Sari direct la conținut

Noua variantă a coronavirusului B.1.1.529 se va numi Omicron

HotNews.ro
Noua variantă a coronavirusului B.1.1.529 se va numi Omicron

Noua variantă a croronavirusului, identificată inițial în Africa de Sud și care a fost catalogată drept variantă îngrijorătoare, va fi denumită cu litera grecească Omicron, relatează Reuters.

”Varianta B.1.1.529 a fost raportată pentru prima dată la OMS de Africa de Sud pe 24 noiembrie 2021 (…). Această variantă are un număr mare de mutații, dintre care unele sunt îngrijorătoare”, a spus grupul de experți însărcinat de OMS să monitorizeze evoluția Covid-19.

Varianta Omicron 32 de mutații în proteina spike, partea virusului pe care majoritatea vaccinurilor o folosesc pentru a stimula sistemul imunitar împotriva Covid. Acesta este aproximativ dublu față de numărul asociat cu varianta Delta.

Cu toate îngrijorările pe care această variantă le aduce în comunității științifice globale, oamenii de știință sud-africani spun că ”avem toate semnalele că vaccinurile sunt încă eficiente în prevenirea formelor severe de Covid provocate de noua variantă a coronavirusului”.

Tot vineri mai devreme, Autoritatea europeană de reglementare a medicamentului (EMA) a declarat că este „prematur” să se planifice o adaptare a vaccinurilor la noua variantă de Covid-19 detectată mai întâi în Africa de Sud.

„Este prematur în acest moment să se planifice adaptarea vaccinurilor (…) pentru a lupta împotriva acestei variante emergente”, a declarat pentru AFP Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Denumită pentru moment B.1.1.529, noua variantă detectată în Africa de Sud și cu multiple mutații este potențial foarte contagioasă, potrivit oamenilor de știință sud-africani, care o văd ca pe un semn al unui nou val de pandemie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro