Sari direct la conținut

STENOGRAMA PSD si UDMR au incercat in Parlament, inca din 25 aprilie, sa modifice Statutul, cu scopul dezincriminarii conflictului de interese/ Zgonea s-a opus: "Nu se poate. Este nelegal"

HotNews.ro

Parlamentari de la PSD si UDMR au incercat inca din urma cu doua saptamani, in sedinta Birourilor Permanente reunite ale celor doua camere din 25 aprilie, sa introduca pe ordinea de zi a plenului un proiect de hotarare de interpretare a art. 38 din Statutul deputatilor si senatorilor prin care practic sa se dezincrimineze conflictul de interese pentru cei care si-au angajat rudele pana in anul 2013, iar motivul pentru care nu au reusit acest lucru este faptul ca presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, s-a opus, afirmand ca este o procedura nelegala, se arata in stenograma acelei sedinte. Ulterior, trei deputati au depus un proiect de lege de interpretare, despre care HotNews.ro a scris pe larg aici.

Potrivit unor surse parlamentare, ar fi vorba de circa 200 de parlamentari cu probleme in aceasta sfera a conflictului de interese pentru ca si-au angajat rudele.

Fragment din stenograme:

Zgonea: „Vreau sa intelegeti ca noi nu avem competente legale de a interpreta un text de lege avand un proiect de lege pe care il votam care interpreteaza un text de lege. Aceasta este procedura constitutionala.”

Domnul Mihai Viorel Fifor:

Domnule presedinte, il putem duce in plen?

Domnul Valeriu Stefan Zgonea:

Nu se poate. Este nelegal. Proiectele de lege de interpretare a unui text sunt numai proiectele de lege.”

La solicitarea lui Zgonea, cei doi experti juridici ai celor doua camere spun clar ca „nu se poate”, insa Marian Neacsu, secretarul general al PSD si chestor al Camerei Deputatilor insista, spunand: „Dar poate ne explicati si de ce nu se poate.” Iar ca raspuns, atat Zgonea cat si expertul juridic revin cu explicatia:

„Interpretarea unui text dintr-o lege se face printr-un act de interpretare cu aceeasi forta juridica. Nu se poate ca un text dintr-o lege sa fie interpretat printr-o hotarare a Biroului, spre exemplu.”

Urmeaza insa o intreaga dezbatere pe aceasta tema. Marton Arpad, initiatorul proiectului de lege ulterior, nu este de acord cu interpretarea, asociind proiectul de hotarare cu normele de aplicare. Zgonea insista ca nu se poate.

Dupa o lunga dezbatere, la propunerea lui Zgonea, proiectul este retrimis la comisia de statut. Ulterior, Marton Arpad, alaturi de deputatii PSD Florin Iordache si Daniel Florea depun proiectul de lege de interpretare a art. 38.

Vezi intreaga stenograma mai jos – Punctul 5 pagina 9:

Stenograme Birouri Permanente 25 Aprilie

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro