Sari direct la conținut

Primăria Capitalei ar putea cumpăra felicitări de Crăciun de 21.000 de euro de la o firmă despre care procurorii DNA spun că ar fi controlată de Sebastian Ghiță

HotNews.ro
Felicitare de Craciun (foto arhiva), Foto: flickr.com
Felicitare de Craciun (foto arhiva), Foto: flickr.com

Primăria Capitalei ar putea cumpăra felicitări de Crăciun de circa 21.000 de euro de la firma DNS Birotica, despre care procurorii DNA spuneau în 2015 că ar ar fi controlată de Sebastian Ghiță. Este vorba despre o achiziție directă, realizată de municipalitate, la care firma a depus ofertă, iar procedura este în faza de deliberare, termenul de răspuns fiind 3 noiembrie, potrivit sistemului electronic de achiziții publice.

Este vorba de singura firmă care a depus ofertă până în prezent.

Anunțul de participare a fost lansat pe 25 octombrie, iar pe 29 octombrie firma a depus oferta. Prețul unei felicitări este de 9, 88 lei, iar valoarea totală a contractului 98.800 lei – circa 21.000 euro. Felicitările trebuie să aibă următoarele caracteristici: Dimensiuni: 16 cm x 16 cm sau 10 cm x 20 cm; Carton special 300 gr x 20 cm ; Stema emboss, multistrat, folio metalizat 4 culori; plic personalizat cu stema PMB, emboss multilevel în conformitate cu dimensiunile felicitărilor.

Procedura de achiziția a fost semnalată de Clotilde Armand pe pagina de Facebook.

DNS Birotica figura printre firmele asupra cărora procurorii DNA instituiseră sechestru până la concurența sumei de 129.343.768 lei, într-un dosar în care fostul deputat PSD Sebastian Ghiță era suspectat de trafic de influență, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la schimbarea destinației fondurilor UE și coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 și la cele prezidentiale din 2014.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro