Sari direct la conținut

Petiție a asociațiilor din turism pentru reintroducerea vacanței „de schi” în luna februarie. Ministrul Educației: Analizăm această varianta

HotNews.ro
Turisti pe partie, Foto: AGERPRES
Turisti pe partie, Foto: AGERPRES

Asociația Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR) și Alianța pentru Turism (APT) au lansat o petiție online prin care cer reintroducerea vacanței din luna februarie în noua structură a anului scolar 2022-2023, în contextul în care, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri, numărul de turiști pe pârtiile de schi în prima săptămână a lunii februarie 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut a scăzut cu circa 70%.

„Eliminarea vacanței de iarnă afectează sute de business-uri care administrează domeniul schiabil și descurajează organizarea de tabere și cantonamente de schi”, precizează cele două asociații în comunicatul de presă.

Amintim că vacanța din luna februarie, intersemestrială, a fost scoasă anul acesta. Școala s-a reluat în 2022 pe 3, respectiv 10 ianuarie (pentru cei din primar și grădinițe), cu semestrul al doilea începând fără vacanță pe 17 ianuarie.

Prima vacanță va fi cea de primăvară, care va include Paștele (vezi mai jos structura anului școlar 2021-2022).

Petiția are până în acest moment 2600 de semnături.

”Analizăm această variantă, chiar dacă liniile directoare pentru calendarul următorului an școlar au fost deja anunțate”, a declarat Cîmpeanu pentru Educație Privată, despre această solicitare.

Ce spun cele două asociații în comunicatul transmis miercuri

  • „În ziua în care în mod normal copiii ar fi început școala după săptămâna de vacanță petrecută și în stațiunile de schi din România, își exprimă profunda nemulțumire față de deciziile luate de către Ministerul Educației cu privire la eliminarea vacanței de iarnă din luna februarie din structura anului școlar 2021-2022 și solicită, printr-o scrisoare deschisă, reintroducerea acesteia în noua structură a anului scolar 2022-2023.
  • De asemenea, cele două organizații cer Ministerului Turismului și Antreprenoriatului să se implice și să susțină miile de companii din România din ambele domenii care au fost afectate de această decizie.
  • Numărul de turiști pe pârtiile de schi, în prima săptămână a lunii februarie (luni- vineri) din 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut, a scăzut cu circa 70%.
  • Situația din România pare a fi una singulară în Europa, majoritatea țărilor (Elveția/Germania/Austria/Franța/Italia/Polonia/Slovacia/Spania) funcționând cu vacanța de iarnă pentru elevi. În Germania de pildă, autoritățile au numit vacanța de la final de februarie “Sportferien”, adică vacanța pentru sport și este de două săptămâni.”

Cum au fost afectate stațiunile de schi din România, comparativ cu 2021

Cele două asociații publică și câteva exemple de cum au fost afectate resorturile din tara, prin lipsa vacanței de iarnă din luna februarie, comparând cifrele din prima săptămână (luni-vineri) a lunii februarie 2022 cu prima săptămână din luna februarie 2021:

Transalpina ( Jud. Valcea )- o scădere cu 70 % în 2022 față de 2021 cand au fost 8.106 de turiști

Arena Platos (Jud. Sibiu) – o scădere cu 78 % în 2022 față de 2021 când au fost 8.694 turiști

Buscat Resort (Jud. Cluj) – o scădere cu 62 % în 2022 față de 2021 când au fost 3.762 turiști. Dacă în 2021 peste 500 de copii au fost în tabere organizate, în 2022 au fost sub 90 de copii.

Straja ( Jud. Hunedoara ) – cele 2.500 de locuri de cazare au fost ocupate în totalitate în prima săptămână din ianuarie 2021, în principal cu tabere. Anul acesta, în aceeași perioadă, gradul de ocupare este cu 80% mai mic. De asemenea turiștii de pe pârtie au fost cu 64% mai puțini

ATCR susține că „a sesizat acesta problemă Guvernului României și Ministerului Educației și Cercetării printr-o adresă oficială, înaintată în luna august 2021, însă, din păcate, deși au trecut șase luni, autoritățile nu au trimis niciun răspuns.”

Proiect de lege USR cu o propunere similară, respins de deputați și de ministrul Educației

Nu este prima idee legată de introducerea unei vacanțe în scopul încurajării turismului de iarnă în România. În luna aprilie, deputatul USR-PLUS Alin Apostol a depus o inițiativă legislativă pentru decalarea vacanțelor școlare pe zone geografice, respectiv pe ani de studiu, despre care spune că vine în beneficiul industriei turismului din România și ajută „la confortul celor care merg în vacanță prin descongestionarea traficului din zonele cu grad ridicat de vizitare”.

Propunerea legislativă modifică Legea Educației Naționale nr. 1/2011 prin adăugarea următoarelor prevederi la art. 94:

  • „a) Acordarea vacanței intersemestriale, în baza ordinului Ministrului Educației și Cercetării, pe o perioadă de minimum o săptămână, în fiecare macroregiune, în mod succesiv și fără suprapunere.
  • Cele patru macroregiuni sunt definite în conformitate cu regulamentul (CE) nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS).
  • b) Începerea anului școlar pentru clasele 0 până la clasa a IV-a inclusiv, a VIII-a și a XII-a în prima zi de luni a lunii septembrie, iar pentru clasele a V-a până la a VII-a inclusiv și a IX-a până la a XI-a inclusiv în a treia zi de luni a lunii septembrie.”

Acest proiect de lege a fost respins de deputați și așteaptă acum raport la comisiile din Senat, camera decizională.

La acea vreme, ministrul Educației spunea pentru HotNews.ro, despre acest proiect, că „deciziile privind modul în care se organizează învățarea trebuie să fie bazate exclusiv pe criterii educaționale, criteriile non-educaționale nu trebuie să afecteze în niciun fel interesul superior al copilului”.

„Analizând inițiativa legislativă, am reușit să găsesc multiple interese legitime din anumite perspective, importante de altfel, dar nu am reușit să identific care ar putea fi interesul elevului. Activitatea principală a școlii este învățarea care se materializează în formarea și dezvoltarea competențelor cheie pentru o bună integrare în viața reală, dar și pentru împlinire personală, a comportamentelor și a relațiilor care contribuie la o viață profesională și socială de calitate”, afirma acesta.

Citește și:

Structura anului școlar 2021-2022

Anul școlar 2021 – 2022 a început la data de 1 septembrie 2021 și se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:

Semestrul I:

– 14 săptămâni de cursuri: 13 septembrie 2021 – 14 ianuarie 2022

Semestrul al II-lea:

– 20 săptămâni de cursuri: 17 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022

Calendarul vacanțelor 2022

Vacanțele elevilor și preșcolarilor în semestrul al doilea sunt programate astfel:

  • Vacanța de primăvară 2022: 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022;
  • Vacanța de vară 2022: 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023.

Când se ia vacanța de Paște 2022

Vacanța de primăvară 2022 include și perioada de Paște și sărbătoarea „Ziua muncii” – 1 mai.

  • Paștele ortodox pică în 2022 pe 24 aprilie, iar cel catolic pe 17 aprilie.

Ambele sărbători sunt cuprinse în intervalul de vacanță de primăvară – 15 aprilie – 1 mai.

Când iau vacanța de vară 2022 elevii din clasa a opta și a XII-a

  • Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
  • Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro