Elevii considera ca dezbaterea privind planurile cadru pentru liceu trebuie insotita de o discutie privind formarea profesorilor
Dezbaterea privind curriculumul pentru liceu si numarul de ore pe fiecare disciplina ar trebui sa se refere si la pregatirea didactica a profesorilor, sunt de parere reprezentantii elevilor, care considera ca altfel toata discutia ar fi in „van”. De asemena, elevii mai sunt de parere materiile optionale ar trebui sa poata fi alese de fiecare in parte.
Alexandru Manda, presedintele Asociatiei Elevilor din Constanta, a afirmat, in cadrul unei dezbateri privind noile planuri cadru pentru liceu, ca discutia despre planurile cadru, despre tabele cu numarul de ore pe fiecare disciplina este „in van” daca nu va fi facuta impreuna cu dezbaterea privind cariera didactica, relateaza Agerpres.
„Si asta inseamna cum intra profesorii in sistem, cum se formeaza initial, cum se formeaza continuu si ce fel de profesori ne dorim sa avem la clasa in Romania. (…) O discutie despre reforma curriculara fara o discutie despre cariera didactica este o discutie in van. O dezbatere foarte serioasa despre evaluare- evaluarea elevului, evaluarea profesorului, pentru ca si elevii trebuie sa aduca un feedback modului in care profesorul deruleaza ora de curs, evaluarea scolii si evaluarea sistemului, cum evaluam sistemul de educatie”, a spus reprezentantul elevilor din Constanta.
El a afirmat ca ar fi necesara si o discutie serioasa despre descentralizare, dar si despre baza materiala.
In opinia sa, discutii pe planurile cadru trebuie sa fie mai mult decat o dezbatere pe „niste tabele” cu numar de ore pe fiecare disciplina in parte.
La randul sau, vicepresedintele Consiliului National al Elevilor, Petru Apostoaia, a spus ca procentul mic de curriculum la decizia elevului ar trebui marit, pentru ca elevii „nu sunt la fel”.
„Ar trebui ca elevul impreuna cu parintele si cu dirigintele sa discute si sa aleaga ce este mai bine pentru elev. Fiecare elev este cu o tipologie diferita, invata diferit si poate fi mai mult sau mai putin susceptibil la anumite materii, iar o abordare unitara nu este eficienta. Elevii ies din scoala fara a stii lumea in care traiesc. Stam 29 de ore pe saptamana la scoala, iar cand iesim nu stim cum sa traim. Ar fi foarte bine, consideram noi, ca acest curriculum la decizia scolii sau a elevului ar trebui sa contina educatie pentru sanatate, educatie juridica, oratorie, critica si multe altele care i-ar ajuta pe elevi sa inteleaga lumea in care traiesc”, a spus elevul.
Dezbaterea priind planurile cadru a fost organizata de de Asociatia „Tine de Noi”, impreuna cu Fundatia Hanns Seidel – Romania.