Sari direct la conținut

Profesorii protestatari de la Colegiul Șincai îi scriu din nou președintelui Iohannis: Ne-a rămas doar răspunsul dumneavoastră

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Profesorii de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” care săptămâna trecută au protestat în fiecare zi împotriva relocării liceului și numirii de către inspectorat a echipei de directori îi scriu din nou președintelui Klaus Iohannis, cerându-i un „răspuns”. Scrisoarea vine după ce vineri a avut loc o discuție între ministrul Educației, primarul Sectorului 4, directori, profesori și părinți, întâlnire văzută fără finalitate atât de profesorii contestatari cât și de reprezentantul părinților, și cu două zile înainte de termenul la care Judecătoria Sectorului 4 va lua în discuție cererea de evacuare a liceului formulată de primăria de sector.

„Suntem aceiași profesori de la Colegiul Național Gheorghe Șincai care, în urmă cu câteva săptămâni, vă ceream sprijinul împotriva asaltului Primăriei Sectorului 4 asupra noastră. Aflați despre noi, tot de la noi, că răspunsul dumneavoastră la prima noastră scrisoare încă nu a ajuns, poate n-am lăsat adresa noastră corect, sau poate obligațiile dumneavoastră față de statul român nu v-au permis răgazul să vă gândiți la noi. V-am ascultat, cu sufletul la gură, discursul despre România Educată, crezând că suntem parte importantă a acestui subiect. Se pare că n-am fost, deși bătrâna noastră școală, colegiu centenar, ale cărui valori sunt cinstea, onoarea și performanța, considerăm că a educat bine măcar o mică parte a acestei Românii,” afirmă profesorii în scrisoare.

Scrisoarea poate fi citită în întregime aici

Amintim că 26 de profesori au trimis pe 19 ianuarie o scrisoare deschisă șefului statului în care îi cereau acestuia să salveze colegiul de la „asaltul” pregătit de Primăria Sector 4.

„Domnule Președinte, am primit vineri, 12.02.2021, vizita ministrului educației, domnul Sorin Cîmpeanu, a domnului primar al Sectorului 4, Daniel Băluță, a inspectorului școlar general, domnul Ionel Pușcaș, însoțiți de alți reprezentanți ai instituțiilor pe care domniile lor le conduc. Am crezut că această vizită este răspunsul dumneavoastră la scrisoarea noastră cea dintâi. Dar, după o oră de discuții, ne-am convins că nu puteți fi dumneavoastră cel care ne transmite un astfel de mesaj. Nu puteți fi dumneavoastră cel care ne transmite, prin viu-graiul unuia dintre vizitatori, că deciziile care au condus la protestul nostru au fost luate „de mai sus”, deci de deasupra acelor oameni aflați la fața locului vineri. Fiindcă ”mai sus” de aceștia sunteți doar Excelența Voastră. Nu puteți fi dumneavoastră cel care a regizat o întâlnire la care au vorbit doar cei care ne-au adus în această situație, într-un mod jignitor la adresa ideii de Românie Educată”, continuă autorii scrisorii.

Aceștia amintesc și de momentul în care președintele a fost prezent la Șincai pentru deschiderea anului școlar.

„Acum, când vorbim despre România Educată, poate trebuie să știți că, pentru vizita dumneavoastră, a fost zugrăvită în mare grabă, de către autoritatea locală, doar sala în care ați intrat, că plantele decorative printre care ați trecut au fost aduse cu împrumut și luate înapoi înainte ca toată delegația dumneavoastră să se fi retras”, mai scriu profesorii.

„Cu tristețe vă anunțăm că marți, 16.02.2021, o instanță ar putea emite ordonanța președințială de evacuare a noastră din bătrâna noastră casă cu cărți. Dar, la fel de bine, ar putea să nu dea curs imposturii propagate în rândul decidenților noștri. Domnul ministru, fără a mai aștepta hotărârea instanței, a afirmat că această ordonanță există, dar nu va fi pusă în aplicare până la finalul acestui an școlar. Două afirmații false, în aceeași frază. Ordonanța nu există încă, dar dacă va exista, ea va fi executorie. Ceea ce promite domnul ministru, alături de primarul Sectorului 4, mai precis nerelocarea până în septembrie 2021, reprezintă un fapt care în realitate nici nu se poate întâmpla, fiindcă în acest moment nu există spații disponibile pentru debarcarea noastră, a tuturor.

Mai mult, noi n-am înțeles de ce elevii prezenți la această întâlnire au fost, în repetate rânduri, întrebați dacă li se pare firesc ca noi să le punem în primejdie viața, din septembrie 2020 și până acum, ținându-i captivi între niște ziduri ce stau să se dărâme, dar amânarea de către primar a evacuarii le oferă brusc siguranța că până în luna septembrie 2021 zidurile nu se vor dărâma. Iată, din nou, de ce nu credem, Excelența Voastră, că vizita ministrului și declarațiile de presă ale acestuia nu reprezintă răspunsul dumneavoastră către noi”, se mai spune în scrisoare.

„Ce ne-a mai rămas de așteptat, în aceste momente, domnule Președinte? Răspunsul dumneavoastră”, încheie aceștia.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, vineri, după întâlnirea avută la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, că relocarea liceului, pe durata lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii, va face obiectul unui protocol, astfel încât elevii să aibă garanţia că actualul semestru se va încheia în această locaţie. Acest protocol este văzut însă drept „praf în ochi” de către profesorii care protestează față de măsura de relocare și față de noua echipă de directori. La rândul său, reprezentantul părinților afirmă că nimic nu s-a soluționat la întâlnire, iar Șincai „riscă să rămână în stradă”.

Citește pe larg aici

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro