Sari direct la conținut

FOTO Căminele studențești din București. Ce s-a întâmplat după ce studenții au acuzat condiții de trai precare și lipsa pazei. Cazul Grozăvești

Colaj fotografii din campusul Grozăvești, Foto: David Leonard Bularca / HotNews
Colaj fotografii din campusul Grozăvești, Foto: David Leonard Bularca / HotNews

​„Condiții precare de trai și de siguranță” – așa descriau, la finalul lunii iulie din acest an, într-un apel public, cei de la Asociația Studenților din Universitatea București (ASUB) căminele în care Universitatea din București (UB) își cazează studenții. Ce s-a schimbat, la aproximativ trei luni după acest episod? HotNews.ro a vorbit cu studenți cazați în căminele din Grozăvești și cu reprezentanții Universității din București (UB) pentru a afla dacă presiunea publică în astfel de situații mai are vreun efect sau nu.

Universitatea din București a oferit pentru anul universitar în curs, 2023-2024, aproximativ 4.200 de locuri de cazare în cămine pentru studenții veniți la București ca să își continue studiile. Pentru că la data redactării acestui material nu sunt finalizate încă toate etapele de repartizare, UB nu ne-a putut spune și câte cereri de cazare a primit, în total, de la studenți, în acest an.

Cu un an în urmă, Universitatea a primit 5.320 de cereri de la studenți pentru a primi un loc la cămin, se arată într-un răspuns al instituției transmis către HotNews.ro.

UB are, în total, 18 cămine. Două dintre acestea sunt însă nelocuibile, pentru că trebuie renovate și se așteaptă diferite finanțări, iar unul va putea găzdui studenți din luna ianuarie a anului 2024, ne-a spus purtătorul de cuvânt al UB, Bogdan Oprea. Așadar, UB are, în acest moment, 15 cămine în care își poate caza studenții.

Lista căminelor UB în care sunt cazați studenți și detalii despre fiecare în parte poate fi consultată AICI.

Postarea din mediul online a celor de la ASUB, în care criticau condițiile din cămine, a strâns peste 5.000 de aprecieri pe Instagram și aproape 500 pe Facebook, unde a fost distribuită de aproape 220 de ori.

Cazul Grozăvești: „Nu s-au schimbat prea multe. Ei tot încearcă să modernizeze”

Denisa Tîrcavu este studentă a Universității din București și a primit loc la cămin în campusul Grozăvești. Ea spune că după postarea ASUB, în care studenții acuzau condițiile precare din cămine și lipsa pazei, nu s-au schimbat foarte multe.

„Nu s-au schimbat prea multe. Ei tot încearcă să modernizeze. Și anul trecut au făcut chestia asta, adică au pus jaluzele, au deschis bucătăriile, după mult timp în care au fost încuiate. Și sălile de lectură sunt încuiate mereu și am văzut că se deschid doar când e inspecție. Acum, în vară, au promis că renovează C-ul și D-ul – pe lângă alte cămine care s-au închis – și nu au făcut mai nimic. Adică D-ul nu este deloc renovat. Au făcut în C”, ne-a spus Denisa.

Unul dintre holurile căminelor din campusul Grozăvești

Și Mălina, o altă studentă care stă în Grozăvești, spune că studenții nu au acces la sala de lectură.

„Mi-aș dori ca sala de lectură sa fie deschisă pentru toți studenții, nu numai pentru evenimente ținute de diverse asociații. Noi, ca studenți, ne-am dori să avem un spațiu în care să putem învăța, fără a ieși din campus, pentru că se pierde mult timp pe drum. Plus de asta, bibliotecile închid în jur de ora 16, nu știu sigur. Când am văzut că bibliotecile nu țin deschis până mai pe seară, când ies de la facultate, am zis că învăț în cameră, ceea ce e greu. Nu e spațiu. Pentru a putea sta în sala de lectură trebuie făcută cerere la rectorat, parcă. Dacă nu o putem folosi, poate să-mi explice cineva de ce e acolo? Le e frică de faptul că s-ar putea studenții să petreacă acolo? Păi să facă program și după încheierea programului de studiu să o închidă, ori să pună camere de luat vederi”, este de părere studenta.

Ușa către sala de lectură, care este încuiată

Chiar dacă bucătăriile au fost deschise pentru studenți, dotările lasă de dorit, explică Mălina.

„Nu avem bucătării funcționale. Sunt cuptoare cu microunde și la (n. red.: etajul) 5 o plită electrică, care nu poate fi folosită, deoarece instalația electrică a căminului nu ar face față, din ce am auzit. Nu avem unde să ne gătim mâncare absolut deloc. Doar o putem încălzi. În rest, trebuie să ne descurcăm. Fie că mâncăm în oraș sau la cantină, fie că ne luăm noi plite electrice sau mai știu eu ce, tot trebuie să scoatem bani din buzunarul nostru sau al părinților, ceea ce nu mi se pare corect. Dacă faci o bucătărie, fă-o până la capăt, nu doar să fie ca să poți spune că ai căminul dotat cu bucătării”, spune studenta.

Imagini cu diferite zone ale bucătăriilor pentru studenții cazați în Grozăvești

„Când am intrat în cameră, anul trecut, am plâns”

Mălina spune că se vede clar o diferență față de anul trecut atunci când vine vorba de condițiile din cămin.

„Când am intrat în cameră, anul trecut, am plâns. Saltelele aveau pete maro pe ele, mișunau gândacii, nu aveam rafturi, unul dintre pereți avea muci pe el, lăzile de la pat nu erau funcționale, capete la dușuri nu aveam și nici colace la WC nu erau. Acum, lucrurile stau mult mai bine. Chiar dacă e văruit de ochii lumii, măcar arată mai decent. Avem saltele noi, scaun nou, se dă un scaun pe cameră, nu am mai văzut deloc gândaci în cameră, sunt capete la dușuri, s-au pus de anul trecut, dar alți studenți spuneau că în fiecare an dispăreau. Avem uși noi, de aceea pare mult mai curat, și gresie nouă pe holuri. Să nu uit că ne-au pus și internet gratuit, chiar dacă n-are viteză mare, e ok. Lucrurile s-au schimbat doar în C. În D, au rămas la fel. Am văzut că se lucrează la parter și la etajul 1. Nu știu ce fac”, explică tânăra.

Nu toate ușile recent montate în Grozăvești au praguri

„Era loc de mai bine, de exemplu să avem rafturi. Nu avem voie să dăm găuri în pereți, dar nu ni se asigură mobilierul necesar, motiv pentru care trebuie să plătim din buzunarul nostru sau al părinților pentru a ne asigura confortul necesar”, punctează Mălina.

„Paznicii sunt stricți atunci când vine vorba de persoanele străine care încearcă să intre în cămin”

La finalul lunii iulie reprezentanții studenților, ASUB, criticau și lipsa pazei pentru cei care locuiesc în cămine.

„Prezența oamenilor străzii care folosesc dușurile și băile din cămine în mod neautorizat și comportamentul indecent al unora dintre ei, din lipsa unor agenți de pază competenți, sunt alte aspecte semnalate. În general, condițiile de trai sunt sub nivelul minim acceptabil, cu pereți și saltele acoperite de mucegai. Siguranța este aproape inexistentă în căminele Universității București, deoarece gratiile camerelor de cămin pot fi ușor îndepărtate din exterior, gardurile care delimitează campusul sunt de slabă calitate, iar accesul persoanelor din exterior nu este regulat sau controlat”, semnalau la acea vreme cei de la ASUB.

Între timp, lucrurile s-au schimbat, spun studenții cu care am discutat.

„Am observat că mai toți paznicii căminelor din Grozăvești cer studenților și celor cazați legitimația de cămin, lucru care mi se pare super normal și în regulă. Chiar e pe testate chestia asta. Am încercat să intru cu o prietenă de-ale mele după ora în care sunt permise vizitele și nu am fost lăsați să intrăm, deși eu locuiesc acolo”, ne-a spus un alt student, Vali Scurtu.

Mălina spune că a auzit că înainte se mai întâmpla ca oameni ai străzii să intre în cămine, însă recent astfel de evenimente nu au mai avut loc.

„Niciodată nu am văzut oameni ai străzii. Am auzit că înainte se întâmpla asta, când trapa de la parter de sub scări era deschisă și accesul se putea făcea prin canal. Ba chiar am văzut și poze cu un om al străzii care dormea pe calorifer, dar eu să văd, niciodată”, explică Mălina.

O altă lipsă însă este legată de mașinile de spălat, susține Vali.

„Cel mai mult cred că ne lipsesc mașinile de spălat. Suntem 500 de oameni într-un cămin, cred, și ne batem efectiv pe programări ca să băgăm la spălat, pentru că, acum, de exemplu, în căminul B, funcționează doar două mașini, uneori și a treia”.

Unul dintre locurile în care studenții cazați în căminele din Grozăvești își pot spăla hainele

HotNews.ro a încercat să discute și cu conducerea ASUB despre cum s-au desfășurat lucrurile după ce au ieșit public și au criticat condițiile din căminele studențești, însă reprezentanții studenților ne-au transmis că „nu considerăm că este un moment oportun pentru o astfel de discuție, întrucât ne dorim ca situațiile expuse să fie discutate cu partenerii noștri principali, în speță, Universitatea din București”.

Conducerea ASUB ne-a comunicat și faptul că există „obiective pe termen lung stabilite împreună cu Universitatea în ceea ce privește condițiile studenților”, fără să dea detalii despre ce presupune concret asta.

Ce spune UB despre renovări

Prin intermediul unei solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, le-am solicitat reprezentanților UB să ne transmită situația renovărilor căminelor din București și să prezinte când s-au efectuat ultima dată lucrări de renovare și în ce au constat acestea.

Răspunsul primit este unul vag și nu face trimitere la niciun cămin anume în mod concret.

„Din cele 18 cămine studențești ale Universității din București, 13 au fost renovate și anvelopate cu termosistem la fațade. Pentru unul dintre căminele Universității din București lucrările de anvelopare cu termosistem la fațadă sunt în curs de execuție. De asemenea, în ultima perioadă au fost echipate 8 cămine cu sisteme de iluminat tip LED și 11 cu sisteme de încălzire noi. În perioada vacanței de vară se execută lucrări de igienizare, respectiv zugrăveli și vopsitorii în camerele și spațiile comune ale căminelor pentru asigurarea condițiilor de funcționare din punct de vedere igienico-sanitar”, se arată în răspunsul UB.

Totodată, „toate căminele unde sunt cazați studenții au toate avizele și aprobările necesare, eliberate de instituțiile abilitate în acest sens”, conform celor de la UB.

Cel mai vechi cămin al Universității din București este Căminul „Mihail Kogălniceanu”, care a fost pus în funcțiune în anul 1960.

Studenților li s-a spus că problema spațiului din camerele de cămin va fi rezolvată, pentru că UB ar avea în plan ca în toate camerele să fie montate paturi supraetajate, pentru a face mai mult loc. Studenții cu care am vorbit sunt de părere că este drum lung până când condițiile din cămine vor fi perfecte, însă sunt optimiști și se bucură când văd că unele lucruri, treptat, se schimbă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro