Sari direct la conținut

Trafic rutier restricționat pe Calea Victoriei, în perioada desfășurării Festivalului Spotlight

HotNews.ro

​​Traficul rutier va fi restricţionat pe Calea Victoriei, de joi până duminică, între orele 20,00 – 23,00, ca urmare a desfăşurării Festivalului Spotlight, informează Agerpres.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 12 – 15 aprilie, între orele 20,00 – 23,00, se va restricţiona traficul rutier pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Str. C.A. Rosetti şi Bd. Regina Elisabeta, precum şi pe segmentul cuprins între Bd. Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei. Pe Bd. Regina Elisabeta traficul se va desfăşura în condiţii normale, a anunţat Brigada Rutieră.

Pe durata restricţiilor se va asigura o bandă de urgenţă pentru accesul auto la instituţiile din zona afectată.

Rute ocolitoare:

* Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Gheorghe Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. I.C. Brătianu;

* Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Splaiul Independenţei.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere solicită conducătorilor auto să respecte semnalele poliţiştilor rutieri, iar în intervalul orar restricţionat să evite deplasarea în zonă. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro