VIDEO Dincolo de interzis! Reportaj din boxa cu COVID

Pacienții COVID pozitivi în stare gravă și extrem de gravă din Republica Moldova sunt tratați în secții specializate de terapie intensivă la două cele mai mari spitale din țară. Report.md a realizat un reportaj în una din secțiile în care pacienții sunt intubați, conectați la aparate, imobilizați sau sedați medicamentos. Aici se dă o luptă reală pentru viață – o luptă în care, pentru o viață de om, se sacrifică o echipă întreagă de lucrători medicali.

Înainte de a trece, împreună cu fotoreporterul, din „zona curată” în cea „galbenă” și, ulterior, în „zona roșie”, suntem preluate de asistenta superioară, Natalia Țurcanu, și instruite cum să îmbrăcăm combinezonul, ce avem voie să atingem și ce nu în „zona roșie” și ce trebuie să facem la ieșire, înainte de dezechipare…

Ne-au condus în fața unui perete improvizat dintr-o stofă verde, pe care scrie „Intrare” și ne-au ordonat să așteptăm. Abia atunci am simțit cum pătrunde frica pe sub combinezon, accelerându-mi ritmul inimii. Când eram pe punctul de a intra în panică, aud vocea asistentei undeva în spatele meu:

– Intrați!

Trecerea din „zona galbenă” în cea roșie se face printr-un coridor, despărțit de două paravane din stofă verde. Am trecut mai întâi de unul. Apoi încă unul… Și am intrat.

În Secția Terapie Intensivă 2 COVID de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău luptă acum pentru viață 9 persoane. Una este sedată medicamentos, iar alta va fi scoasă din secție în câteva momente. E vie!

Dinu Condrea este șeful Secției Terapie Intensivă COVID 2. Cu trei luni în urmă, secția avea o altă denumire: Terapie Intensivă – Chirurgie Generală și Toracală.

Pe primul pat de lângă ușă, conectat la aparatul de ventilare artificială, în stare gravă, îl văd pe primul pacient. Este un medic oftalmolog. A fost adus recent de la Cahul. „E un caz grav. Facem tot posibilul”, îmi spune Dinu Condrea. Pacientul aproape că nu mișcă. Îmi dau seama că e conștient doar pentru că uneori, ne urmărește cu privirea. La un moment dat chiar a mișcat mâna dreaptă.

Pe patul de alături – un alt pacient. E tânăr. Și el e în comă indusă. Stă nemișcat, cu capul lăsat spre umărul stâng. Pe lângă COVID-19 și complicațiile de pe urma virusului, pacientul are patologii pulmonare foarte grave: pneumotoraxul bilateral spontan. Ca să nu simtă durerea, i-a fost indusă coma. Nu simte nimic. Doarme. Nici măcar pleoapa nu-i tremură. Corpul lui e ca o mașină conectată la celelalte mașinării din jurul lui. Cablurile, sondele și furtunurile care i-au fost introduse în diferite părți ale corpului îl mențin în viață, iar fiecare repriză de aer pompată în plămânii lui și fiecare picătură de lichid care îi este injectată în organism îi cresc șansele de supraviețuire.

În artera de la gât i-a fost introdus un cateter prin care i se face plasmafareza. Această procedură este folosită, de obicei, la pacienții extrem de gravi. Se extrage plasma rea și se introduce plasmă curată, convalescentă sau antistafilococică. Altfel spus, sângele pacientului trece printr-o centrifugă care desparte plasma de concentratul eritrocitat (component sanguin obținut din sânge total, eliminând o parte din plasmă, fără alte modificări). Eritrocitele sunt pompate înapoi în organismul uman, iar plasma rămâne. Respectiv, orice eroare, orice greșeală poate genera o hemoragie sau coagulare. De aceea, alături de pacient, mereu stă de veghe cineva din lucrătorii medicali.

Sângele este compus din plasmă, eritrocite și trombocite. În plasmă se află radicalii liberi, radicalii toxici și citochinele care agravează situația pacientului. Pentru a fi ajutat sistemul imunitar și organismul pacientului se face plasmafereza. Plasma cu toate toxinele se aruncă, iar în loc se introduce plasmă proaspăt congelată sau convalescentă de la pacientul care deja a fost bolnav.

În picioare, nemișcată, privind la monitoare și la aparatul care curăță plasma pacientului, stă o asistentă de statură mică.

Cât ceilalți medici și asistenți se mută de la un pacient la altul, ea stă parcă înmărmurită alături de pacientul în comă. Combinezonul este prea mare pe ea, așa că atunci când se deplasează spre un alt pacient, apucă cu ambele mâini de faldurile pantalonilor și îi ține ridicați – așa cum apuca, până acum câteva luni, faldurile unei rochii vaporoase.

Dinu Condrea: Aici toți pacienții sunt în stare gravă. Boala e absolut imprevizibilă și nu știm ce va fi mâine. Este o categorie de pacienți la care, în 24 de ore, starea de sănătate poate degrada atât de tare încât este trecut la ventilare artificială ori la mască CPAP (din limba engleză – Constant Positive Airway Pressure) – modul de ventilație artificială pulmonară cu presiunea continuă care oferă un flux constant de aer sub un anumit algoritm de presiune în căile respiratorii printr-un tub flexibil și o mască nazală (sau nas-orală). Astfel, aparatul nu permite căilor respiratorii să se blocheze, furnizând fluxul de aer continuu.

Pe patul de alături este un pacient conștient. În stare gravă, dar conștient. A fost intubat. Detubat. Iarăși intubat. Apoi deconectat de la aparatele de ventilare artificială și trecut la mască CPAP. Nu-și amintește prin ce a trecut și ascultă atent tot ce ne poveste medicul despre cum a fost readus el la viață. Din discuția noastră el află ce s-a petrecut în cele câteva zile cât a fost inconștient.

– Ce înseamnă „intubat”? – întrebă el aproape indescifrabil.

– Intubat? Un tub în gură, în gât. Vă amintiți? Nu-și amintește. Își ridică ușor capul și se uită spre noi.

– Vă ajunge aer? Vă odihniți bine? Peste jumătate de oră o să vă întoarcem pe partea cealaltă.

Dinu Condrea: Luptăm și cu bolile concomitente ale pacientului, care, din păcate, ne complică foarte mult situația. Are diabet zaharat decompensat, hipertensiune, obezitate de grad 3. În plus, are și apnee de somn, adică uită să respire când doarme.

Lângă fiecare pat este câte un aparat de ventilare și, în cazul în care monitorul le dă de știre că pacientul nu respiră, ori face apnee, ori se desaturează (scade nivelul oxigenului din sânge), este conectat imediat la aparat. Personalul se află 24/24 în Terapie Intensivă și intervine imediat dacă starea unui pacient se agravează brusc.

Dinu Condrea: Cei de aici luptă pentru fiecare zi de viață. Situația e critică. Lumea de afară nu înțelege, dar situația e foarte rea. Cei care neagă existența virusului, după ce ajung aici își schimbă viziunea. O bună parte din cei care ajung aici spun: „nici nu am crezut că o să ajung și eu aici”. Uitați-vă la ei în ce situație sunt. Medicii luptă pentru fiecare viață. Aceasta este datoria noastră și muncim cu dăruire, altfel, credeți-mă, nu ne-ar ține niciun salariu. Aici contează și dorința pacientului de a trăi, de a lupta pentru viața lui. Speranța că va învinge virusul îl ajută foarte mult. Când pacientul vine deprimat…

Fiecare aparat de la capul pacientului este încărcat cu seringi automate. Fiecare seringă este încărcată cu un anumit preparat și fiecare are programată viteza și cantitatea pe care trebuie să i-o administreze pacientului pe parcursul a 30 de minute, o oră sau 24 de ore.

Report.md: În cazul acestor pacienți, aparatele respiră pentru ei?

Dinu Condrea: Da. Plămânii lor sunt decompensați total. Fără suport ventilator ar muri. După cum vedeți, pacienții nu stau doar pe spate. Nu o să vedeți niciunul pe spate. Toți pacienții sunt poziționați pe stânga, dreapta sau semiculcați. Chiar dacă sunt conectați la aparat, chiar dacă sunt în comă indusă, pacienții sunt repoziționați permanent.

Report.md: Cine îi întoarce?

Dinu Condrea: Personalul medical.

Report.md: Dacă suferă de obezitate, câte persoane îl repoziționează?

Dinu Condrea: Trei-patru.

Report.md: Și ei nu simt că sunt întorși?

Dinu Condrea: Nu.

Report.md: Deci ei, practic, toți sunt inconștienți.

Dinu Condrea: Nu, doar cei care sunt conectați la aparatele de ventilare. În rest, după cum vedeți, pacienții sunt conștienți. Puteți vorbi cu ei.

Cei mai mulți pacienți nu țin minte nimic din ceea ce li s-a întâmplat. După detubare, ei sunt stresați. Treptat, uită că au fost conectați la aparatul de ventilație artificială. Sunt internați în stare gravă. Uneori, medicii au la dispoziție doar câteva minute pentru a-i stabiliza, pentru a-i readuce la parametrii normali. Aproape fiecare pacient care ajunge aici, este intubat imediat. Foarte rar se întâmplă ca un pacient în stare grav-medie să nu necesite ventilare artificială. Hipoxia la care au fost supuși în cele două-trei zile până ajung aici le afectează creierul și funcția de memorie. Respectiv, nu-și amintesc nimic din „drumul” spre lumea cealaltă. Nu știu cum au fost salvați, cum au inspirat primul gât de aer fără ajutorul aparatului. În 90 la sută din cazuri, nu-i țin minte nici pe medici reanimatologi.

Când au început să primească pacienți cu COVID, lucrătorii medicali se temeau. Sarcina lor era să lupte pentru a salva pe altcineva și, totodată, să nu se infecteze. Treptat, s-au obișnuit. Au intrat în ritmul pandemiei. Se tem mai mult în exterior, afară, decât în Secție.

Dinu Condrea: Aici măcar știm cu ce lucrăm, știm sigur că pacientul este COVID-pozitiv și suntem echipați. Afară, pe stradă – nu ai de unde să știi care este pozitiv și care nu.

Împachetată în combinezon și cu gluga trasă pe cap îmi aud propria respirație. E greu să respiri după o mască și un respirator. Mi s-a sugerat să respir rar, să nu-mi transpire ochelarii. Respir rar, împingându-mi în față maxilarul, direcționând astfel în jos aerul pe care îl expir, pentru a evita transpirarea ochelarilor. Totuși, ochelarii încep să transpire. Văd ca prin ceață.

Dinu Condrea: Este foarte greu de lucrat când transpiră ochelarii. Ieșim, ne dezechipăm, facem duș, iarăși ne echipăm și intrăm în interior. Cu ochelarii transpirați nu putem lucra cu pacientul. Nu vedem ce facem sau ce cantitate de medicament punem. Lucrăm cu aparatele și o bună parte din aparataj este automatizat. Trebuie de apăsat, de introdus coduri. Respectiv, cu ochelarii transpirați nu este posibil.

Report.md: Când moare un pacient, cum reacționează medicii care îl veghează?

Dinu Condrea: Noi lucrăm în Terapie Intensivă înainte să apară COVID-19… Da, suntem oameni și ne doare. În primul rând ne întrebăm dacă am fi putut face mai mult pentru acel om. Dar emoțiile ni le exteriorizăm după acești pereți. Ceilalți pacienți nu trebuie să ne vadă acele emoții. Ei trebuie să știe că noi suntem puternici și că ei pot avea încredere în noi.

Report.md: Când un pacient moare, cei de pe paturile vecine nu intră în panică?

Dinu Condrea: Nu. Ei văd zi de zi cum se lucrează aici și își dau seama că viața fiecăruia atârnă pe un fir de ață. Din contra, unii abia atunci se încăpățânează să trăiască.

În Terapie Intensivă COVID 2, lucrează zilnic câte 10 oameni: doi medici, patru asistente medicale, șeful secției, asistenta superioară și două infirmiere. La fiecare patru ore, o echipă din patru persoane iese din zona roșie și, altă echipă, tot din patru persoane, intră. Și tot așa pe parcursul unei ture de 24 de ore. Apoi vin alți zece lucrători medicali.

Un pacient de vreo 40 de ani, culcat pe o parte, doarme sau este inconștient. Mâna dreaptă o ține de-a lungul corpului, peste cuvertură. Poartă o verigheta mare, din aur, iar mâna îi este tatuată frumos. Desenul tatuajului este acoperit de o bandă lată de tifon, care fixează cateterul conectat la vena brațului. Mâna cealaltă îi este încărcată cu sonde care îl țin conectat la câteva aparate din preajmă.

Pe măsuța de la căpătâiul fiecărui pacient stă o cană și o sticlă cu apă. Pe lângă gura de aer vitală, pacienții cer și o gură de apă. Sub pat se vede plosca medicală folosită în cazul pacienților imobilizați pentru necesități fiziologice, iar puțin mai sus, legat de bara metalică a patului – un recipient de aproximativ 1 litru în care se acumulează urina, printr-o sondă, introdusă prin uretră în vezica urinară a pacientului.

Pe unul din paturi, ghemuit în poziția unui nou-născut, doarme un pacient. Până acum câteva săptămâni, lucra cot la cot cu cei din prima linie. Constantin Grosu este anesteziolog-reanimatolog la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Pe 21 mai a fost internat la Terapie Intensivă. A dus o luptă dură pentru viața lui și a văzut cum cineva, pe patul de alături, a murit.

Constantin Grosu, pacient: Pacientul care a decedat în fața mea era în stare foarte gravă, cu hemoragii repetate, cu insuficiență respiratorie de gradul 3-4, RDS, a fost intubat de câteva ori, detubat și din nou intubat.

Vorbește despre starea de sănătate a pacientului care a decedat folosind termeni medicali. Doar faptul că este conectat la aparate, vorbește greu și nu are echipament de protecție îl deosebește de ceilalți medici. Masca cu oxigen îi tot cade de pe nas, iar el o ridică și o aranjează pe nas. Cu greu înțeleg ce vorbește și mă aplec spre el intuitiv, pentru a-l auzi. Mă sperii de distanța mică dintre noi, dar mă simt protejată știind cu câtă atenție am fost echipată și „împachetată” de asistenta superioară.

Report.md: Cum e când un medic ajunge să fie tratat de alți medici?

Constantin Grosu: Sunt îngrijit de colegul meu, profesorul Cojocaru. Am învățat împreună la medicină. Împreună am trecut prin militărie și prin multe altele. Cei de aici sunt colegi de ai mei cu care am conlucrat. Noi la spitalul Nr. 3 avem o specificitate – ne ocupăm cu urgența boschetarilor. Sunt oameni din stradă, murdari și nu știi cu cine ai de a face. Nu știu cum m-am infectat. Trei medici ne-am infectat concomitent. Poate s-a infectat unul și apoi unul de la altul. Nu știu. Iată, uitați-vă cât de protejați sunt medicii de aici! La noi la spital protecția o fi lăsat de dorit. Acum, probabil, și la noi la spital e așa. Nu știu, că sunt aici de două săptămâni…

Report.md: E periculoasă meseria de medic?

Constantin Grosu: E la fel de periculoasă ca și alte meserii.

Report.md: După ce o să ieșiți de aici și o să vă faceți bine, o să reveniți la muncă?

Constantin Grosu: Cred că nu. Mă bate vântul în dreapta și în stânga… La noi, oamenii nu știu să fie responsabili. Se rupe acolo unde este subțire.

Pacientul, tot el și medicul anesteziolog-reanimatolog, Constantin Grosu, ne-a permis să-i dăm numele, poza și imagini video cu el.

Cu un talger plin cu seringi, o asistentă medicală trece prin fața mea și se duce spre un pacient. Doi medici îl întorc cu greu, pe cealaltă parte, pe un pacient obez. În interiorul secției este menținută o temperatură de 19-20 de grade. Îmbrăcați în combinezoane, medicii se sufocă, iar pacienții, care stau, practic dezbrăcați, uneori cer să fie înveliți. Alături, pe o masă, stau împăturite niște cuverturi…

Când parametrii vitali revin la normalitate, pacientul este transferat la un alt spital unde primește în continuare tratament, dar deja într-o secție simplă, fără să fie conectat la aparate.

Dinu Condrea: Numărul record de infectați din ultimele zile este consecința sărbătorilor de 9 mai. O să aflăm, peste două săptămâni, care a fost efectul redeschiderii piețelor. (…) Din păcate, gravitatea situației o înțeleg doar lucrătorii medicali, pentru că noi lucrăm zi de zi cu pacienții și vedem efectul fiecărei decizii. Dacă vedeți pe stradă persoane care poartă mască – dacă o poartă corect, sigur e lucrător medical. Oamenii nu-și dau seama cât este de periculos acest virus… Nu înțeleg că e virus mortal.

Report.md: Sunt semnale că ne-am putea confrunta cu un nou val. E pregătit sistemul nostru medical din acest punct de vedere?

Dinu Condrea: Experiența prin care trece acum sistemul nostru medical ar trebui să fie o lecție pentru toți. E important să înțeleagă toți cât de important e să se reacționeze prompt și adecvat la astfel de pericole. Pandemii sigur o să mai fie. Dar cel mai mult contează anume cum vom percepe noi, oamenii, aceste pericole. De ce alte țări au înțeles ce înseamnă izolare? Au stat în case și nu au permis virusului să circule. Ai noștri fac greșeala pe care au făcut-o italienii la început – au negat existența virusului. Și s-au pomenit că nu le ajung sicrie ca să-și îngroape morții. Noi, moldovenii, suntem norocoși: Am rămas foarte puțini și, doar din această cauză, n-o să-i ajungem din urmă pe italieni la numărul deceselor.

Report.md: După ce încheiați tura mergeți acasă, la familie?

Dinu Condrea: De mai bine de două luni, marea majoritate a lucrătorilor medicali, n-am mai fost pe acasă. Ne vedem cu familia doar on-line sau, maximum ce ne putem permite – o plimbare la distanță.

Report.md: Cât credeți că o să mai dureze pandemia? Cât o să mai locuiți în spital?

Dinu Condrea: Sincer vă spun – nu știu. Mă uit la lumea de afară… fără măști, se îmbulzesc… Cred că o să dureze încă foarte mult. În țara asta nu există responsabilitate socială. Nu există absolut deloc!

Report.md: Unii spun că e o simplă gripă.

Dinu Condrea: Da, la 80% ea trece ca o simplă gripă, dar 10-15% ajung la Terapie Intensivă.

Report.md: Ce spun medicii de la Terapie Intensivă. COVID-19 există?

Dinu Condrea: Există. Și luptăm cu el în fiecare zi.

Report.md: Ce vă lipsește cel mai mult?

Dinu Condrea: Mi-e dor de familie și de copilul meu de 7 luni. Mă sperie gândul că în momentul când o să plec acasă el n-o să mă recunoască. Nici nu am simțit cum a trecut primăvara. MI-e dor și de prieteni și de o ieșire la aer liber. Majoritatea colegilor mei locuiec în cămine studențești, în hotelul spitalului. Asta e situația. Dimineața, la 5:30, ne trezim și seara, foarte târziu, ne culcăm. Inclusiv sâmbătă și duminică, pentru că trebuie de făcut rapoarte, trebuie de pregătit alte locuri pentru eventuali pacienți noi. Dacă am ști că mâine nu va veni niciun pacient, ne-am simți mult mai bine. Suntem plini de julituri pe față, nasurile ne sunt roșii de la ochelari și sub ochi tot suntem roșii…

Înainte de a ieși din „zona roșie”, m-am văzut nevoită să pun și ultima, cea mai stupidă întrebare:

– Dle Condrea, în ce parte a corpului se pune vaccinul anti-COVID?

Și… în Secția Terapie Intensivă s-a râs în cor.

Dinu Condrea: Încă nici nu a fost descoperit vaccinul. Sunt multe studii clinice, teste, dar din toate jurnalele medicale pe care le citim, cercetătorii nu sunt nici pe aproape să obțină un vaccin.

La ieșire, ni s-a ordonat să ne oprim între cele două paravane verzi. Spun „ordonat”, pentru că a urmat o scenă ca în armată, în care asitenta principală, din spatele unei uși, ne ghida pas cu pas ce să facem. Fiecare ordin al el ei l-am executat cu strictețe fără să punem vreo întrebare.

Natalia Țurcanu: Prelucrați mâinile… După ce le prelucrați, scoateți prima pereche de mănuși, pe dos. Prelucrați iarăși mâinile. Descheiați încet combinezonul și îl scoateți spre spate, de la glugă, pe dos. Încetișor, așa cum dezbrăcați copiii. Prelucrați iarăși mâinile. Acum veți scoate ochelarii. Vă aplecați un pic în față, apucați de elasticul de la spate și trageți spre față. Nu punem mâna pe sticla ochelarilor. Acum îi aruncați. Prelucrați iarăși mâinile. Acum veți scoate respiratorul. La fel cum ați scos ochelarii, apucați de elasticul de la spate și aduceți în față. Nu puneți mâna pe partea din față a respiratorului. Încetișor, nu vă grăbiți. Apucați de elastic și îl scoateți. Prelucrați iarăși mâinile. Scoateți boneta. Prelucrați mâinile. Scoateți a doua pereche de mănuși. Prelucrați mâinile. Rămâneți cu masca simplă pe nas și intrați în duș. Acolo o s-o scoateți. Aparatul de fotografiat și de înregistrat le lăsați jos pe podea. Cineva va veni să le ia și le va pune sub lampa de cuarț.

Abia după aceasta, în fața noastră s-a deschis o ușă și am intrat într-o încăpere cu duș. Hainele noastre au fost aduse și aranjate pe una din mese, iar încălțămintea era jos, lângă ușă. Sub costumul chirurgical ni s-a permis să păstrăm pe noi doar chiloții. Nimic altceva. Înainte de a intra în camera de duș, am aruncat hainele chirurgicale pe care le-am purtat sub combinezon, în lăzi speciale. Ștergarele pe care le-am folosit și șlapii de gumă pe care i-am purtat, au mers fiecare în acele lăzi speciale care vor fi transportate pentru prelucrare specială.

Sunt 7 zile de când am ieșit din „zona roșie”. Suntem bine! Deocamdată niciun simptom.

Reportaj realizat de Report.md/ Autor: Violeta Colesnic; FOTO/VIDEO: Elena Covalenco, Montaj video: Violeta Colesnic; Editor: Vitalie Călugăreanu

Despre redacția virtuală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea).

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.