Sari direct la conținut

Tăriceanu despre Augustin Lazăr: Nu are pregătirea necesară juridică, face confuzii juridice grave

HotNews.ro
Calin Popescu Tariceanu, Foto: Agerpres
Calin Popescu Tariceanu, Foto: Agerpres

Procurorul general Augustin Lazăr nu are pregătirea necesară juridică, pentru că face ”confuzii grave juridice”, susține președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, citat de agenția Mediafax.

Întrebat miercuri, într-o conferință de presă la Mamaia, pe cine vede la conducerea DNA, Tăriceanu a răspuns: „Ați auzit că are Parlamentul vreo atribuție în acest sens? Nu cunosc pe niciunul dintre cei care sunt candidați și chiar dacă mi-aș dori pe cineva, dacă aș cunoaște pe cineva, nu aș avea nicio cădere să spun. Nu cunosc pe niciunul, nu mă interesează de unde vin, singurul criteriu care trebuie avut în vedere – un criteriu profesional, pentru că dacă mă uit la domnul procuror general Lazăr îmi dau seama că el nu are pregătirea necesară juridică, pentru că face confuzii grave juridice, semnalate de ministrul Justiției”.

În opinia lui Tăriceanu, în funcția de procuror șef al DNA este nevoie de o persoană care să aibă cunoștințe juridice solide și să aibă un profil moral care să-l recomande pentru un astfel de post.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro