Judecătorii CCR Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu, opinie concurentă: „Conflictul de natură constituţională, generat de disfuncţiile dintre CSM şi ministrul Justiţiei”
Judecătorii CCR Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu arată, în opinia concurentă deciziei Curţii Constituţionale privind revocarea din funcţie a şefei DNA, că esenţa conflictului constituţional a fost generat de disfuncţiile dintre Secţia pentru procurori a CSM şi ministrul Justiţiei, citează News.ro.
Pe lângă motivarea deciziei, documentul publicat joi pe site-ul Curţii Constituţionale mai conţine o opinie concurentă a judecătorilor constituţionali Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu, precum şi opinii separate semnate de Livia Stanciu, Daniel Morar şi Mircea Ștefan Minea.
În opinia concurentă, judecătorii Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu arată că în procedura de numire a procurorilor în funcţii de conducere şi de revocare a acestora este necesară o colaborarea loială între Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – secţia de procurori şi ministrul justiţiei.
„Astfel, pe de o parte, trebuie avute în vedere atribuţiile constituţionale ale CSM, de garant al independenţei justiţiei şi competenţele sale privind cariera procurorilor şi cele legale – cum sunt, spre exemplu, cele cuprinse în art.51 al Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată. Pe de altă parte, trebuie reţinute rolul şi atribuţiunile unice, distincte, ale ministrului justiţiei, ca membru al Guvernului, în arhitectura constituţională, şi anume consacrarea autorităţii sale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii procurorilor (art.132 alin.(1) din Constituţie), cât şi consacrarea distinctă a calităţii sale de membru al CSM (art.133 pct.2 lit.c), prin care trebuie să îşi poată valorifica şi atribuţiile prevăzute de la art.132 alin.(1). Prin urmare, ministrul justiţiei are un statut distinct, ca membru al CSM, de care secţia de procurori a CSM trebuie să ţină seama, astfel încât ministrul să îşi poată exercita prerogativele constituţionale privind autoritatea sa asupra activităţii procurorilor (care, în acest caz, s-a concretizat în cererea de revocare din funcţie, formulată în temeiul art.132 din Constituţie şi al art.54 alin.(4) raportat la art.51 alin.(2) lit.b) şi alin.(3) din Legea nr.303/2004)”, spun cei doi judecători.
Potrivit acestora, principiul colaborării loiale între CSM – secţia de procurori şi ministrul justiţiei trebuie să se reflecte în adoptarea împreună a unor criterii clare de evaluare a activităţii procurorului, pe care se fundamentează cererea de revocare, evitând arbitrariul.
Ca urmare, esenţa conflictului juridic de natură constituţională şi-a avut originea în aceste aspecte şi a premers conduitei funcţionale a Preşedintelui României, determinând ulterior opţiunea acestuia. Practic, conflictul a fost generat de disfuncţiile preexistente în cadrul raporturilor dintre CSM – secţia de procurori şi ministrul justiţiei, spun judecătorii Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu.
„Necesitatea concordanţei, în aspectele esenţiale, a opiniilor exprimate de cele două entităţi implicate – ministrul justiţiei şi secţia de procurori a CSM – privind criteriile de revocare din funcţie a procurorilor, poate preveni un eventual caracter discreţionar ori nelegal al propunerii de revocare înaintate de ministru. Pe de altă parte, ignorarea ca atare, de către CSM – secţia de procurori, a propunerilor şi obiecţiunilor pe care ministrul justiţiei este îndrituit să le formuleze, poate genera o evaluare ad hoc, fundamentată mai ales pe „jocul majorităţii” voturilor exprimate. Principiul simetriei în ce priveşte procedura numirii în funcţie de conducere, în raport cu cea a revocării, are un caracter relativ, prin consecinţele pe care le comportă şi, de aceea, el nu se aplică automat. Astfel, în timp ce promovarea în funcţia de conducere reprezintă o vocaţie profesională, care potenţează cariera magistratului şi îi conferă noi valenţe, revocarea din funcţia de conducere are un veritabil caracter sancţionator. Datorită consecinţelor severe, de o importanţă aparte, pe care revocarea din funcţie le are faţă de cariera magistratului respectiv, şi chiar în raport cu parametrii optimi de funcţionare a instituţiei pe care o conduce, cel puţin temporar (generate de vacantarea postului, necesitatea desemnării unei conduceri interimare până la o nouă numire în funcţia respectivă, care, oricum, trebuie să parcurgă toate etapele prevăzute de lege etc.), revocarea din funcţie a magistratului trebuie să aibă la bază o abordare justificată – rezultat al colaborării loiale, instituţionale, între ministrul justiţiei şi secţia de procurori a CSM. În mod special trebuie să se ţină seama de aspectele mai-sus precizate, în cazul în care propunerea de revocare din funcţie se face la sesizarea din oficiu a ministrului justiţiei [potrivit art.54 alin.(4) al Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată], pentru a nu afecta atribuţiile ministrului în materie, precum şi rolul său constituţional şi legal, de a iniţia o astfel de procedură, dar având în vedere şi rolul secţiei de procurori a CSM în gestiunea carierei magistraţilor, precum şi principiul legalităţii şi cel al imparţialităţii, care trebuie să guverneze activitatea procurorilor, potrivit art.132, alin.(1) din Constituţie”, mai afirmă cei doi judecători constituţionali.
În opinia acestora, divergenţa între CSM – secţia de procurori şi ministrul justiţiei a condus, în acest caz, la transmiterea către preşedinte a premiselor unui conflict care urma să fie soluţionat de către acesta, prin verificarea respectării regularităţii condiţiilor legale ale propunerii de revocare şi, în consecinţă, prin emiterea unui act juridic.
„Autoritatea ministrului justiţiei cu privire la desfăşurarea activităţii procurorilor trebuie înţeleasă în sensul că implică anumite responsabilităţi constituţionale ale acestuia, în temeiul prevederilor art.132 alin.(1) din Constituţie. În acest sens este şi Decizia CCR nr.375/20051, care a consfinţit modificările operate în anul 2005 la Legea nr.303/2004, în sensul reintroducerii atribuţiilor ministrului justiţiei de a formula propunerile de numire, respectiv revocare din funcţie a procurorilor, arătând că ele sunt constituţionale, şi subliniind că „nu există niciun text constituţional care să reglementeze numirea în funcţiile de conducere din parchete, ceea ce înseamnă că aceasta se face în condiţiile reglementate de lege” (implicit, şi revocarea, n.n.). Curtea a subliniat, cu acel prilej, că „potrivit art.132 alin.(1) din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. De aceea, ministrul justiţiei răspunde pentru eficienţa parchetelor. În aceste condiţii, ministrul justiţiei trebuie să vegheze la conducerea parchetelor pe baza principiului responsabilităţii şi al eficienţei”. Astfel, Curtea a consacrat o responsabilitate a ministrului justiţiei în ce priveşte eficienţa parchetelor, ceea ce presupune, în mod evident, o atitudine activă a acestuia în evaluarea managerială a şefilor parchetelor. Pe de altă parte, în sensul celor anterior precizate, Decizia CCR nr.375/2005 reţine fără echivoc în ce constă esenţa independenţei procurorilor: „Ministrul justiţiei nu controlează în niciun caz soluţiile procurorilor, aceştia fiind independenţi”. În consecinţă, exercitarea atribuţiilor legale în materie, ale ministrului justiţiei şi, respectiv, ale secţiei de procurori a CSM, trebuie să se desfăşoare în condiţiile unui echilibru stabil, pe care îl pretinde principiul colaborării loiale între autorităţile publice – factor esenţial în asigurarea unităţii sistemice etatice, în condiţiile respectării principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art 1, alin.(4) al Constituţiei României. În acest mod, ar urma să fie evitată deplasarea conflictului juridic de natură constituţională, de la nivelul unde a apărut şi unde trebuia soluţionat, la nivelul superior, al decidentului final”, adaugă cei doi judecători.
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro