Sari direct la conținut

Clotilde Armand, împuternicită de Consiliul Local să verifice modul de stabilire a tarifelor practicate de Romprest din 2011 şi până în prezent

HotNews.ro
Clotilde Armand, Foto: Agerpres
Clotilde Armand, Foto: Agerpres

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost împuternicită, joi, de către Consiliul Local al Sectorului 1 să verifice modul de stabilire a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare pentru perioada 2011-2021, informează News.ro.

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, în şedinţa de joi, această activitate se va realiza prin luarera în calcul numai a costurilor necesare şi utile prestării serviciului public de salubrizare pe raza teritorială a Sectorului 1 de către Compania Romprest Service SA conform prevederilor Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor.

„După o muncă de 8 luni de zile, am reuşit să-i conving pe consilierii locali de necesitatea unui control strict asupra modului în care Romprest a tarifat, de-a lungul timpului, serviciile de salubrizare de pe raza Sectorului 1. Am introdus acest proiect de hotărâre de mai multe ori pe ordinea de zi şi, într-un final, astăzi, a fost votat. Din respect pentru banul public şi pentru comunitatea locală, trebuie să plătim preţul corect pentru serviciile pe care le prestează operatorul de salubrizare. Bătaia de joc în ceea ce priveşte cheltuirea banului public trebuie să ia sfârşit”, a declarat, în cadrul şedinţei Consiliului Local al Sectorului 1, primarul Clotilde Armand.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro