Sari direct la conținut

SIMULARE Bacalaureat 2021: În 80 de localități cu rata de infectare de peste 6 la mie ar urma să nu se susțină luni proba la limba română / Ce se întâmplă dacă se intră în carantină între două probe

HotNews.ro
Sorin Cimpeanu, Foto: Captura Zoom
Sorin Cimpeanu, Foto: Captura Zoom

UPDATE În 80 de localități care vineri, 19 martie, aveau incidența cazurilor de Covid-19 de peste 6 la mia de locuitori, ar putea să nu se organizeze luni simularea probei de limba română la Bacalaureat. Un risc pentru elevii de clasa a XII-a, și ulterior pentru cei de clasa a VIII-a în cazul simulărilor la Evaluarea Națională, este ca localitatea unde se află școala lor să intre în carantină între două probe.

„Scenariile se actualizează săptămânal, luăm ca baza ziua de vineri, cu excepția depășirii pragului de 6/1000. Nu am de unde sa știu cine este sub 6/1000 luni la prima probă și va fi peste 6/1000 la proba a doua”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu pentru HotNews.ro

El a adăugat că nu a reușit să obțină o derogare de la CNSU pentru a nu se suspenda orice activitate didactică odată cu atingerea pragului de 6 la mie.

„Înțelegând motivele de ordin epidemiologic invocate de către Ministerul Sanatatii, nu am reușit sa convingem pentru ca împreună, cele 2 ministere sa solicite o derogare de la CNSU cu privire la pragul de 6/1000, de la care, conform Hotărârii CNSU nr 15, orice activitate didactică cu prezență fizică se suspendă,” a declarat Cîmpeanu.

Potrivit tabelului cu rata de incidență din fiecare localitate publicat vineri de Ministerul Educației, 80 de localități au o rată de infectare de peste 6 la mie. Cele mai multe sunt în județul Ilfov – 18 și Timiș, inclusiv municipiul Timișoara.

Consultă aici tabelul complet cu rata de infectare din toate localitățile

Ministrul a anunțat vineri că simulările pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională, programate începând din 22 martie, respectiv 29 martie, vor putea fi susținute cu prezență fizică oricând, până cel târziu în 15 mai, potrivit unui ordin.

Anunțul Ministerului Educației:

  • Având în vedere recentele evoluții epidemiologice, pentru a asigura pregătirea nediscriminatorie în vederea susținerii examenelor naționale (determinante pentru viitorul tinerilor), Ministerul Educației completează Ordinul 3449/2021 privind organizarea simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020-2021.
  • Astfel, elevii înmatriculati în unitățile de învățământ din localitățile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depășit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susține simulări ale examenelor naționale, cu prezență fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021. În această situație, subiectele vor fi elaborate la nivelul inspectoratelor școlare.
  • De asemenea, pentru asigurarea protecției sanitare, unitățile de învățământ vor putea decide, în funcție de infrastructură, ca, în zilele în care se organizează simulări ale examenelor naționale, activitatea celorlalte clase să se desfășoare online, indiferent de scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor valabil în zilele respective.

Simulările examenelor naționale sunt programate după cum urmează:

Simularea examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a

  • 22 martie 2021: Limba şi literatura română – proba E.a)
  • 23 martie 2021: proba obligatorie a profilului – proba E.c)
  • 24 martie 2021: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d)
  • 25 martie 2021: Limba şi literatura maternă – proba E.b)

Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a

  • 29 martie 2021: Limba şi literatura română
  • 30 martie 2021: Matematică
  • 31 martie 2021: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro