Baronul Oprisan acuzat ca fura portofele in tinerete
Slugarnicia politica, odioasa cenzura hranita prin cuvantari marete care focalizeaza portretul grandios al conducatorului, aplaudacii apretati si ordonati „la rigla” si realizarile epocale raportate obedient la centru n-au apus in Vrancea anului 2004, la 15 ani de la declararea perfida a democratiei mioritice.
Un surogat pervers de democratie, o hetaira cu sal de fecioara, pe care actualul presedinte al Consiliului judetean Vrancea, Marian Oprisan, o patroneaza.
Cuib de ilegalitati care imbraca aparent marca „piratata” a PSD, dar care, in sine, nu poarta decat amprente hibride de practici militienesti si gainarii provinciale, „patria” lui Marian Oprisan este o ultima limba amara de dictatura atroce, o inveninata „Cuba a Romaniei”, o palma de meleag gretos pe care acesta o clameaza drept „provincie europeana”.
Pana astazi, articolele de presa publicate in alte cotidiane centrale despre Marian Oprisan si camarila sa nu au denuntat decat periferic matrapazlacurile unui neavenit lider politic. Ziarul ZIUA publica insa astazi un tablou de ansamblu care va condamna fara drept de apel samavolniciile dictatorului din Focsani.
Marian Oprisan nu are nici „eleganta” de atelier muncitoresc, slinoasa, a baronului Mischie, nici carisma de mahala a lui Mitica Dragomir si nici popularitatea tapata a riveranului sau, Sechelariu. El este o „unghie neagra” a PSD, pe care premierul Adrian Nastase ar trebui sa o reteze din carne.
Temnita pentru opozitie si presa independenta
In numarul de astazi, vom demasca afacerile de clan, prin care Oprisan si protejatii sai subjuga financiar Tara Vrancei. De asemenea, veti putea citi despre totalitarismul brutal, prin care Oprisan isi santajeaza sau isi suprima adversarii politici. Influenta diabolica a acestui demagog PSD-ist reconstituie fidel tablourile sumbre ale anilor de glorie comunista.
Vrancea nu respira, fara ca Oprisan sa-i dicteze cadenta. Presa locala ii este – cu o singura exceptie – aservita pana la ultima virgula. Inclusiv paginile de mica publicitate sunt controlate de „cabinetele” presedintelui Consiliului Judetean. Mijloacele de transport in comun din Focsani sunt tapisate cu afise electorale, care promit prosperitate din partea PSD.
Cu o frecventa pe care – afirma chibitii – Oprisan n-ar fi avut-o si la scoala, el organizeaza adunari si mese populare in Piata Unirii din Focsani, unde face „baie de preaslavire” printre muncitorii din uzinele vrancene si elevii insotiti de profesori. Acestia sunt dirijati sa-i scandeze numele si sa agite frenetic stegulete cu insemnele PSD. Si aceasta nu este istorie.
Este o realitate socanta, pe care, probabil, numai Cuba sau Coreea de Nord o mai poarta astazi in pantecele lor.
Palat, mini-aeroport si teren de golf din pensia mamei
Intrucat spatiul tipografic nu ne-ar permite sa dezvoltam fiecare subiect in parte, ne vom rezuma la defalcarea in principal a operatiunilor prin care Oprisan a devalizat bugetul Romaniei cu milioane de dolari si ii vom identifica „pionii” pe umerii caruia a agonisit o avere colosala, construindu-si in coasta Focsanilor o casa faraonica cu piscina, teren de golf, padure pentru promenade si un
micut aerodrom. Marturie a unei crize de grandomanie, facilitatile aeriene sunt special amenajate pentru vizitele in zona ale delegatiilor de partid de la Bucuresti.
Intr-o conferinta de presa, Oprisan i-a apostrofat obraznic pe ziaristii – care dezvaluisera faptul ca el nu si-a inscris casa in declaratia de avere – sustinand ca proprietatea apartine, de fapt, mamei sale, Lucia Gherarde, si ca „dupa 30 de ani de munca cinstita la fabrica de confectii, un om are tot dreptul sa-si faca la batranete o casa de vacanta”.
Patimile tanarului Oprisan
Despre trecutul lui Oprisan nu s-a scris pana in prezent decat vag. Reinvierea unor fapte din adolescenta actualului presedinte al Consiliului Judetean Vrancea este posibila doar in baza unor marturii, intrucat probele care au constituit candva dosarul tanarului Oprisan au disparut.
Unul dintre politistii vranceni ne-a declarat sub protectia anonimatului: „Un coleg de-al meu, ofiter in Inspectoratul Judetean Vrancea care va iesi intr-un an la pensie, mi-a spus ca detine o copie dupa o declaratie semnata de Marian Oprisan inainte de ’89, cand era anchetat de Militie pentru furturi, in care invinuitul recunoaste si regreta faptele”.
Din acea perioada ar proveni si porecla „Portofel”. Reporterii nostri au aflat cum supravietuia fostul manechin de la Fabrica de Confectii din Focsani inainte de a-si aseza un judet la picioare.
Autenticitatea relatarii pe care o vom publica in continuare si a carei inregistrare o detinem ne-a fost garantata de numeroase persoane. „Oprisan si-a facut veacul in Parcul Balcescu din Focsani, de unde, printre altele, „incaleca” motociclete Mobra care nu erau ale lui, alaturi de un prieten, poreclit „Pica”.
Se lauda in acea vreme ca era omul unui anume „Cisco”, care a fost bisnitar si acum face parte din lumea interlopa din Focsani. La inceput a fost mai linistit. A fost elev la Scoala nr. 7 din Focsani, unde a fost coleg de banca cu ex-prefectul taranist Catalin Haret.
Pentru ca s-a apucat apoi de prostii a fost exmatriculat de la un liceu din Galati, dupa ce in 1983 a spart vestiarul unui coleg si i-a furat aluia mai multe bunuri, dar si cateva calupuri de branza pe care baiatul le primise de acasa.
Oprisan a terminat 12 clase la o scoala agricola din Campineana (n.red. – o comuna din Vrancea), mai inainte fiind exmatriculat si de la un alt liceu, cel de Industrie Usoara din Focsani. Mai mult, borfasii din cercul lui il stiau pe vremuri ca era „navetist”. Urca in tren la Focsani, mergea pana la Adjud si se intorcea cu urmatorul personal.
Cand urca la Focsani era in tricou, iar cand cobora avea pe el doua geci si buzunarele pline de portofele straine.
Daca nu este adevarat, de ce azi a interzis ca in restaurantele din Focsani sa se cante melodia „Portofele, Portofele”? Toti patronii de carciumi stiu ca daca lautarii canta melodia asta in programul lor, a doua zi carciuma le este inchisa!”, ne-a marturisit unul dintre fostii colegi de partid al lui Oprisan.
Mama lui, Lucia, a fost cea care a „limpezit” adolescenta tanarului Marian Oprisan. I-a aranjat ploile si l-a angajat ca manechin la Fabrica de Confectii, unde ea era portar. Despre Lucia Gherarde s-a afirmat ca, in trecut, intocmea rapoarte colegilor de serviciu, pe care le trimitea constiincioasa sa fie „prelucrate” de Securitate.
Si legaturile lui Oprisan cu structurile fostei Politii Politice au fost denuntate public. Fostul ofiter de contrainformatii Doru Lungu a dezvaluit public ca l-a avut in reteaua de informatori pe presedintele Consiliului Judetean Vrancea.
Potrivit lui Lungu, care a absolvit Scoala de ofiteri activi – promotia ’88 si a activat in SRI Vrancea pana in ’94, Marian Oprisan a fost promovat de fostii ofiteri de Securitate, Toader Ghetu (secretar al CJ Vrancea) si Ristea Priboi (in prezent deputat de Vrancea).
Lungu adauga ca, dupa ce ar fi fost racolat ca turnator, lui Oprisan i s-ar fi „cosmetizat” cazierul, asa incat sa nu mai fie vulnerabil. Lungu (exilat din Vrancea in urma acestor dezvaluiri din Vrancea) a punctat de asemenea faptul ca tripleta Ghetu-Oprisan-Priboi este de altfel si astazi operativa.
Piramida financiara „Oprisan-PSD Vrancea”
In ce priveste reteaua de firme „Oprisan-PSD Vrancea”, aceasta este creata pe o structura piramidala si ii permite presedintelui CJ Vrancea sa tina sub bocanc economia judetului. Imperiul financiar guvernat de Oprisan este organizat pe tronsoane, PSD-ul Vrancea constituind un adevarat scut pentru finantatorii partidului.
Nici un organism de control din Vrancea nu desfasoara verificari la firmele din judet, pana nu se primeste unda verde de la „baron”.
Astfel, afacerile cu alcool sunt controlate in principal de catre Liviu Jitea si Victor Istrate (ex-rugby-ist si ginerele unui fost ofiter cu grad inalt in serviciile secrete), iar constructiile (drumuri, sali de sport, blocuri ANL, sedii de companii de stat) se afla in custodia tandemului Corneliu Prunache-Valica Epure (cuplu extrem de apropiat de Oprisan).
Totodata, unul dintre cei mai potenti afaceristi din sudul Moldovei, Vasile Rosca (care detine fabrica de confectii din Focsani), este cotat la aceasta ora drept principalul cotizant al politicii PSD-iste vrancene.
Simbol al prosperitatii PSD Vrancea este si sediul filialei locale pentru a carui renovare s-a „injectat” fabuloasa suma de 100 de miliarde de lei – echivalentul a 2,5 milioane de euro. Banii au fost alocati din bugetul public, printr-o hotarare adoptata de „masina de vot” a Consiliului Judetean Vrancea, la initiativa lui Oprisan.
Adversari politici batuti cu sticla
Detinand asadar puterea financiara in Vrancea si avand la cheremul sau un sistem de informatii deosebit de eficient, Marian Oprisan a inlantuit practic partidele de opozitie si presa locala. Membri ai Partidului National Liberal si ai Partidului Democrat au fost in ultima vreme victimele unor actiuni ingrozitoare, staliniste de exterminare.
Reporterii nostri detin marturii zguduitoare despre modul in care „gealati” ai PSD au batut cu salbaticie simpatizanti ai opozitiei. La Reghiu, un membru al PNL a fost atacat astfel, in toiul campaniei electorale, intr-o carciuma, lovit cu o sticla peste fata si „tocat” in picioare de un agresor care i-a reprosat ca „face o politica murdara”.
Intr-o alta comuna de munte din Vrancea, patru candidati pentru consiliul local din partea PNL au fost santajati cu dosare penale, fiind siliti sa se retraga din cursa electorala.
In plus, reprezentantii PD Vrancea acuza PSD-ul ca a racolat mai multi membri, amenintandu-i ca in cazul in care vor candida pe listele democratilor vor fi „alungati din judet, iar familiile le vor fi infometate!” Candidatului PD de la Tataranu i s-a intocmit dosar de urmarire penala fiindca a transportat porumb tratat pentru insamantare in masina personala, el fiind acuzat de transport de
substante periculoase fara autorizatie.
Agentul fiscal la Primaria Vizantea-Livezi, Fanica Ciubotaru, a fost supus presiunilor, fiind amenintat cu desfacerea contractului de munca. PSD-ul lui Oprisan l-a racolat si inscris pe lista candidatilor la primaria localitatii.
In Campineanca, invatatorul Ion Dumitriu care fusese propus si chiar depusese dosarul de candidatura la functie de primar din partea PD a „defectat” si el, in urma avertismentelor primite de la inspectorul scolar Paraschiv Macrineanu. Dumitriu va incerca duminica sa obtina voturile consatenilor lui pentru un mandat de primar PSD.
La Vanatori, Gabriel Mihalache s-a inscris in PD in luna mai, insa s-a „reorientat” catre PSD, dupa ce inspectori fiscali au declansat o actiune de control la o firma pe care o administreaza.
Situatii similare au existat si la Suraia, Pufesti, Bordesti, Golesti, Tamboiesti, Bolotesti, Cotesti, unde insusi Marian Oprisan s-a adresat fatis unor candidati PD: „Esti dusmanul meu!” sau „Daca vei candida te distrug”.
De altfel, cu doua ore inainte de a fi definitivate listele de candidati, din Partidul Umanist a dezertat catre PSD persoana propusa in cursa pentru Primarie.
Si presa independenta are zilele numarate in „patria lui Oprisan”. Impotriva colegilor de la „Ziarul de Vrancea”, Oprisan si slugarnicii directori din institutiile publice din Focsani au declansat o veritabila vanatoare.
Jurnalistilor de la cotidianul „Ziarul de Vrancea” nu li se comunica nici o informatie, accesul la conferintele de presa le este ingradit, iar difuzarea publicatiei este interzisa la chioscuri ori de catre vanzatorii volanti.