Sari direct la conținut

Proiect USR-PLUS: Directorii de școli să nu mai fie numiți prin concurs organizat de inspectorat, ci de școală

HotNews.ro
Stefan Palarie, Foto: senat.ro
Stefan Palarie, Foto: senat.ro

Senatorii USR-PLUS din comisia de învățământ anunță că vor depune luna viitoare un proiect de lege potrivit căruia organizarea concursurilor de directori de școli să treacă de la nivelul Inspectoratelor Școlare la nivelul fiecărei unități de învățământ.

„Primul pas spre profesionalizarea și depolitizarea funcției de director școlar este schimbarea Legii Educației Naționale. Iar în acest proces, senatorii USR PLUS din Comisia de Învățământ, Tineret și Sport au convenit ca fiind un element esențial descentralizarea organizării concursurilor de directori școlari de la nivelul Inspectoratelor Școlare la nivelul fiecărei unități de învățământ. Proiectul de modificare al legii va fi depus în prima jumătate a lunii martie”, se arată într-o postare publicată de alianță pe pagina de Facebook.

Aceștia anunță o serie de dezbateri înainte definitivării inițiativei legislative: „Prima întâlnire va avea loc în data de 16 februarie, la inițiativa senatorului Ștefan Pălărie, la care vor participa reprezentanți ai Consiliul Elevilor, Asociațiilor de părinți, Asociațiilor comunale și municipale. Credem că doar prin colaborare și dialog putem lua cele mai bune decizii. La a doua și a treia dezbatere vom invita profesori și reprezentanți ai societății civile, ONG-uri și asociații reprezentative în educație”.

​La începutul lunii ianuarie, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a vorbit despre posibilitatea ca o parte a concursului pentru ocuparea funcției de director, pe lângă testarea calităților de management și legislație, să fie și „pronunțarea cadrelor didactice” din școala respectivă, nuanțând o declarație anterioară în care vorbea chiar de un vot din partea profesorilor titulari din școală.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro