Sari direct la conținut

Dezinteres și birocrație: Primăria Capitalei a avut nevoie de 5 ani pentru a lua cei 10 milioane euro de la Ministerul Mediului pentru pistele de biciclete

HotNews.ro
Piste biciclete Calea Victoriei, Foto: Hotnews
Piste biciclete Calea Victoriei, Foto: Hotnews

Fostul primar Sorin Oprescu anunța cu fast în primăvara anului 2014 că a obținut 10 milioane de euro de la Ministerul Mediului pentru amenajarea a 100 de km de piste pentru biciclete în București, iar lucrările vor începe ”în vară”. De atunci au trecut 5 ani, multe promisiuni, iar Primăria Capitalei a anunțat abia joi că a reușit să finalizeze documentele necesare pentru a intra în posesia banilor, indicatorii tehnico-economici fiind aprobați prin hotărâre de Guvern. Municipalitatea a început toamna trecută lucrările la o parte din pistele incluse în proiect, jumătate din tronsonul 1, însă acestea nu sunt funcționale deoarece nu au fost făcute marcajele rutiere din cauza contestării licitației.

”Administrația Firea a realizat proiectele necesare pentru a atrage finanțare guvernamentală pentru construirea a 4 trasee de piste ciclabile în București. Proiectul Primăriei Capitalei, care vizează construirea a 4 piste ciclabile în București, va primi finanțare în valoare de 44,5 milioane lei de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului. În acest sens, a fost aprobată miercuri Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti”, următorul pas fiind semnarea contractului de finanțare. Este vorba despre 4 trasee, dispuse pe 21 de artere, și care însumează 48 de km. Pentru accesarea acestei finanțări, Primăria Capitalei a elaborat, în acest mandat, proiectele necesare și a depus documentația aferentă, în conformitate cu procedura guvernamentală în vigoare. Astfel, indicatorii tehnico-economici ai investiției au fost avizați în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național şi Locuințe anul trecut, în luna octombrie, după parcurgerea celorlalte etape prevăzute de respectiva procedură”, a anunțat Primăria Capitalei vineri, într-un comunicat de presă.

Primăria Capitalei mai anunță în comunicatul de presă că fonduri similare, disponibile în alți ani, nu au fost accesate de administrațiile anterioare întrucât nu s-au depus proiecte. Declarația vine după aproape 3 ani de mandat a primarului Gabriela Firea.

”Facem precizarea că Guvernul a mai alocat bani pentru construirea de piste de bicicliști în Capitală și în trecut, dar fondurile au rămas necheltuite, pentru că, la acea dată, administrațiile anterioare nu au pregătit și nu au depus proiecte, condiție obligatorie pentru ca sumele să poată fi accesate. Întrucât disponibilitatea acelor sume a fost una limitată în timp, Primăria Capitalei a inițiat, odată cu pregătirea proiectelor din punct de vedere tehnic, și o nouă procedură de obținere a finanțării guvernamentale (cea concretizată în actul normativ aprobat miercuri)”, se mai arată în comunicatul de presă.

Povestea celor 10 milioane de euro începe în 2014 și arată dezinteresul administrației locale, incompetența și birocrația din sistem.

Banii au fost alocați de Ministerul Mediului încă din luna mai 2014, însă Primăria Capitalei nu a făcut documentația necesară pentru a-i folosi.

„La fel că în toate capitalele dezvoltate, Bucureștiul are nevoie să investească pentru reducerea emisiilor de noxe, pentru a descuraja folosirea automobilelor individuale și pentru a oferi că alternativă un transport public fluent, prin realizarea unor benzi dedicate acestuia precum și pentru încurajarea folosirii bicicletelor. Guvernul a înțeles această necesitate, iar la dată de 19 aprilie a aprobat alocarea sumei de 44, 6 milioane de lei către București, prin Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, pentru finanțarea proiectului ‘Implementarea unui sistem de transport cu bicicletă în zona centrală a Municipiului București’, proiect aprobat săptămâna trecută și de Consiliul General al Municipiului București. Astfel, proiectul care urmează să se execute este constituit dintr-o rețea majoră de piste de biciclete care va fi realizată pe străzi și bulevarde desfășurate pe axele Nord – Sud și Est – Vest ale Municipiului București și în interiorul inelului principal de circulație. Această rețea este constituită dintr-un număr de 61 de artere de circulație, a căror lungime însumată totalizează aproape 100 de km”, declara Sorin Oprescu pe 6 mai 2016, în conferinţa de presă susţinută împreună cu ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.

Edilul spunea că lucrările vor începe în vara acelui an.

„Proiectul nou va fi demarat la începutul lunii iulie, atunci când Bucureştiul este puţin mai liber pentru că lumea pleacă în concediu şi atunci vom putea începe aceste lucrări”, a spus Sorin Oprescu, „În ceea ce priveşte pistele de biciclete, implementarea sistemului de transport cu bicicleta în municipiul Bucureşti, am solicitat demararea în regim de urgenţă a licitaţiei pentru un studiul de fezabilitate necesar în acest proiect”, a mai spus Firea.

Lucrările nu au început nici în 2014, nici în vara lui 2015, iar în septembrie 2015 Sorin Oprescu a fost arestat, după ce a fost reținut de procurorii DNA pentru luare de mită. Acesta ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători, la reşedinţa sa din Ciolpani.

Ulterior, Oprescu a fost suspendat, iar interimatul până la alegerile din iunie 2016 au fost asigurat de Ștefănel Dan Marin și Răzvan Sava. Nici aceștia nu au făcut nimic în această chestiune.

”Este un studiu de fezabilitate întocmit în 2014, el acum se reactualizează. Ne dorim ca pistele de biciclete să nu mai fie cele desenate și cele care nu au fost aprobate nici de Poliția Municipiului București, dar nici de cei care merg cu bicicletă. Să avem niște piste în adevăratul sens al cuvântului, integrate, nu cum sunt acum: segmente de piste care nu pot fi folosite de la un capăt la celălalt al orașului”, declara primarul interimar, Răzvan Sava, pe 24 martie 2016.

Acesta declara că lucrările vor începe în 2016 și nu vor dura mai mult de un an – un an si jumatate. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Din iunie 2016, la cârma Primăriei Capitalei a venit Gabriela Firea. Aceasta a avut nevoie de aproape 3 ani pentru a accesa banii de la Ministerul Mediului.

„În ceea ce priveşte pistele de biciclete, implementarea sistemului de transport cu bicicleta în municipiul Bucureşti, am solicitat demararea în regim de urgenţă a licitaţiei pentru un studiul de fezabilitate necesar în acest proiect. Vom intensifica acţiunea de realizare sau finalizare a pistelor de biciclişti şi de construire a acelor staţii de bike-sharing, unde orice persoană poate să închirieze o bicicletă, să meargă la destinaţie, fie că este vorba despre serviciu, la şcoală sau la o altă activitate şi să o lase în cartierul unde a desfăşurat acea activitate, fără să trebuiască să se întoarcă de unde a închiriat acea bicicletă”, declara primarul Gabriela Firea în septembrie 2016.

În 2017, Primăria Capitalei abia reușea să demareze procedura de achiziție a studiului de fezabilitate.

”Ne dorim că mersul cu bicicletă să devină un mijloc de transport uzual în Capitală. Printre demersurile pe care Municipalitatea le întreprinde în această perioada se numără și demararea procedurii de achiziție a studiului de fezabilitate pentru realizarea unei rețele de piste de biciclete pe o suprafață de 100 km, printr-o convenție încheiată cu Ministerul Mediului și prin care se alocă 10 milioane de euro pentru realizarea acestui obiectiv. Intenția PMB este de a acoperi axele Nord-Sud și Est-Vest. Totodată, intenționăm să încheiem o serie de parteneriate cu facultățile, instituțiile publice și companiile private pentru a putea instala câte mai multe rasteluri de biciclete, astfel încât să creăm condiții pentru cei care doresc să meargă cu bicicletă la serviciu”, declara Gabriela Firea în mai 2017.

În aprilie 2018, Primăria anunța că a fost aprobat în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Mediului proiectul pentru realizarea pistelor de biciclete, pe o distanta de 67 de kilometri, iar în toamnă au început lucrările la primul tronson.

Acestea au fost finalizate în 2018 pe traseul 1, tronsonul 1, însă municipalitatea nu a făcut marcajele rutiere deoarece licitația a fost blocată de o contestație, soluționată abia în luna aprilie a acestui an.

”Primăria Capitalei anunță că Tribunalul București a respins contestația companiei Vesta făcută împotriva procedurii de achiziții de vopsele și indicatoare rutiere inițiată de Compania Municipală Managementului Traficului. Procedura a fost demarată pentru realizarea pistelor de biciclete de pe raza Municipiului București. Compania Municipală Managementul Traficului (CMMTB) are un contract cu Primăria Capitalei pentru proiectarea și execuția a 39 de km de piste de biciclete în Municipiul București”, a anunțat Primăria Capitalei pe 23 aprilie 2019.

Unde vor fi amplasate pistele pentru biciclete și ce lucrări s-au făcut până acum

Proiectul cuprinde 4 trasee.

Traseul 1 are două ramificații:

  • Ramura 1: Piaţa Victoriei – Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing – str. Nicolae Caranfil – Șos. Pipera;
  • Ramura 2: Bdul. Constantin Prezan – Șos. Kiseleff – Piața Presei Libere
  • Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 7,70 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 9,30 km.

Traseul 2: P-ța Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu.

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 8,60 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 17,20 km. Suprafața totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de cca. 56.930mp.

Traseul 3: Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței – Bd. Națiunile Unite (Pod Grozăvești)

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 5,50km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 10,15km. Suprafața totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de cca. 37.850mp.

Traseul 4: Bd. Libertății – Piața Constituției – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia – Stadionul Național.

Lungimea arterelor de-a lungul cărora se desfășoară acest traseu este de cca. 6,19 km, iar lungimea totală a pistelor de bicicliști proiectate este de cca. 11,60km.

Suprafață totală de teren ocupată de realizarea pistelor destinate circulației bicicliștilor este de cca. 44.250mp. Suprafața totală ocupată de lucrările de realizare ale acestei piste este de 166.530mp.

”Pe traseul acestor piste de biciclete vor fi amplasate 420 de parcări publice pentru biciclete. Rastelele vor fi amplasate în apropierea clădirilor cu potențial mare de atragere a persoanelor care folosesc bicicleta. Amplasarea efectivă și lățimea pistelor ciclabile au fost proiectate în funcție de situația din teren. Ca exemplu, tronsonul amplasat între str. Baba Novac și str. Camil Ressu nu a permis amenajarea unui spațiu dedicat exclusiv circulației bicicliștilor, aceștia putând circula aici pe partea carosabilă, în conformitate cu legislația în vigoare care încadrează bicicleta în categoria vehiculelor. Proiectul prevede realizarea de marcaje orizontale-longitudinale și transversale realizate cu vopsea ecologică, albă, tip masă plastică, care asigura vizibilitate în condiții de ceață, ploaie atât pe timp de zi cât și de noapte, semnalizarea verticală cu table metalice acoperite cu folie reflectorizanta montate pe stâlpi gata confecționați din țeavă de 1,5 țoli, amplasarea de separatori fizici de delimitare a pistei de bicicletă de spațiul destinat circulației pietonilor”, se arată în comunicatul transmis vineri de Primăria Capitalei.

În prezent, sunt realizate lucrările de infrastructură pe Traseul 1 – Ramura 1: Piaţa Victoriei – Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing – str. Nicolae Caranfil – Șos. Pipera, urmând a fi realizare lucrările de marcaje orizontale și semaforizarea după atribuirea contractului de execuție (procedura fiind în derulare), spun reprezentanții municipalității.

Pentru Traseele 2, 3 și 4 este în curs de definitivare proiectul tehnic și urmează obținerea autorizației de construire. Durata de realizare a pistelor este de 6 luni.

Primăria condusă de Sorin Oprescu a plătit 11 milioane de euro pentru piste de biciclete inutilizabile

În prezent, Bucureștiul are circa 10 km de piste pentru biciclete și acelea într-o stare deplorabilă, sau nefuncționale, cu excepția pistei de pe Calea Victoriei.

Cei 10 km de piste pentru biciclete sunt pe:

  • bd. Liviu Rebreanu (1,67 km)
  • str. Buzești (1,24 km)
  • Bulevardul Aviatorilor (2,11 km în reamenajare)
  • bd. Prezan (0,5 km)
  • str. Constantin Marinescu (0,45 km)
  • Șoseaua Pantelimon (circa 2,5 km)
  • Calea Victoriei și Buzești (cu mențiunea că deseori pista e blocată de mașini parcate, stâlpișorii de pe margine au fost scoși, iar marcajele au început să se șteargă).

Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a plătit 11 milioane de euro în 2008 și 2010 pentru amenajarea a 122 km de piste pentru biciclete. În 2012, Poliția Rutieră a închis aproximativ 80% dintre aceste piste deoarece erau nefuncționale.

În 2011 însă, cu aproape un an înainte să închidă pistele, Poliția Rutieră a cerut Administrației Străzilor să remedieze aceste erori.

Cu toate acestea, în acest interval de timp, Administrația Străzilor nu a făcut nimic. Între timp, pistele au ieșit din garanție și firmele care au încasat cele 11 milioane de euro numai au nicio obligație.

În 2008, potrivit informațiilor furnizate de Administrația Străzilor, s-au realizat circa 60 de km de pistă pentru biciclete.

Străzile pe care s-au realizat pistele sunt: Bd. Libertății-Piața Constituției-Bd. Unirii-Piața Alba Iulia-Bd. Decebal -Piața Muncii; Bd. Cantemir-Bd. Tineretului-Calea Văcărești; Bd. Constantin Prezan-Bd. Aviatorilor; Piața Presei Libere-Campus Agronomie-Bd Kiseleff-Bd. Lascăr Catargiu-Piața Romană; Bd. Basarabia-Str. Bucovina; Bd. Iuliu Maniu -Bd. Geniului-Str. Bagdasar -Str. Gh. Marinescu-Șos. Colentina-Splaiul Independenței; Splaiul Independenței-Bd. Kogălniceanu-Bd. Elisabeta-Bd. Șincai-Splaiul Unirii-Bd. Bravu-Calea Văcărești; Str. Câmpia Libertății-Bd. Baba Novac-Bd. Brâncuși; Bd. N. Grigorescu -Bd. Rebreanu; Bd. L. Rebreanu-Bd. N. Grigorescu-Bd. Camil Ressu.

Realizarea acestora a costat 5 milioane de lei, echivalentul a peste 1 milion de euro. Firma care le-a construit se numește Marcatin, iar cea care le-a proiectat Global Service. Aceste piste nu au fost semaforizate.

În 2010, s-au realizat 68 de km de piste pentru biciclete. Pistele s-au trasat pe străzile: Calea Plevnei, Piața Charles de Gaulle, Bucureștii Noi, Viilor, Șerban Vodă, Odoarei, Valea Oltului, Șoseaua Petricani, Valea Ialomiței, Valea Argeșului, Ghencea, Mihai Bravu, Drumul Sării, Poligrafiei, Timișoara, Drumul Taberei, Brașov, Constantin Prezan, Unirii, Olteniței, 13 Septembrie, Sibiu, 1 Mai, Calea Dorobanți, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, București-Ploiești, Piața Presei, Aviatorilor, Theodor Pallady, Fântâna Miorița și bd. Tudor Vladimirescu.

Amenajarea acestor piste a costat 50 de milioane de lei – circa 10 milioane de euro, și au fost realizate de firmele DUMAVA și UTI Trafic. Dacă facem un calcul, pentru un km de vopsit trotuarul s-au plătit 125.000 de euro. În acest preț intră și montarea semafoarelor pentru biciclete, în anumite locuri. Pentru atribuirea contractului Administrația Străzilor susține că a făcut licitație.

Și pistele de biciclete din acest pachet au avut un proiectant: firma Search Corporation.

În medie, pentru 1 km de pistă pentru bicicletă municipalitatea a plătit 150.000 de euro. Ce înseamnă pistă de bicicletă pentru Administrația Străzilor: un metru de trotuar vopsit cu vopsea grunjoasă verde și galbenă, ștanțată din loc în loc cu câte o bicicletă albă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro