Raportul MCV, unul din motivele convocării ministrului Justiției în ședința PSD: Facem o evaluare până vineri ca să vedem cum și cât putem pune în aplicare recomandările CE
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a mers luni la ședința Biroului Permanent al PSD, spune că una dintre teme a fost legată de posibile soluții în cazul recomandărilor din Raportul MCV. El a precizat că Ministerul Justiției face o analiză, iar cel mai probabil la finalul săptămânii va fi prezentată o concluzie – „cum și cât poate fi pus în aplicare” din recomandările Comisiei Europene.
El a spus, la plecarea de la ședința Biroului Permanent al PSD, că una dintre temele pentru care a fost chemat la discuții este legată de modul în care vor fi puse în aplicare recomandările Comisiei Europene din raportul MCV.
Toader a susținut că în spațiul public național și european „se reia și se discută în forme și cu accente diferite” modul în care România înțelege să pună în aplicare recomandările din raportul MCV.
Potrivit lui Toader, la Ministerul Justiției a fost făcută o analiză a posibilelor soluții legate de cât și cum vor fi preluate recomandările din raportul MCV.
„Noi am făcut la MJ o analiză, evaluare a raportului, considerentele privind posibile soluții de urmat, astfel încât, în limitele competențelor de legiferare și a exigențelor constituționale, să vedem cum și cât punem în aplicare din respectivele recomandări”, a declarat Tudorel Toader.
Ministrul Justiției a precizat că un astfel de material de evaluare există la Ministerul Justiției, va fi îmbunătățit și, cel mai probabil vineri, „va fi prezentat spre analiză și decizie”.