Sari direct la conținut

Stiinta iti explica de ce vrei sa fumezi cand consumi alcool

HotNews.ro
Fumat, Foto: deviantart.com
Fumat, Foto: deviantart.com

Se pare ca motivul pentru care simtim nevoia sa fumam atunci cand consumam alcool e faptul ca nicotina anihileaza starea de somnolenta indusa de alcool, stimuland un raspuns in talamus si hipotalamus. Cercetatorii cred ca analiza acestor reactii va deschide orizonturile catre studii si mai amanuntite, care ar putea oferi solutii impotriva dependentei, scrie Playtech.

Mahesh Thakkar a studiat senzatia de somn suscitata de consumul de alcool si efectele nicotinei ani buni. Studiul sau precedent a aratat ca, atunci cand sunt consumate simultan, cele doua droguri amplifica senzatia de placere, prin activarea centrului de recompensa din creier. In cazul studiului pe care il dezbatem in acest articol, au fost folositi cobai, carora li s-au aplicat electrozi de monitorizare a somnului, dupa ce li s-au administrat alcool si nicotina. Observatiile au indicat ca nicotina chiar reduce senzatia de trandavie produsa de alcool. Aproape ca un energizant.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, mai mult de sapte milioane de morti sunt atribuite consumului de alcool si tigari, anual. Aceasta cercetare are scopul de a ridica inca un semnal de alarma, si, evident, de gasi eventuale tratamente impotriva dependentei. Dincolo de faptul ca produce dependenta, alcoolul este responsabil de dezvoltarea a peste 200 de afectiuni, printre care se numara boli de ficat, precum ciroza si cancerul. In plus, persoanele care obisnuiesc sa bea alcool sunt expuse riscului de a dezvolta tuberculoza si pneumonie.

Citeste si:

Creierul tau reactioneaza ciudat cand te gandesti la bani

Cinci telefoane chinezesti de care nu ai auzit, dar pe care ti le vei dori

10 moduri in care te insala producatorii de hardware

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro