Dosar penal după ce trei femei au reclamat că mamele lor au murit de COVID, infectându-se într-un centru de bătrâni din Capitală
HotNews.ro
Procurorii fac cercetări într-un dosar penal deschis în urma plângerilor făcute de fiicele a trei femei care erau internate într-un centru pentru vârstnici din Sectorul 6 al Capitalei. Cele trei femei reclamă că mamele lor au murit în urma infectării cu noul coronavirus, în condițiile în care angajaţii centrului nu ar fi respectat măsurile sanitare impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
Dosarul penal a fost deschis de Parchetul Judecătoriei Sectorului 6, pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
- „Actul de sesizare în cauză este reprezentat de plângerea formulată de fiicele a trei persoane de sex feminin care au decedat în urma contractării infecţiei SARS COV 2, în perioada în care erau internate într-un centru rezidenţial pentru seniori aflat în Bucureşti, Sector 6.
- În aprecierea persoanelor care au formulat plângerea, există legătură de cauzalitate între aceste decese şi nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase de către angajaţii acestui centru rezidenţial”, arată procurorii, într-un comunicat de presă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro