Sari direct la conținut

Nicușor Dan: Mi-e teamă de cum se vor comporta construcțiile de după 90 la primul mare cutremur

HotNews.ro
Nicusor Dan, dupa o conferinta de presa, Foto: AGERPRES
Nicusor Dan, dupa o conferinta de presa, Foto: AGERPRES

”Mi-e teamă de cum se vor comporta construcțiile de după 90 la primul mare cutremur”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, marți. Acesta spune că am ajuns aici din cauză că instituțiile de control nu funcționează, astfel că nelegalitățile în construcții nu sunt verificate așa cum ar trebui.

”România și Bucureștiul sunt într-o zonă seismică. Mi-e teamă de cum se vor comporta construcțiile de după 90 la primul mare cutremur pe care îl vom avea în București. Și aici avem o mare problemă, cred că suntem cu toții de acord că trebuie să avem o predictibilitate și o securitate a raporturilor juridice. Ca să avem asta trebuie să avem instituții de control și instituțiile de control nu funcționează”, a declarat Nicușor Dan, marți, la conferința ”Cum (NU) construim în România. Soluții la provocările momentului”, organizată de DC News Media Group.

Primarul general spune că în 2008, pe când era președintele Asociației Salvați Bucureștiul, a primit răspuns de la ISC că din 200 de autorizații verificate, jumătate erau nelegale, dar în loc să sporească capacitatea de control, au redus-o.

”În 2008 am solicitat oficial ISC din București, prin asociația pe care o conduceam atunci, să-mi spună câte autorizații și câte PUZ-uri au verificat și câte au constatat nelegale. Și au verificat cam 200 de autorizații din care au găsit jumătate nelegale. Ce au făcut mai departe? Nu au extins controalele tocmai pentru a limita incidența de nelegalitate, ci au restrâns aparatul de control. Și situația persistă. Nu știu dacă în momentul de față ISC București are 3 oameni care să verifice legalitatea autorizațiilor de construire și desființare și a documentațiilor de urbanism. Cam 3 cred că are”, a explicat Nicușor Dan.

Primarul general spune că nici Parchetul nu își face treaba. Acesta spune că la începutul anului a sesizat Parchetul pentru demolarea unui bloc cu 5 etaje, deși autorizația era suspendată, dar Parchetul nu a făcut nimic până acum.

”Mai sunt două Instituții de control, Prefectul, care depinde de rezultatele pe care i le dă ISC, și mai este Parchetul. Parchetul, din nou, este o instituție care nu funcționează. Vă dau un singur exemplu, în februarie, imediat ce a început războiul din Ucraina, toată societatea românească era preocupată de refugiați și cum puteam să ajutăm în această tragedie umană, iar la intersecția Dorobanți cu Ștefan cel Mare s-a demolat un bloc de 5 etaje cu autorizație suspendată și Parchetul nu a făcut încă nimic. Am sesizat DNA în 2018, am spus că o Primărie de Sector a emis 1000 de autorizații nelegale pe spațiul verde. Nu există încă un răspuns din partea DNA-ului pe partea asta”, a explicat Nicușor Dan.

Acesta spune că Primăria Capitalei are nu mai puțin de 500 de litigii pe urbanism, generate de autorizații emise de administrațiile precedente și contestate de vecini.

”Pentru fiecare litigiu avem angajate firme de avocatură, care mai departe au angajat experți pe urbanism. 90-95% din documentațiile pe care le verifică constată că sunt nelegale. Instanțele, cam în 50% dintre litigii, constată că vecinii au dreptate și anulează sau suspendă AC sau documentații de urbanism”, a mai spus Nicușor Dan.

ARHIVĂ COMENTARII
yi • 2022-10-11 16:21:56
Corect. Dar as vrea sa vedem si hartă solului Eurocode 8 (EC08) pentru București. Oamenii sa poată înțelege dacă cumpără intr-un bloc de 10-15-17 etaje intr-o zona în care terenul e nisipos, moale sau stâncos.
1 9
Thomas_chase_Jerald • 2022-10-11 17:42:41
Problematic ne e solul pentru că exists solutions de constructed pe orice fel de sol. Problema e dacă aceste soluții se şi aplică. Si sunt destule semne de intrebare aici, pentru că soluțiile astea măresc destul de mult costurile dezvoltatorilor. Bucurestiul e renumit pentru faptul ca nu are un teren bun de fundare. Spre deosebire de un oraş ca, de ex., New York (care e asezat pe stânca Manhattan) Bucuresti stă pe valea unui râu (Dâmbovița) intr-o arie cu stratificatie foarte eterogenă. N-o să intru în dettalii dar cam 75-80% din suprafata orasului nu are o stratificaţie de teren propice pentru constructii inalte si foarte inalte cu sisteme clasice de fundare.
2 7
Marinake • 2022-10-12 04:02:08
Care stâncos in București ???
2 0
EuConstat • 2022-10-11 16:47:26
La primul cutremur, Centrul Vechi se transforma intr-o groapa. Deci ma bucur ca duce grija la ce s-a construit dupa 90, dar ar trebui sa vada in acelasi timp toate dubioseniile din centrul Bucurestiului care au (in cel mai fericit caz) fatade si balcoane legate cu sarma ca pica bucati si tencuiala.
6 9
Lucian.Ferianu • 2022-10-11 20:24:14
... daca s-ar face un audit tehnic ca la carte dupa standardele europene probabil piata imobiliara ar colapsa cind toti o sa incerce sa vinda cit mai repede cutiile pe catalige ridicate dupa '90 odata ce rezultatele ar fi facute public.
2 6
azzazel • 2022-10-11 22:01:29
Coruptia ucide, sau pe Romaneste: multi si prosti, profitul conteaza, Stalin zicea ,, un om inseamna crima, un milion statistica " deja au plecat 8 milioane de Romani din cauza coruptiei, nici un razboi nu a facut asa mult rau ca aceasta clica de corupti pnl-psd-udmr si usr e de vina ..... razboiul continua .... putin e criminalul, constructiile noi facte fara respectarea legii, daca cad sunt victime colaterale .... nu coruptia e de vina ci fraieri ce le-au cumparat .... tara esuata
2 0
INTERVIURILE HotNews.ro