Când se vor redeschide școlile? Noul ministru al Educației spune că e o prioritate / Ordinea în care copiii se vor întoarce în instituțiile de învățământ
Noul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că redeschiderea școlilor este o prioritate, însă o decizie se va lua în funcție de perspectiva epidemiologică.
„Va trebui să ne concentrăm pe probleme de ordinul urgent cum ar fi deschiderea şcolilor, pe care ne-o dorim a se face cât mai repede va permite perspectiva epidemiologică. După cum ştiţi, au fost evoluţii specifice care vizează în special copiii, este prioritate zero analiza acestor evoluţii şi luarea celei mai bune decizii în sensul în care, repet, ne dorim cu toţii, profesori, elevi, părinţi, Minister al Educaţiei, reîntoarcerea cât mai grabnică la şcoală”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
În ce ordine vor fi redeschise unitățile de învățământ?
”Prioritizarea aceasta va trebui să fie, în primul rând grădiniţă şi învăţământ primar, apoi învăţământ gimnazial, apoi învăţământ liceal şi învăţământ universitar cu cele trei, licenţă, master şi doctorat”, spune Cîmpeanu.
Întrebat despre data la care vor fi deschise şcolile şi despre datele avansate în spaţiul public, în această privinţă, ministrul a explicat că înainte de a decide exact data redeschiderii şcolilor va trebui făcută o analiză.
”Acele date sunt dintr-o structură a anului şcolar aprobată în anul acesta, înainte de a izbucni criza sanitară. Această întrebare îşi găseşte răspunsul printr-o analiză responsabilă împreună cu Ministerul Sănătăţii şi specialişti în epidemiologie. Urmează să avem o discuţie serioasă în acest sens cu ministrul Sănătăţii care încă nu şi-a preluat mandatul”, a declarat Sorin Cîmpeanu.