George Maior, acuzat pe tema protocoalelor de Giuliani: Un lobby inițiat de forțe interesate să apere persoane care au probleme cu justiția
George Maior, actual ambasador al României în SUA și fost director SRI, a declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, actual avocat al președintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby inițiat de forțe interesate să apere persoane cu probleme cu legea, transmite Mediafax.
„Un personaj spumos și extrem de combativ în discuțiile din Statele Unite, nu știu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, inițiat de anumite forțe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiția, asta vă spun clar”a declarat, luni, George Maior, ambasadorul României în SUA.
George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.
„În plus, față de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoștință cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI”, se arată în scrisoarea transmis de Rudolph Giuliani președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români.
George Maior este unul dintre principalii semnatari ai protocoalelor, care au funcționat în perioada în care era director al Serviciului Român de Informații, înțelegeri prin care se contituiau echipe operative din justiție și serviciul secret.