VIDEO Frans Timmermans: Kovesi este un procuror excelent / Nu poate exista nicio amnistie pentru politicienii corupți
Candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al viitoarei Comisii Europene, Frans Timmermans, a lăudat luni activitatea de procuror a Laurei Codruța Kovesi, care candidează pentru funcția de procuror-șef european, și a avertizat că „nu poate exista nicio amnistie pentru politicienii corupți care au fost condamnați în justiție” în România.
„Nu pot exista pași înapoi în ceea ce privește lupta împotriva corupției. Nu poate exista nicio amnistie pentru politicienii corupți care au fost condamnați în justiție”, a spus acesta, într-o declarație distribuită pe Twitter de Euronews.
„Am fost destul de brutal cu românii în aceste aspecte și voi continua să fiu limpede în această privință. Cred că în lupta împotriva corupției, în viziunea mea, doamna Kovesi a făcut o treabă excelentă de-a lungul anilor și este un procuror foarte bun. Pot depune mărturie că am văzut la treabă și cred că este un procuror excelent. A făcut o treabă foarte curajoasă în România”, a adăugat Timmermans, care face parte din aceeași familie politică cu partidul condus de Liviu Dragnea, Partidul Socialiștilor Europeni.
“There can be no relenting in the fight against corruption in Romania”.
The VP of the European Commission, Frans Timmermans, praised the fired Romanian corruption prosecutor and said that the fight against corruption will continue. https://t.co/CsRNv2wjw8 pic.twitter.com/334UsoQNhD
— euronews (@euronews) 18 februarie 2019