Sari direct la conținut

Soția lui Toni Greblă este noul avocat al lui Darius Vâlcov în dosarul în care este judecat pentru instigare la dare şi luare de mită

HotNews.ro
Darius Valcov, Foto: Guvernul Romaniei
Darius Valcov, Foto: Guvernul Romaniei

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a fost reprezentat, marți, de Mihaela Greblă, soția secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, în procesul de la Tribunalul Gorj în care este judecat pentru instigare la dare şi luare de mită. Avocata a cerut ca dosarul să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procesul în care Darius Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită s-a încheiat marți cu o nouă amânare, după ce noul avocat al consilierului premierului, Mihaela Greblă, a solicitat ca dosarul să fie trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Avocatul, care este soția secretarului general al Guvernului, susține că Tribunalul Gorj nu este competent să judece această cauză, întrucât faptele pentru care clientul său a fost trimis în judecată sunt asimilate celor de corupție.

„Am invocat eu o excepție, de nulitate absolută, pe articolul 281, litera b, din Codul de Procedură Penală, privind necompetența materială și personală a instanței de la Gorj. S-a dat termen ca să discutăm cererea, au fost audiați trei martori. În perioada de referință, 2012-2015, la care fac referire presupusele fapte prin rechizitoriu, Vâlcov avea calitatea de primar al municipiului Slatina. Faptele pentru care este trimis în judecată sunt asimilate faptelor de corupție și pe calitatea lui, competentă să judece cauza este Înalta Curte de Casație și Justiție. Este opinia mea. Ei au reținut în mod corect că avea calitatea de primar, dar faptele pentru care a fost trimis în judecată nu ar fi în legătură cu serviciul. Și Înalta Curte ar putea să se pronunțe pe necompetența organului de urmărire penală, pentru că trebuia să fie făcută de DNA”, a declarat, corespondentului Mediafax, Mihaela Greblă, avocatul lui Darius Vâlcov.

Despre acuzațiile aduse lui Darius Vâlcov, Mihaela Greblă, care îl va reprezenta pe fostul ministru alături de Lucia Furtună, spune că sunt „o prostie”.

„O prostie! Ar fi instigat pe un denunțător care avea și el la rândul lui calitatea de deputat, la momentul acela, l-ar fi determinat pe acest personaj să meargă la OCPI, unde să găsească o persoană care să vină și să instruiască salariații de la societatea aceasta presupus controlată de Vâlcov”, a spus noul avocat al lui Darius Vâlcov.

Darius Vâlcov este acuzat de procurori că ar fi mituit un funcţionar de la Oficiul de Cadastru.

”Ei au reținut în mod corect că avea calitatea de primar, dar faptele pentru care a fost trimis în judecată nu ar fi în legătură cu serviciul, și atunci, nefiind în legătură cu serviciul, zic ei că este competent tribunalul să judece ca primă instanță, dar tot prin actul de sesizare a instanței se reține că, în perioada respectivă, au fost încheiate între Primăria Slatina și societatea pe care ar fi controlat-o Vâlcov, care avea ca obiect de activitate lucrări de cadastru, s-au încheiat foarte multe contracte, așa rețin ei din rechizitoriu descrierea faptelor, prin înscrisuri depuse la dosar, în declarația unui martor denunțător, rezultă că între primărie și societatea Millenium, care se presupune că era controlată de Vâlcov, s-au încheiat foarte multe contracte, cea mai mare sumă care a fost obținută de societate este cu contractele încheiate cu Primăria Slatina și cu vreo 70 de primării din județ”, a mai declarat Mihaela Greblă.

Darius Vâlcov a lipsit de la termenul de marți al procesului.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în acest dosar Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Ceilalţi trei inculpaţi în dosar sunt Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii judecaţi pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro