Sari direct la conținut

Ecaterina Andronescu s-a răzgândit: A trimis noi planuri de școlarizare către inspectorate/ Numărul claselor de învățământ profesional a fost redus

HotNews.ro
Elevi in sala de clasa, Foto: Agerpres
Elevi in sala de clasa, Foto: Agerpres

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a retrimis planurile de școlarizare către inspectoratele școlare, cu cifre modificate pentru învățământul profesional și pentru învățământul teoretic. Reamintim că marți seara trimisese un plan de școlarizare prin care în unele județe numărul de clase profesionale se dubla, ceea ce a stârnit nemulțumirea sindicatelor.

Împărțirea claselor pentru învățământul teoretic și învățământul profesional i-a pus în încurcătură pe inspectorii școlari. Sindicatele au ieșit cu poziții publice și au spus că prin transformarea unor clase de teoretic în profesional mulți dintre profesori vor fi dați afară.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, susține că a discutat cu fiecare inspector în parte despre numărul de clase de învățământ profesional și a stabilit cu aceștia câte clase pot să aibă pentru anul școlar următor.

”Am trimis anexele la planurile de școlarizare aseară, după ora 11. Am discutat eu personal cu fiecare dintre inspectorii școlari generali ca să știu, și să mă asigur, că nu forțăm nota dincolo de limita posibililului, dar în același timp ne asigurăm că nu ne batem joc de copiii ăștia”, a spus Ecaterina Andronescu, contactată de HotNews.

Măsura corectării claselor de învățământ profesional vine și după ce sindicatele au ieșit miercuri cu poziții publice prin care spuneau că prin reducerea claselor de la liceele teoretice va crește abandonul școlar și ar pune în pericol locurile de muncă ale profesorilor.

”Am vorbit și cu domnul Nistor, și cu domnul Hăncescu, o să le trimitem și lor cifrele corectate. Și ei sunt de părere că cei care au mai multe abilități practice ar trebui încurajați spre o meserie”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației arată că prin mărirea numărului de clase de învățământ profesional crează posibilitatea ca elevii care obțin sub 5 la evaluarea națională să meargă la profesională.

”Trebuie să facem mai multe clase de învățământ profesional, pentru că ne-au cerut angajatorii și școala este o instituție publică, lucrează pentru comunitate. Cei care nu iau 5 la examenul de evaluare sunt candidații siguri la nepromovarea examenului de bacalaureat. S-au adunat din 2011 încoace circa 700.000 de absolvenți. Când întrebăm la Ministerul Muncii unde sunt constatăm că nu prea sunt, că sunt plecați ca muncitori necalificați în altă parte. Și atunci încercăm să le asigurăm o calificare, pentru că au alt statut, și sigur să ne îndreptăm prin clasele de profesională către meserii care sunt căutate pe piața muncii”, a mai spus ministrul Educației.

Andronescu arată că numărul de clase la învățământul profesional a crescut numai în liceele tehnologice.

”Toți absolvenții de clasa a VIII-a merg mai departe, fie în filiera liceu, fie la școala profesională. Iar acolo unde s-a mărit numărul de clase în școlile profesionale este vorba de liceele tehnologice, unde o parte din clasele de liceu teorectic au trecut la clasele profesionale, avem și profesori și ce ne trebuie acolo și pentru practică”, a spus Andronescu.

Citești și:

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro