete.​​​​​​ Acestea dau credibilitate maximă. Nu pledoaria, nu sfaturile răsuflate, ci experiențele personale ale antreprenorilor de succes. Exact asta fac eu în cursurile mele live. Interacționez cu antreprenorii, le răspund întrebărilor și le explic cum aș proceda eu dacă aș fi în locul lor.”, mai spune Mandachi.

Programul BIZZ Accelerator înseamnă 100 de zile de mentorat intensiv, 14 masterclass-uri live, cu sesiuni de Q&A, și 20 de sesiuni de training tip workshop, cu antreprenori și specialiști în management, marketing, strategie și vânzări.

,,Se va crea un networking extraordinar, în care toți antreprenorii vor avea un obiectiv comun: să învețe să facă business, în baza unei strategii de afaceri coerente. Este impresionant modul în care se formează și se consolidează comunitățile în jurul unor astfel de programe. Am avut ocazia să cunosc astfel de comunități în alte sesiuni de mentorat, alături de Ștefan Mandachi, companii care ulterior s-au dezvoltat accelerat. Acum vom discuta despre principii corecte de planificare financiară, de investiție și gestiunea afacerii.”, a declarat Iancu Guda.

Astfel de programe contribuie la formarea unei rețele de sprijin și colaborare între actuali și viitori antreprenori, facilitând schimbul de idei și resurse. Ele devin nu doar locuri de învățare, ci și hub-uri ale inovării.

BIZZ Accelerator se impune într-un moment oportun, când piața românească arată un interes crescut pentru modele de business inovatoare și durabile. BIZZ Accelerator se poziționează ca o mișcare de educație antreprenorială, oferind intrumentele necesare pentru a transforma ideile în afaceri de succes.

Articol susținut de Bizz Accelerator

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro