Sari direct la conținut

Programul de vizitare a Catedralei Mântuirii Neamului a fost prelungit până duminică / Decizia a fost luată după ce sute de oameni aflați la coadă au forțat intrarea în altar

HotNews.ro
Sfintire catedrala, Foto: basilica.ro
Sfintire catedrala, Foto: basilica.ro

Catedrala Mântuirii Neamului rămâne deschisă până duminică, a decis Patriarhia, în condițiile în care mii de persoane stau încă la rând pentru a putea intra în biserică, iar câteva sute de oameni au rupt cordoanele de jandarmi pentru a forța intrarea în altarul catedralei. Inițial, era programat ca lăcașul să rămâne deschis până în această seară.

Câteva sute de oameni au rupt, joi, cordoanele de jandarmi instituite în apropierea Catedralei Mântuirii Neamului pentru a ajunge mai repede să treacă prin altarul lăcașului de cult.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, spune că, în aceste condiții, s-a decis ca programul la Catedrala Mânturii Neamului să fie prelungit, pentru ca toată lumea care stă la coadă să poată ajunge în altarul sfințit duminică.

„Unde se adună multe lume, apar momente de îmbulzeală, iar forțele de ordine au menirea să facă ordine, ceea ce s-a și întâmplat”, a comentat, la Digi 24, reprezentantul Patriarhiei.

Catedrala Mântuirii Neamului va rămâne deschisă în acestă seară până la ora 20.00, cel târziu, pentru că apoi vor începe pregătirile pentru slujba de vineri, de Sfântul Andrei, la care sunt așteptați mii de oameni. Slujba va fi oficiată de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Teofil al Ierusalimului, iar cei care nu vor putea intra în catedrală vor putea urmări ceremonia de afară, pe ecrane, așa cum s-a întâmplat și duminică, atunci când a fost sfințit lăcașul de cult. La finalul slujbei, după ora 13.00, oamenii vor putea intra în catedrală.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a mai spus că lăcașul de cult va rămâne deschis până duminică, până seara, „la o oră rezonabilă”. „Cert este că acest program s-a prelungit și toata lumea va reuși până la urmă să intre în catedrală.”, a mai afirmat Vasile Bănescu.

Întrebat câți oameni au reușit să intre în catedrală până acum, reprezentantul Patriarhiei a spus că este vorba despre zeci de mii, iar până duminică seară se va depăși cifra de 100.000.

Vezi imagini din mulțime de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, care a avut loc duminică.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro