Sari direct la conținut

Stelian Ion, în plenul Parlamentului: Secția specială, o mare eroare și o mare rușine pentru justiția din România / Să nu se atingă nimeni de competenţa DNA

HotNews.ro
Stelian Ion, în plenul Parlamentului: Secția specială, o mare eroare și o mare rușine pentru justiția din România / Să nu se atingă nimeni de competenţa DNA

Înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a fost o mare eroare și o mare rușine pentru justiția din România, a spus ministrul Justiției, Stelian Ion, miercuri, la dezbaterile din plenul Camerei Deputaților privind proiectul de lege de desființare a SIIJ.

  • „Realitatea a dovedit că înfiinţarea acestei Secţii speciale a fost o mare eroare. Consider că este o ruşine în privinţa Justiţiei române privind retroactiv şi văzând bilanţul acestei secţii. (…) Avea ocazia această Secţie specială să demonstreze tuturor că ne-am înşelat atunci când am criticat în mod vehement înfiinţarea ei. Nu s-a întâmplat lucrul acesta”, a declarat Stelian Ion.

El a spus că, „dincolo de câteva anchete targetate, în special pe magistraţii curajoşi”, nu există niciun fel de rezultate. Dimpotrivă, 6.000 de dosare sunt acum nesoluţionate, blocate efectiv.

Stelian Ion a mai afirmat că soluţia legislativă pentru desființarea acestei secții este cea a proiectului trimis Parlamentului de către guvern, „fără alte prevederi speciale”.

De asemenea, el a atras atenția că faptele de corupţie şi cele care ţin de criminalitate organizată şi terorism trebuie să fie anchetate de procurori specializaţi.

  • „Sub nicio formă nu vom admite ideea că aceste dosare care vizează magistraţii şi pot avea ca obiect fapte de corupţie să nu fie anchetate de DNA.
  • De fapt, una dintre mizele principale ale înfiinţării acestei secţii a fost tocmai aceea ca printr-un sistem foarte ingenios, dar parşiv, aş spune, pus la punct să fie trase către Secţia specială dosare de corupţie şi lucrul ăsta s-a întâmplat, au existat asemenea exemple.
  • De aceea, este foarte important ca, oricare ar fi soluţia legislativă care este la îndemâna dumneavoastră, a parlamentarilor, să nu se atingă nimeni de competenţa DNA, pentru că asta ar înseamna să nu avem încredere într-o instituţie importantă a statului care a avut rezultate bune, cu toate criticile care au existat în spaţiul public.
  • Este foarte important să nu existe argumentul pe viitor că, iată, magistraţii nu au încredere în această instituţie. Pe de altă parte, bilanţul a fost unul negativ, cu cheltuială foarte mare, cu rezultate slabe”, a spus ministrul Justiţiei.

Stelian Ion a insistat că Guvernul susţine varianta în forma iniţială trimisă către Parlament, pe care o consideră „cea mai corectă”. „Este la latitudinea dumneavoastră, a parlamentarilor, cum veţi vota. Cred că această Secţie specială trebuie desfiinţată”.

Reamintim că în interiorul Coaliției, UDMR a condiționat votul în Parlament pentru desființarea SIIJ. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că și liberalii ar fi susținut aceaste modificări. Astfel, UDMR și-a asumat în Coaliție și a cerut ca magistraţii să fie trimiși în judecată doar cu avizul CSM iar dosarele care vizează magistrați acuzați de infracțiuni de corupție să fie instrumentate de DNA, indiferent de valoarea prejudiciului.

În acest context, Comisia Juridică din Camera Deputaților a adoptat în urmă cu o săptămână cu amendamente proiectul legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

UDMR nu și-a asumat modificările cerute iar la dezbaterile comisiei reprezentantul Minorităților a fost cel care a depus amendamentele care modifică proiectul de lege inițiat de Guvern.

Astfel, conform modificărilor aduse proiectului în comisie, judecătorii și procurorii vor putea fi trimiși în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, în caz de infracțiune flagrantă, judecătorii și procurorii pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția.”

O parte dintre magistrați și procurori și-au exprimat dezacordul față de modificările aduse de deputații juriști.

Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție consideră avizul CSM pentru trimiterea în judecată a procurorilor și judecătorilor, așa cum au decis deputații juriști, „un privilegiu inadmisibil” și poate fi considerat „o garanţie a impunităţii magistraţilor”.

Camera Deputaților este primul for în dezbaterea proiectului, în acest caz, Senatul va adopta forma finală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro